Despre consecințele nefaste ale tehnologiei asupra a ceea ce era cândva sapiensul.
Revoluția tehnologică ne-a conectat în rețea. Avem internet pe toate drumurile. Îl avem și pe dinăuntru.
Pe wikipedia găsim trei informații despre orice. Google a înlocuit bibliotecile publice. Mail-urile au făcut poșta irelevantă. Messenger-ul a înlocuit vechile forme de comunicare. Cine mai dă astăzi un telefon? Nu mai, gata, nu mai e nevoie.
Muzică se ascultă pe youtube (păcat, vinilurile sunt cele mai bune, incomparabil mai bune cu orice altceva). Homo sapiens tinde să devină o amintire. Va fi înlocuit de altceva. Viitorul e încă deschis. Fie roboții, fie înapoi în comuna primitivă. Ce e sigur e că omul nu se va vindeca niciodată de prostie și de pofta de a face turmă și, mai ales, de a ucide în numele unui ideal.
Christophe Vorlet
Proștii au în sfârșit posibilitatea să facă turmă fără granițe. Cine urlă mai tare are dreptate. Știrile false au distrus adevărul. Rețelele sociale au înlocuit presa.
Tik tok-ul, practic o colecție de nimicuri mai mult sau mai puțin comice, care altădată ocupau două minute la sfârșitul jurnalelor de știri, e principala ocupațiune mintală (deși e mult spus) a contemporanilor noștri, dragii de ei.
Revoluția tehnologică ne-a adus mai aproape, ne-a făcut gândirea mai puțin necesară, ne-a făcut mai stupizi, mai vulnerabili și, paradoxal, mai prost informați decât pe vremea când știrile treceau dintr-un oraș în altul turnate în plumb și plimbate în vagoane pe calea ferată.
Revoluția tehnologică ne-a băgat în bule de confort stupid, ne-a redus la dimensiunea de consumatori, de useri, cum frumos li se spune și consumatorilor de droguri. Ne-a făcut dependenți de validare imediată, incapabili să ascultăm altă părere. A dat lovitura de grație, lovitura fatală dialogului și a creat premisele pentru ca democrația să se prăbușească.
O culme a civilizație occidentale, revoluția tehnologică a deschis calea sfârșitului pentru aceasta. Iar lumea de mâine va fi încă mai urâtă decât această permanentă bâzâială cu nimicuri, acest bombardament de fake-uri și filtre care e lumea virtuală. Să ne bucurăm, deci, mâine va fi și mai rău.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.