Am un prieten divorțat. De câțiva ani. Are și un copil cu fosta soție. Au fost căsătoriți zece ani, la un moment dat nu a mai mers, s-au lăsat de căsnicie și au dat-o în bucurie. Nu de la început, că orice despărțire de genul ăsta se naște din frustrări, gânduri rele nespuse și durere neîmpărtășită. Dar deștepți fiind amândoi, au depășit momentul urât, și să vedeți acum familie divorțată de toată frumusețea! Și să vedeți voi mândrețe de copil bucuros și plin de viață!
Părinții lui au fost destul de inteligenți și curajoși încât să își dea seama că nu te folosești de un copil pentru a perpetua răul dinăuntrul cuplului. Dimpotrivă. Dacă l-ai făcut, ești dator să îl crești sănătos la cap și suflet. Copilul nu-i marfă de contrabandă pe timp de război. Așa că au întrerupt starea conflictuală nerostită din casă, pe care copilul o resimțea, și acum îl cresc împreună, dar separat.
Aproape în fiecare zi, prietenul meu merge să îl ia de la școală și se joacă (i-a cumpărat la jocuri și jucării, să îi ajungă pentru câteva vieți), fac mâncare și povestesc, până când mama vine de la serviciu. Atunci îl duce acasă, unde îl așteaptă, bineînțeles, corvoada temelor. Și, câteodată, revine doar pentru plăcerea de a mai face împreună, toți trei, câte o bucată de puzzle complicat. Să îi vedeți atunci. Glumesc, se tachinează, dar între el și fosta soție nu mai e nimic. Dar absolut nimic. Știu din cea mai sigură sursă: sufletul lui. Doar că amândoi știu că asta face bine tuturor: copilului și lor. Nu e mai bine ca, în loc să se împroaște cu nori, săgeți veninoase și bârfe, să fie prieteni buni, să râdă și să se simtă bine? Știu că-i mai frumos așa.
Și, uite așa, copilul lor continuă să aibă mamă și tată, care, deși nu mai locuiesc în aceeași casă, îl iubesc nespus, și, cel mai important, îi arată asta. Copilul se simte în siguranță, întreg, având amândoi părinții alături. Zilnic. Părinți care nu se ceartă, nu se bălăcăresc. Mie îmi place grozav de ei, dar mai ales de el. Îmi dă un sentiment bun, mă liniștește. Se spune că nu mulți înțeleg relația partenerului cu fosta soție sau fostul soț și suspectează că binele copilului e doar un pretext. Eu înțeleg. Eu am încurajat această relație continuă cu fiul lui. Și știu că o va iubi la fel și pe fiica noastră și că îi va umple camera cu păpuși Barbie. Fiica noastră? 🙂 Da, ați citit bine, pentru că bărbatul despre care v-am povestit a fost întâi prietenul și mai apoi iubitul meu. Și peste câteva luni va fi iarăși tată. 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
