Bărbații sunt în alb sau negru. Sau poate doar al meu. Unii se opresc la “setările din fabrică” (sex, hrană, atenție maximă), alții reușesc cu brio să vadă în cea de lângă omul pentru care merită să faci compromisuri.
Nu am avut o căsnicie fericită, dar am învățat atât de multe de pe urma ei, încât astăzi sunt ceea ce sunt. Ați trăit vreodată cu un bărbat care pretinde tot și nu oferă mai nimic? Eu, da! Cât am fost maleabilă și ușor de manipulat, era OK. Apoi a venit primul copil și a clacat. Nu mai era pe primul loc și n-a știut să gestioneze situația. Nici eu! Când am început să mă trezesc, avea deja o aventură cu una divorțată, cu copil. Apoi, s-a sfârșit. Între ei. Între noi încă mai exista ceva. Și l-am iertat.
Au urmat alte probleme, venirea celui de-al doilea copil (ce are o poveste aproape ireală), momente bune și momente rele. Și alte iubiri! Culmea e că, atunci când simțea că treaba devine prea serioasă, îmi spunea singur despre aventuri, ca și când voia să îl opresc! Și atunci am devenit puternică! Nu atât încât să spun NU la tot ce nu mi-am dorit, dar am făcut-o cât de des am putut. Ceea ce l-a enervat cumplit. Și a început coșmarul.
M-am refugiat în muncă, pentru că acasă nimic nu-i plăcea. Nici mâncarea, nici cum mă purtam, nici cum respiram, nici anturajul meu, nici ce făceam. Nimic. Și m-am refugiat și mai adânc în muncă, deoarece în viziunea lui eram vinovată de toate. Mi-o reproșa din ce în ce mai des. Probabil că și eu l-am lovit în orgoliu destul de mult. Nu-l mai suportam. Nici el pe mine. Eram două energii negative ce se ciocneau cu fiecare ocazie. Și două orgolii imense.
Citiţi şi Şaptesprezece ani de căsătorie. doi copii adolescenţi şi… o amantă
El s-a refugiat în brațele unei naive de 28 de ani, ce pare că l-a făcut să se simtă fericit, să redevină un puștan (îi trimitea selfie-uri, deşi mie îmi spunea că urăște prostiile astea), să capete o încredere uriașă în el (avea oricum un ego mult peste limite, acum e deja la superlativ). Îi e atât de bine cu el, încât mă oftic că nu pot simți și eu la fel.
Și, în masochismul meu, am continuat să descopăr multe lucruri din această relație. Știu acum că nu m-a iubit (poate greșesc, dar nu-i faci atâta rău omului de lângă tine), că-i place adrenalina noilor aventuri sentimentale, că nu poate comunica cu mine (nici acum n-a fost capabil să pună cărțile pe masă, cinstit, despre ce a fost), că poate minți cu ușurință și acoperi urmele, că ia foc imediat ce spun ceva despre fosta, sărindu-i în apărare. Și multe altele…
Cu toate astea, n-am putut ÎNCĂ să plec. Mi-e frică să nu clachez și să le fac rău copiilor, fără să vreau. Mi-e frică să nu-i pierd sau să ne războim atât de mult încât să sufere. Dar merită amândoi o MAMĂ POZITIVĂ.
Guest post by IRI
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
