Să ne dumirim de ce sunt bărbaţii nesimţiţi

28 January 2016

Mihnea RudoiuO domnişoară cu nume de floare – să-i spunem mai departe „Floarea” – m-a întrebat de curând pe facebook de ce sunt bărbaţii nesimţiţi. Nu toţi, ci ăia pe care-i întâlneşte ea.

Nu pricep de ce lumea mă întreabă diverse chestii. Probabil mă confundă cu Radio Erevan. Mă rog…

Fiind obosit şi neavând dispoziţia necesară, nu i-am răspuns atunci, dar, iaca, mă revanşez şi o fac acum.

Dragă Floarea,

Nu am un răspuns exhaustiv, dar una din cauze ar putea fi cea de mai jos.

Un prieten de-al meu, acum ceva ani, s-a-ncurcat c-o tipă.

Tipa era mai deşteaptă decât amicul meu, arăta mai bine decât el, era mai stilată, mai citită, avea şi un salariu mai bun, un job mai de soi, provenea dintr-o familie mai bună decât el… în orice privinţă ai fi făcut comparaţie între ei, el ar fi ieşit în dezavantaj.

Singurul aspect unde el o domina era criteriul fizic al înălţimii. Tipul jucase handbal, era atletic şi avea cam 1.95 metri. Adevărat, şi tipa avea 1.75, deci era şi ea destul de înaltă.

Brasai

©Brassaï

Cu toate că, la prima impresie, păreau, scuză-mi expresia de kkt, „doi oameni frumoşi”, în fapt, nu se potriveau deloc. Pentru că el nu avea chef de ea. Trecuseră două luni şi se plictisise. În vreme ce ea, pierdută în mrejele unei lumi fantasmagorice… vedea în el pe Făt Frumos.

Să visezi năzbâtii are noimă câtă vreme ele se sprijină pe o fundaţie reală. Când observi, însă, că aşa ceva nu se întâmplă, renunţi. Înghiţi în sec, citeşti nişte cărţi despre cum să-ţi revii după ce ţi-ai luat-o-n freză, îl vizitezi puţin şi pe nenea psihologu’, dacă te pasionează să trăncănești vrute şi nevrute unuia care-i plătit să te-asculte, şi mergi mai departe.

Pentru că, fireşte, nu va interveni nicio schimbare.

Încetul cu încetul, el, ca să termine cu ea, a devenit tot mai mitocan, în vreme ce ea, de teamă să nu-l piardă, a devenit tot mai docilă. Şi, cu cât el împrumuta în relaţia cu ea mai multe trăsături de mârlan, cu atât ea se supunea mai mult toanelor lui.

În această fază i-am cunoscut eu, faza în care el o umilea, iar ea înghiţea cu stoicism orice măgărie. În capul fetei, probabil, asemenea docilitate era asociată cu dragostea, spera că, făcându-i pe plac şi neripostând, el va sfârşi prin a-şi da seama că era cea care merita să fie aleasa.

Râdem, glumim… dar în capul unora chiar aiureli din astea se petrec.

Acum, hai să îţi explic cum îşi bătea joc de ea!

O trimitea să-i cumpere bere („Dar să fii înapoi în cinci minute!”), o gratula cu apelative pe care le-ai fi adresat doar unui argat, o plesnea peste fund de ziceai c-o rupe-n două (el zicea că-şi manifestă tandreţea), când ieşeau în oraş, la 12 noaptea o trimitea acasă, că el avea chef de distracţie şi prezenţa ei îl incomoda… etc.

Şi ea nu zicea nimic.

Umilinţa la care o făcea parte era aşa strigătoare, încât mulţi din cei prezenţi, scoşi din sărite, îi spuneau să se calmeze. Tipul râdea neghiob şi ne făcea semn că totul e-n regulă, după care o apuca de mijloc şi-o săruta.

– Nu-i aşa, iubire, că e totul în regulă?

Ea zâmbea.

Vrei să ştii care e treaba cea mai de neînţeles dintre toate? Până la urmă, tot el i-a dat papucii. Iar ea l-a jelit aproape un an. Perioadă în care, când lui i se scula, îi trimitea mesaj că o aşteaptă acasă şi ea se îmbrăca repede, lua un taxi şi în jumătate de oră era în apartamentul lui. Chiar dacă mesajul îl primea la ora când Moş Ene, bătrânul ăla pervers, văzând că se băgase-n pat, începea să flirteze cu ea.

