Încerc să trec ușor peste tata și mă dau jos din pat. Nu știu cât e ceasul, dar e noapte demult, dacă tata doarme și în casă e frig rău, iar soba e aproape rece. Mama lucrează schimbul trei, adică e de noapte la fabrică, motiv pentru care eu, mezina familiei, dorm cu tata. Zgribulită, mă strecor pe ușa dormitorului și țuști, în holul de la intrare, ca să vad ce mi-a adus Moș Nicolae.
Primul lucru, – rușine să-mi fie, dar nu mi-a fost niciodată -, cotrobăi în ghetele surorii mele mai mari. Ghetele par goale. Bag mâna adânc, le scutur. Și, dintr-una din ele, cade o bucățică de șervețel, în care se află ceva. Desfac curioasă și găsesc un lănțișor auriu cu un medalion micuț. Îmi place de mor. Înseamnă că așa ceva mi-a adus și mie. Tot ce strălucește îmi place. Sunt coțofană. Pun la loc cum mă pricep și trec la ghetele fratelui meu mai mare. Acum știu că doar par goale ghetele lui, dar trebuie scuturate. Bingo! Și el are un șervețel în ghete și în el se află un lănțișor cu o cruciuliță, tot aurii. Tremur de bucurie când încep să scot din singurele ghetuțe pline, ale mele evident, bomboanele, ciocolata, portocala, acadeaua… scutur cu înfrigurare ghetele, dar nimic. Nada! Încep să urlu ca sirena lui Vasile Roaită. Tata sare, săracul, ca ars. E buimac. Vine în hol alergând și descompus la față, de sperietură. Eu, mezina familiei, plâng trântită pe dușumea, ca bocitoarele profesioniste, la capul mortului. „Să-l ia dracu’ pe Moș Nicolae! De ce lor le-a adus… bla, bla, bla?” Jalea mea nu era de ce nu mi-a adus și mie. Ci, de ce le-a adus doar lor? Îmi explică tata că ei au dublul și mai mult al vârstei mele, că o să-mi aducă și mie când voi fi de vârsta lor… Nu. Eu nu pot pricepe nici în ruptul capului. Jelesc de zici că mi-a murit tot neamul.
În următoarea dimineață, am găsit în ghete, de la un alt moş desigur, că Nicolae trecuse, o broșă mare cât un capac de borcan. Aurie, cu pietre multe și multicolore. Mi-am pus-o mândră pe pieptul hăinuței portocalii, din blăniță artificială și m-am așezat în poarta casei, ca să o vadă toţi vecinii şi toți necunoscuții.
Eh, unele lucruri nu se schimbă niciodată. Am rămas coțofană. Îmi place tot ce sclipește. Am încă, mulţumesc, Doamne, o soră și un frate mai mari. Și mi-e dor de tata. Ăsta este cel mai frumos dar primit de la Moș Nicolae, anul acesta. Amintirea copilăriei mele minunate.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
