S-a săturat să mai stea zgâit cu ochii pe pictograma e-mailului de pe ecranul celularului Blackberry, în aşteptarea unei veşti de la EA. Să tragă pe dreapta, când şi unde se putea, ca să-i răspundă pe moment, sau să fie claxonat din toate părţile, când, la volan, parcurgând sute de kilometri zilnic, încerca să-i scrie frenetic doar câteva cuvinte, ştiind cu ce riscuri o face, în trafic. Să-i trimită câte un selfie sau o simplă poză făcută în timpul condusului, doar ca EA să-şi facă o imagine despre meridianul pe care el se află în acel moment.
Se săturase să o urmărească pe FaceBook, pe care nu avea posibilitatea să-l acceseze decât din camerele serbede şi impersonale ale hotelurilor unde-l purtau paşii deplasărilor din miezul săptămânii, deoarece din sânul confortabil al propriului cămin nu i se permitea spaţiu personal, nici pe FaceBook, nici la e-mail, totul era codificat, totul era controlat. Cel puţin, aşa-i spunea el EI de fiecare dată, cu scuze şi cereri sincere de iertare ce întrerupeau cuvintele pasionate, declaraţiile de dragoste, dorul şi tot restul tacâmului seducător care le provocau şi lui, şi EI o euforie de nedescris. Nu mai ştia nici el, precis, ce şi cât era adevărat din ceea ce-i scria EI, ştia doar că juca un rol mai mult sau mai puţin real care lui îi crease această stare euforică. Pe care, mai mult ca sigur că n-o mai trăise niciodată.
Se săturase să o sune clandestin, doar atunci când şi dacă putea. Deşi o făcea cu nesaţ, din toată inima, mai mult de dragul euforiei decât de dragul EI sau, poate, al amândurora… Din nou, clandestin, cu cartele preplătite, din maşină, de la colţuri de stradă sau din camere serbede şi impersonale de hotel. Aproape niciodată din confortul propriului cămin, unde totul era codificat, totul era controlat. Unde totul era impecabil.
Constată că viaţa lui era pe cale de a deveni un carusel imprevizibil între fantezie şi realitate, a cărui învârtire vertiginoasă îl ameţea din ce în ce mai mult şi începea să-i scape de sub control. Din moment ce controlul îi făcuse parte dintr-o căsnicie de peste 20 de ani, acceptându-l de bună-voie, venise momentul să realizeze că nu-şi poate permite să piardă şi controlul asupra lui.
Chiar dacă fiinţa lui se identificase cu EA. Pe care o cunoscuse cândva, sumar, frugal, inocent, entuziasmat, pătimaş, obraznic şi, în acelaşi timp, intimidat până la umilinţă, cândva, într-o tabără studenţească… În altă viaţă, în altă eră… şi întâmplarea făcuse ca atunci, într-o seară zbuciumată de hormoni încă adolescentini şi de dragostea pură a tinereţii, el să-i fi fost ei… primul. Erau nebuni unul după altul, se jucau cu bulgări de zăpadă, făceau planuri de viitor. Însă drumurile li s-au despărţit şi n-au mai ştiut nimic unul despre celălalt.
Îi văzuse întâmplător profilul pe FaceBook cu doar câteva luni în urmă şi i-a trimis o cerere de prietenie. EA, circumspectă, a întrebat doar dacă se cunoşteau de undeva… iar el replica lui i-a demonstrat că şi-o aminteşte cu mult mai bine decât EA pe el.
Şi după prima convorbire telefonică, amicală, normală, în care şi-au povestit reciproc despre familii, despre parteneri, ambii fiind căsătoriţi demult, în care s-au străduit şi el şi EA să comprime cîteva decenii…(în măsură în care asta ar fi posibil…), a izbucnit vechea pasiune, aceea neterminată, aceea pe care el o numise „unfinished love”.
A izbucnit euforia. Care pe el l-a obosit. După câteva luni de speranţă şi disperare. De slalom permanent, 24/7, între sentimentele şi nostalgia tinereţii şi confortul casei noi. Confortul controlului permanent, la care se supusese de bună-voie şi cu bună-ştiinţă cu atâţia ani în urmă. La care ştia prea bine că nu va fi dispus să renunţe niciodată. Ceea ce şi EA considera logic şi normal, nici ea n-ar fi făcut-o. Oare cine ar face-o în ziua de azi?
Opri motorul, îşi luă cheile din contact, trânti portiera şi îşi întinse oasele, cât era de lung, simţindu-le trosnind, după orele petrecute la volan. Casa nouă, recent construită din temelie, îi zâmbea din întuneric cu ferestele luminate. Home Sweet Home. Va intra, va savura mirosul de proaspăt, atât de familiar, se va subordona controalelor, încă gândindu-se la EA… dar nu pentru multă vreme.
Căci EA nu e o amantă. Nu s-au sărutat, nici nu s-au revăzut din momentul taberii studenţeşti.
Şi îi despart 7.000 de kilometrici geografici.
Pe care el nu e capabil să-i transceandă. Fizic. Ştiind că s-a săturat de euforie.
Guest post by Lavender’s Blue
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
