Prietena mea are un obicei tare ciudat. De câte ori întâlnește câte un bărbat frumos, cu vino-ncoace să petrecem împreună clipe de neuitat, dă fuga la mine și mă întreabă:
„Ce zici, măcar o dată? Merită să-mi înșel iubitul cu el? Numai uită-te să vezi ce ochi verzi (negri, albaștri, după caz…) are, ce corp atent lucrat și, pe deasupra, mai e și atent cu femeile…”
De fiecare dată mă uit la ea puțin cruciș – și nu că aș fi vreo sfântă soție – dar modul cum pune problema continuă să mă uimească și nu pot să nu-i răspund și eu, la rândul meu, de fiecare dată cam același lucru:
„Ai înnebunit? Bagă-ți mințile în cap și vezi-ți de ale tale. Ai chef de aventuri? Foarte bine, dar întâi despartă-te de iubitul tău, bine? Eu așa zic că ar fi corect…”
„Mda, ce să zic, poate că ai și tu dreptate… în fine, mi-ai tăiat tot cheful. Hai, pa”, îmi răspunde ea cam la fel. Și, din câte îmi întind antenele, chiar rămâne cu cheful tăiat că, până la urmă, frumoșii trec și ea rămâne fată serioasă.
La ultima figură de genul ăsta, frumosul pe care pusese ochii îți făcea liniștea sufletească praf numai când îl zăreai, fie și de la distanță. Avea bărbatul ăsta un „je ne sais quoi” ce-ți trecea una-două prin inimă și cobora taman sub pântec, de făceau hormonii revoluție în plină zi, că nu mai aveai pic de autoritate asupra lor, să le pui iar șeaua și zăbala. M-a rupt și pe mine. Am înghițit în sec. De mai multe ori. Și mi-am strâns bine fustele sub mine și picioarele între ele, că părea mai sigur așa. Părea…
Zăluda mea de prietenă venea țopăind pe niște imaginare câmpii ale iubirii, ciripind ca un cintezoi.
„Și acum, mai zi nu, dacă poți. Să te văd. Deci… ce să fac? Stai, nu spune nimic, că nu ai aflat totul despre el. Are firma lui și-i merge grozav, e campion la nu știu ce arte marțiale sau nemarțiale, ceva pe-acolo, nu e vreo mimoză corporatistă, ci bărbat adevărat, măi, fată. Bărbat din ăla de-ți taie respirația și pentru cum arată și pentru cine este și ce poate face. Și mai stai, să-ți mai zic ceva… Mai devreme m-am băgat cu el în vorbă – s-a creat așa, un context în pauza ședinței departamentului nostru că el e colaborator extern – și am aflat și că știe o grămadă de chestii, de la literatură universală, la chestii practice, inclusiv le-a învățat pe fete cum să scape de mucegai (deși toate jurau că n-au pe-acasă așa ceva și parcă și soți mai ziceau că n-au, mincinoasele), dar toate îi sorbeau cuvintele. Acum să te văd: Să-mi înșel sau nu prietenul cu el?”.
„Nu, nu… te rog!”
„?? Pe bune? Crezi că găsesc altul și mai și?”
„Nu e vorba de asta. Dar știi, cum să-ți înșeli prietenul, nu înțelegi că nu contează cât de mare și tare e ispita? E o problemă de principiu aici. Și-n plus, tocmai ce am obținut și eu numărul lui de telefon…”
Citiţi şi
Ana, Caiafa și dereticarea păcatului
Te face fericit? Ce ți-a oferit în plus? Cu ce a fost ea mai bună, cu ce te-a cucerit?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