Ştiu, pentru că, într-o zi, amicul ăsta al meu i-a trimis un mesaj la 12 noaptea pe care ea l-a văzut abia a doua zi dimineaţa. Şi zile întregi s-a scuzat faţă de el că nu a văzut mesajul. El, fiind supărat, nu i-a răspuns deloc. Evident. Un tip de caracter.

Abia după o lună, generos, a chemat-o, tot noaptea, la el acasă. Cerându-i să aducă şi nişte bere.

Şi ea a fost foarte fericită.

Atât că a fost ultima oară.

Acum, ca să-ţi răspund la întrebare: De ce sunt bărbaţii nesimţiţi?

Pentru că, uneori, femeile sunt cam proaste.

Mihnea există virtual doar AICI



Citiţi şi

Dragostea, compasiunea și blândețea

6 semne că relația se apropie de sfârșit

Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Sonia / 9 February 2017 18:48

    Deloc de acord cu ce spui. Era un inferior care avea nevoie sa o injoseasca pe ea astfel incat sa se normalizeze pe sine.
    Si ea… nu proastă, o tulburare de atașament si un model toxic de viata.

    Reply
  2. Iancu Jianul / 8 February 2017 23:52

    Cred ca femeile si barbatii au momentele lor de orbire cand sunt indragostiti. In rest tine de puterea de caracter. Cat de mult esti dispus sa lasi pentru persoana iubita. Daca nu primesti un raspuns apropiat sau chiar deloc, taie raul de la radacina rapid, altfel va fi si mai dureros sau foarte greu! Multi nu simt ce nevoi au cei de langa tine, unii poate merita ajutorul chiar daca nu arata asta intr-un mod in care societatea noastra bolnava ne educa sa fim cool!

    Reply
  3. Anonim / 14 April 2016 19:24

    Bună!
    Nu știu dacă tipa era chiar proastă. De fapt, este o vorba: Dragostea te orbește! !
    Ea chiar ținea la ea, de aceea nu a văzut comportamentul lui mitocan! 🙂

    Reply
  4. O alta / 31 January 2016 15:43

    Comunica-i lui “Floarea” sa-l trimita la mine pe imbecil. Există anumite tratamente, pe care, dacă le pui în aplicare, ajunge mârlanul la Muntele Athos, 🙂 și asta nu pentru ca ar avea o mare chemare, ci doar pentru ca nu ar mai avea obiectul muncii, și nici imbecilitatea de a se purta ca un mitocan.

    Like 1
    Dislike 1
    Reply
  5. NCCP Report / 31 January 2016 13:41

    Așa suntem noi ăștia, niște scârbe și canalii împuțite. Doar ca ne-o mai luăm în bot, câteodată. Nu ne merge de fiecare dată.

    Reply
  6. ligia / 30 January 2016 19:52

    Hmm. Aia o fi fost proasta, dar amicul tău e mârlan oricum, indiferent de prostia ei. Nu mai vrei sa fii cu cineva, rupe-o, direct, bărbătește, dar să-ți bați joc în halul asta, cu umilințe repetate, tine de caracter. Nu e legătură de cauzalitate intre cele doua.

