Am întâlnit un bărbat frumos. De fapt, frumos e puţin spus. Absolut superb! Când l-am văzut, am fost siderată. Am disimulat cum am ştiut mai bine, dar mi-era aproape imposibil să-mi dezlipesc ochii de la el. Încă puţin şi m-ar fi târât după sine până la capătul pământului, dacă ar fi fost nevoie. Am reuşit să mă stăpânesc totuşi, cu speranţa că nu şi-a dat seama ce efect devastator a avut asupra firii mele delicate.
Evident că am început investigaţiile. Am aflat că era oarecum singur, cu un job interesant şi, desigur, cu o pleiadă de admiratoare în urma sa. Nu mi-a surâs ideea de a fi una dintre ele, aşa că mi-am pus în mişcare reţeaua mea capilară de cunoştinţe şi prieteni, astfel încât să aflu detalii, subtilităţi şi informaţii sensibile de care să mă pot lega pentru a reuşi să-i intru pe sub piele înaintea celorlalte gâsculiţe.
Hmm şi ce nu face o femeie pentru a-şi atinge scopurile. Mai o promisiune, mai o privire languroasă, mai o atingere delicată, ba chiar şi o mică dramă ad-hoc, dacă interesele supreme ale inimii le cer. Până la urmă, am aflat! O, da… se pare că frumosul meu Adonis (îl cheamă Marcel, dar, Doamne!, ce nedreptate, cum să-l cheme aşa pe un bărbat atât de frumos?) are o slăbiciune pentru… animale. Nu am reuşit să aflu ce fel de, în concret, dar mare diferenţă nu e între o pisicuţă drăgălaşă şi un căţeluş simpatic, îngrijit cu dragoste şi atenţie, aşa cum am văzut că fac profesioniştii de aici. Aşa că, urgent, am făcut rost de un animal de companie. S-a nimerit să fie pisică. Bun. Se asortează cu caracaterul meu liber şi independet, plus că, băiat deştept cum trebuie să fie, o să înţeleagă că şi eu, la rândul meu, sunt o… felină!
Nu ştiu dacă era de rasă, detalii nesemnificative după părerea mea, dar am fost cu ea la spalăt, pieptănat şi aranjat, pentru că, odată intrată în familie, indiferent din ce motiv, acum este un membru cu drepturi egale şi trebuie tratat cu respect, corect? Bun… am trecut şi eu pe la salon, am făcut și un pic de shopping, de poftă, şi, cu mâţa în braţe, m-am prezentat la un eveniment unde ştiam sigur că este şi el invitat.
Şi, cu îndrăzneala care îmi stă în fire, deşi eram mai emoţionată decât o adolescentă, rog un prieten comun să mă prezinte și apoi îl atrag pe frumos, dibace, într-un colţ mai liniștit. Unde încep să turui, să mângâi pisica, să-mi dau ochii peste cap aşa cum cu atenţie am studiat ani de-a rândul în oglindă. Şi numai ce-l văd că se înroşeşte tot şi-ncepe să lăcrimeze… Am dat lovitura, îmi zic, și cum parcă-i pierise și vocea, dau să-l împrietenesc cu splendid aranjata mea pisică. Numai că el, frumosul irezistibil, s-a dovedit a fi un insensibil prost educat. A aruncat mâţa cât colo, cred că era frate cu cel care ștergea peretele de vin cu o siameză într-o reclamă scandaloasă, și a fugit gâfâind ca un apucat spre toaletă.
În jur, care râdea, care comenta, care alerga după pisică… M-am simţit, efectiv, umilită. De unde să știu eu că e alergic și nu impresionat de prezența mea?… Parcă se dădea iubitor de animale. Să mai crezi în bărbații frumoși!
Citiţi şi
Obsesia pentru greutate: cum o depășești
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
