La intervale regulate, prin viața mea începe a sufla câte un vânticel de schimbare. Care, uneori, se transformă în uragan, iar alteori trece fără puterea de a schimba măcar locul cănii de cafea. Și de-o vreme, mi-a cășunat pe dormitor. Nu-mi mai plăcea nici culoarea, nici modelul dulapului, nici mărimea și forma patului – cu tăblii, nici cum intră sau cade lumina, nimic, dar chiar nimic. Așa de rău era, că am ajuns să dorm pe canapeaua din living. Și nu-mi era bine. Deloc, deloc.
Amenajarea unui dormitor mic n-ar fi trebuit să fie o problemă, așa că m-am apucat eu de greblat netul mai mult în joacă, fiindcă știam ce nebunie înseamnă o asemenea schimbare. Dacă ai bani, scapi fără efort de ei fix din fața calculatorului, cu tot dichisul, fără să mai alergi de nebun prin magazine și să riști vreun infarct în fața prețurilor. Ca în State. Asistată chiar de un designer și cu mobilier ce poartă semnături celebre la prețuri de te freci la ochi. Bruehl, Natuzzi, Karim Rashid, Nicholas Chachamis, Kafka Goes Pink, Gino Carollo… numai bunăciuni, că, deh, puțin și bun e un principiu de la care nu mă abat, indiferent ce cumpăr și indiferent ce iubesc. Că și despre iubire este vorba, când vine vorba de dormitor. Și nu cred că mobila din dormitor era problema de data asta. Și nici incalzirea prin pardoseala, că și asta îmi trecuse prin minte în căutarea acelui nu știu ce absolut. Așa că, până la urmă, am lăsat-o baltă și mi-am comandat o… lampă. Da, de Murano! Că mi-a adus aminte de Veneția… Și de un iubit. Pe care odată l-am alungat dintr-o prostie. Oare o mai fi liber? Îl sun, n-am nimic de pierdut. Poate odată cu lampa mă întorc în dormitor cu el… Să-l sun?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
