Ce ar fi UNII, fără bârfă? Exact. NIMIC. Cum ar fi viaţa lor fără a bârfi? Exact. Goală, insipidă, plictisitoare. Pentru că bârfa este un mod de viaţă, iar năpârca ce o promovează, cu o stimă de sine foarte scăzută, cu sentimente de inferioritate cât marele zid chinezesc, încearcă să-şi mascheze aceste neajunsuri prin defăimarea altora. Se simte, nu-i aşa, cel puţin pentru câteva minute, mai presus decât cel bârfit şi îşi va îmbunaţi imaginea în ochii celorlalţi.
Cine este năpârca? Poate fi un prost, ăla care le ştie pe toate şi e prietenul tuturor. Poate fi ăla care este conştient de faptul că, de prost ce este, nu va avea niciodată femeia pe care o bârfeşte. Poate fi ăla care îşi invidiază atât de tare „prietenul”, încât nu poate suporta să-l vadă fericit. Poate fi proasta care, oricâte eforturi ar face, nu ar putea ajunge vreodată la nivelul celei pe care o bârfeşte. Pentru că doar acolo unde există multă prostie, incultură, mediocritate, urâţenie fizică şi sufletească, există şi invidie, frustrare, răutate administrată în mod gratuit şi dorinţa de răzbunare. Năpârcile simt o plăcere deosebită, de altfel, singura mulţumire a sufletului lor, atunci când, prin bârfă, îi coboară pe ceilalţi, bârfiţi, de pe piedestalul imaginar şi-i fac oameni ca şi ei, cu defecte şi probleme muuult mai mari decât ale lor. Prostul ştie că informaţia, în special aceea „îmbogăţită” de el, circulă repede şi bine. Şi cum vor exista mereu proşti care să asculte alţi proşti, există mari şanse ca, la final, informaţia să ajungă mult mai distorsionată decât înainte.
Să fii un om bârfit este un privilegiu! E clar că mulţi îşi doresc să fie ca tine şi nu reuşesc. E clar că dacă ei ar avea o viaţă satisfăcătoare, nu şi-ar mai ocupa timpul cu disecarea vieţii altora. E chiar funny să te trezeşti în fiecare zi şi să constaţi că nişte năpârci te-au făcut vedetă şi că tot „datorită” lor, mai afli şi tu, cu uimire ce-i drept, ce ai mai făcut. Aşadar, oamenilor oameni chiar nu le pasă când sunt bârfiţi! Ei au de trăit propria lor viaţă!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
“Ești frumoasă, deci ești proastă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.