M-am bazat din prima clipă pe culori. M-am ghidat întotdeauna cu ajutorul lor. Când eram copil şi începea furtuna, stăteam înspăimântat la fereastră şi căutam soarele prin negrul cerului. Tremuram şi mă uitam şi nu mă linişteam până nu se forma în mintea mea o imagine caldă, portocalie cu intarsii roşiatice, mirosind a vară şi a flori de câmp. Brusc, deşi era frig, camera mea se umplea de portocale şi de mirosul cojilor lor rămase pe mâna omenească. Mă întorceam liniştit la joacă, inventam joculeţe pe covor, cu toate că afară se rupeau norii.
– Radu, hai cu noi în sufragerie, nu ţi-e frică, mamă?
– Nu, mamă, mă joc. Sunt bine!
Am început apoi să asociez culori cu toate care îmi ieşeau în cale: oameni, lucruri, idei, cărţi citite, filme vizionate. Am început să atribui culori femeilor iubite şi plânse de mine. Tuturor. În tot şi în toate am pus culori. Şi, cumva, mi-e era mult mai uşor. Mereu mi-am văzut mama ca un curcubeu, tata, sobru, cu nuanţe bleumarin, ceva verde-smarald, iar seara, în copilărie, cu puternice accente galbene. Erau bunicile scăldate de toată roua coloristică, a florilor simple udate de roua dimineţilor. Erau colegii de clasă, acela roşu, celălat bleu, aia verde-deschis care se transforma pâna la final în maro, erau vecinii care erau pestriţi şi era vecina de la patru, cea care otrăvea pisici şi-şi bătea copiii, pe care am asociat-o cu cel mai închis negru pe care mi l-am putut imagina în viaţa mea. Acum îmi place să dau culori oraşelor pe care le vizitez pentru prima oară. Şi aşa vor rămâne în mintea mea până la finalul şevaletului. De pildă, satul meu, Topalu, e de un indigo-deschis tot timpul. Un indigo pe care-l purtau prinţesele pe la ceremonii. Dimineaţa se adaugă galben-solar, apoi trec oi şi vaci spre hrana zilnică şi mai punem în tablou ceva pete crem, maronii, roşcate, negre. Se trezesc la viaţă pomii, iar Topalu e plin de verde, cu miros de flori de salcâm. Se coc holdele şi adăugăm aroma pâinii. Mîzgălim toamna cu toate nuanţele şi punem, apoi, albul imaculat. Iarna, Topalu e violet cu alb. Îşi imaginează cineva minunăţia asta? Închideţi ochii o secundă, uitaţi-vă în jur şi descrieţi prima culoare pe care o vedeţi. Ea e cea care va ajuta memoria coloristică să întregească peisajul. Ştiu, pare copilăresc, dar pe mine m-a ajutat să miros portocale în furtună. Poate fi atât de simplu. Suntem definiţi de culori. Întotdeauna ne vor cuprinde doar cele pe care le vom vizualiza cu ochii noştri. Care, apropo, sunt şi ei coloraţi.
P.S.: Culoarea oraşului copilăriei mele, Mangalia, va fi mereu verde, ca poarta de pe Oituz 33, ca marea dimineaţa, ca ochii bunei mamaia Sega.
P.P.S.: Negru mai absolut precumi chipul vecinei din copilărie nu am mai întâlnit. Sper să rămână aşa!
Salată cu somon
Punem la fiert, în apă cu sare, câţiva cartofi, după ce le-am spălat bine coaja. Îi fierbem şi îi lăsăm să se răcească. Tăiem în rondele fine o ceapă roşie şi ciopârţim o legătură de mărar.
Într-un bol punem un gălbenuş proaspăt, la temperatura camerei, puţin şofran înmuiat în apă clocotită, doi căţei raşi de usturoi şi o lingură de muştar. Le dăm o învârteală puternică cu un tel, iar apoi începem să picurăm ulei până ce totul se leagă frumos într-o maioneză.
La final potrivim de sare, piper şi suc de lămâie.Tocăm un chilli şi îl adăugăm în maioneză. Scoatem câteva fileuri de somon afumat. Tăiem cartofii în două, apoi tăiem fiecare jumătate, din nou, pe mijloc.
Aşezăm pe un platou cartofii, presărăm cu ceapă şi mărar, aşezăm frumos bucăţile de somon, iar la final colorăm cu maioneza minunată. Picurăm câţiva stropi de lămâie, câteva picături de ulei de măsline extravirgin şi vreo două, trei linii de oţet balsamic de Modena. Din cel vechi…
Pentru o tuşă minunată, radem cu un cuţit câteva fâşii de parmezan… Prăjim pâine şi ne bucurăm de culoarea gustului. Poftă bună!
Alte reţete minunate ale lui Radu le puteţi găsi aici.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