    Reply
  7. Mirela / 30 January 2016 16:21

    Povestea asta m-a făcut să-mi amintesc de o alta, mai veche. Maică-mea avea o colegă de serviciu, acum vreo 20 și ceva de ani, care era maltratată de soț. Ei aveau două fete. Bărbatul le alinia pe toate trei și le lua la bătaie. Femeia și-a dat fetele la lecții de arte marțiale, ca să învețe să se apere când vor fi mari. Doar că într-o zi fetele au venit acasă și când tatăl lor a început să dea în ele, l-au snopit în bătaie. Apoi i-au spus frumos că data viitoare când încearcă să ridice mâna la ele sau la mama lor, îl omoară. Și uite cum omul a devenit un mielușel. Nu mai știu sigur ce au făcut mai departe, dar curajul fetelor au făcut-o și pe mamă să prindă glas și să-i închidă gura fraierului.
    Deci… da, uneori femeile sunt cam proaste.
    Al meu iubit primea mereu întrebarea: „vai, dar cum de ai curaj să-și lași prietena să lucreze într-un bar?” și răspundeau prietenii noștri pentru el: „cu Mirela nu-ți faci niciodată probleme. Până să apuci să scoți o vorbă, i-a tras ea două palme.” Chiar aseară îmi spunea un prieten că am un fel de a fi care impune respect. Pot spune că am legat prietenii cu bărbați care au fost nesimțiți, pentru că erau obișnuiți să li se permită, iar eu le-am dat peste nas. Odată, un actor care suferea de vedetism, ne înjura pe toți din barul în care lucram. Am pus mâna pe o sticlă de bere și i-am zis că-i crăp capul. Am fost singura care am îndrăznit să-i zic ceva. Și astăzi îmi pupă mâinile de fiecare dată când mă vede (deși eu tot un om mizer îl consider). Am povești d-astea cu sutele 🙂
    Și da: oamenii sunt nesimțiți pentru că li se permite. În cazul bărbaților este vorba de frustrări care se transformă în aere de macho, iar în cazul femeilor de frustrări transformate în plăcerea de a se victimiza, chiar dacă nu au dreptate nici unii, nici alții.

    Reply
    • Dani / 2 February 2016 15:55

      Mirela, singurul lucru cu care nu-s de acord e cu bataia aplicata parintelui tau ( ma rog, e un fel de a spune ”al tau”). Parerea mea e ca mama fetelor e un exemplu de prostie in stare nealterata, pt ca a permis abuzul asupra propriei persoane, dar si asupra fetelor sale, atata vreme (ca nici fetele n-au devenit sensei peste noapte, probabil ca pana sa loveasca si ele, au mai avut de incasat batai). Primul caft te ia prin surpridere, al doilea e taxa pe suportabilitate( sorry, nu suntem animale, si nici nu traim in codru, sa nu avem minime optiuni de supravietuire). Pe langa faptul ca si-a f*tut viata (dreptul ei, pana la urma), le-a oferit si fetelor sale o schema proasta de relationare cu barbatii. Care nu-s toti nesimtiti. 😉
      In rest, perfect de acord cu ce-ai scris.

      Reply
  8. Dani / 30 January 2016 13:21

    Stati bland, ca si vice-versa e valabila.Si intr-o situatie, si in alta, prostul/proasta isi merita soarta. Adica ala/aia te face pres, si tu miorlai de fericire. Macar de proba, tot ai mai ramane prin zona, ca sa vezi pana unde poate duce…
    Misto articolul, si precis ca o lovitura sub centura!

    Reply
  9. Daria / 30 January 2016 1:11

    Pe mitocanul care ți-a relatat detaliile acestei istorioare, l-aș castra (de nu cumva oi fi chiar tu!). Pun pariu că mitocanul e un tip familist, ușor impotent și poate chiar supraponderal (deci, până la urmă, nu ești tu!). Un ratat cu alură de golan. Și știm că asta prinde bine la unele femei. Concluzia de final sper că îi aparține tot mitocanului-golan ratat, nu ție…Tu pari un bărbat inteligent…de caracter, cum ar veni!

    Reply
  10. Ramona / 29 January 2016 19:52

    Ea proastă de dragoste și el mârlan din lașitatea de a o părăsi franc, tipic românesc. O fază mai ușoară, mult mai soft am experimentat și eu acum ceva ani, numai că nu mi-a dat el papucii, am fugit eu, inclusiv din localitate. E adevărată chestia cu exorcizarea demonilor, dar se pare că tipa din povestea ta n-a învățat nimic și evident istoria se va repeta.

    Reply
  11. O alta / 29 January 2016 18:41

    Și, ghici pe cine sunt invidioase și răzbunătoare? Ai ghicit. Pe unele care nu accepta în ruptul capului mârlani lângă ele. Dacă ele au trecut prin procesul de “exorcizare” de ce să nu treacă și alte surate de-ale lor. Surate de-ale lor care culmea le deschide ochii unora ca ele, și ele, le urăsc pentru asta.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro