M-am despărțit de el pentru că mă plictisea îngrozitor. Simțeam că mă sufocă monotonia…
De ce ne-am cuplat? Simplu: era frumos tare. Mă invidiau toate.
Nu pot să spun că a fost doar un simplu trofeu. La început am fost îndrăgostită rău. În perioada de tatonare-vânătoare, înainte să-l cunosc, când doar îl știam, când mi-l imaginam.
Mitizarea, bat-o vina… Când ți se pune pata și vrei și vrei… (Oricum, n-a fost singura dată când imaginația mi-a fost cel mai crunt dușman).
Schimbam priviri, zâmbete, replici scurte și mi se părea spiritual, greu de cucerit, sofisticat, deștept. Nu puteam dormi noaptea de dorul și de dragul lui. A fost o perioadă superbă. Visam cu ochii deschiși la ochii lui albaștri, la zâmbetul lui perfect.
Ador ochii albaștri. La noi în familie se poartă, dar tata mi-a transmis căpruiul ochilor lui. Întotdeauna am avut slăbiciune pentru ochii azurii. Când i-am văzut pe ai lui, pur și simplu s-a oprit timpul. Mi-am înghițit limba. Tută-mută. Nu-mi găseam cuvintele. Greu de crezut, pentru cine mă cunoaște.
El era un exemplar masculin perfect. Fizic avea tot ce-i trebuia. Tot. Iar când am realizat că și el mă place, m-am topit. Visam ca o zăludă cu ochii deschiși. Uitam să mănânc. Nu puteam dormi. Nu mă puteam concentra decât la el. Eram de-o fericire tâmpă, aproape un pericol social. Am început să ieșim, să vorbim… eram în al enșpelea cer.
Însă destul de repede am început să mă sting. Ceva lipsea din ecuație. Cucerisem „trofeul”, dar nu aveam ce face cu el. Nu aveam ce discuta. Avea replici șablon, interese limitate, o cumințenie a ființei, care nu putea intra în dialog cu clocotul meu interior.
Nici în pat nu era după cum mă așteptasem. Eu eram ardere, el… molcom. Nu exista pasiunea intensă promisă inițial, pe care mintea și trupul meu o așteptau, o visau. Din punct de vedere fizic era ok. Lipsea doar… click-ul, nebunia, absolutul… scânteia.
Eu aveam nevoie de foc, dar el era… călduț. Eu visam explozii stelare, el era potolit, regulamentar și de treabă. Un om ok. Decorativ și cuminte, genul: „da, draga mea”.
Atunci am înțeles că cel mai sexy „organ” al bărbatului e mintea. Nu trupul. Nu albastrul ochilor. Nu pătrățele de pe abdomen sau alte coordonate fizice. Ci mintea brici, care să domine. Să mă domine. Pe mine, femeia. Să îmblânzească scorpia din sufletul meu.
Eu FEMEIA să recunosc specia BĂRBAT, chiar și când e puțin mai frumos decât dracul. Să absorbim timpul ca o sugativă și să ne fim. Noi.
Să fie argumentat și dominant, dar dominat în același timp de jocurile feminității mele.
L-am părăsit. I-am frânt inima în două pentru că, deși am fost onestă și i-am explicat, nu a priceput niciodată ce lipsea. Nu putea. Nu înțelegea ce a făcut. Unde a greșit.
Nu greșise nimic. Eu eram foc, el era apă călduță. Atât era de simplu.
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
