Mi-ai lipsit. Și încă îmi mai lipsești. Când ești departe de mine am o senzație de ruptură din piept. Simt asta, fizic. Un gol. Locul tău e la pieptul meu, lipită de mine, în brațele mele. Doar nu trebuie să-ți spun asta, știu că și tu simți la fel sau aproape la fel.
Când ești și mai departe, senzația de gol se întinde în aproape tot corpul. Chiar, cum simți tu? Îmi spui că ți-e dor de mine. Care este senzația fizică? Azi-noapte mi-ai trimis un mesaj. Mi-ai spus că Universul știe că ne-am găsit și că ne aparținem. Așa este. De fapt, nu știu dacă mesajul a fost azi-noapte sau ieri. Nu că ar conta de fapt când a fost. Mai sunt 12 zile până ne vedem iarăși. Cumplit de mult. Am pus 12 ca să nu pun și jumătatea asta de zi care a mai rămas.
Când am citit și tot recitit despre crima (sau nu?) din Caracal, m-am gândit și la tine. Da, știu iubito, nu aș putea interveni imediat în caz de nevoie. Mi-am propus să văd dacă telefonul tău are această funcție, să o activez și să mă trec pe mine la contacte de urgență. Așa cum ești și tu, la mine. Nu că nu ai putea să ai grijă de tine, dar, deh, pentru orice eventualitate. Astăzi nu te-ai simțit bine. Știi ce? Nici eu. În același timp. Nu degeaba am spus, fiecare, de mai multe ori, că suntem conectați.
Oricum, nu asta era ideea. Ci “doar” că-mi lipsești. Ce anume îmi lipsește? Tu, cu totul. Totul, cu tine. Orice cu tine. Nu știu cum s-a intensificat senzația asta la amândoi de-a lungul timpului, mai ales că am avut fricțiuni și certuri serioase, care aproape de fiecare dată s-au lăsat, cel puțin la mine, cu “gata, nu mai vreau să continui”. Nu mi-am formulat asta niciodată dar știu că am simțit-o. Cât? Câteva ore, poate o zi, ca și tine de altfel. Și-am revenit. Sau ai revenit. Ne-am acceptat și luat înapoi de fiecare dată și am hotărât să nu ne mai certăm. Să explicăm, mai bine decât să lăsăm loc de interpretare.
Știi, iubito? Niciunul dintre noi nu a fost cu adevărat conștient de faptul că o comunicare deschisă, completă, uneori brutală, este soluția pentru a evita certurile. Amândoi avem niște orgolii până dincolo de cer și imediat sărim la gât când ceva nu este aparent în regulă. Aparent, am zis.
Știi că aproape în fiecare zi când îți iei pauza de masă și somn îți spun “Să-mi vii repede, iubito”. Asta îți spun și acum, să-mi vii repede, nu știu, nu mă interesează, fă ceva, comprimă timpul ca să treacă mai repede și să ne întâlnim mai repede. Iar atunci, în zilele când vom fi împreună, să faci operația inversă, ca să treacă încet, foarte încet, să-mi pară mai mult. Măcar să-mi pară.
Pe Felix îl găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
