„Opriți planeta, vreau să cobor”, spune fiecare dintre noi când vede o „atrocitate”. Și cum zicala „Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să și primești” se concretizează în cele mai nebănuite moduri, anul trecut, planeta s-a oprit.
Pe 26 februarie, în România, a fost confirmat primul caz de infectare cu coronavirus, iar noi ne-am trezit puși în fața unei noi realități.
Prima data a fost frica, un sentiment absolut normal căci omul se teme de tot ceea ce nu cunoaște. Și a început o adevărată nebunie. „Eram fericiți și nu știam”. Da, fix așa. Căci omule, când o să înveți să te bucuri de ceea ce ai? Credeai că poți să iei amendă dacă mergi pe stradă? Nici eu.
Două luni de paralizie socială totală, aproape 10 luni de umblat ca pe coji de ouă. Lăsând la o parte componenta politică a situației, pe plan social și individual am fost (NE)norociți.
S-a oprit tot. Am mers pe stradă cu frică. Doamne, cât de dor îmi este să iau în brațe pe cineva fără să îmi fie frică și cât de dor îmi e să merg liniștită pe stradă, să văd chipurile oamenilor și să încerc le descifrez poveștile. Lucruri banale au devenit „produse de lux”. Îmi e dor de zâmbetele oamenilor și de încruntările lor.
Pentru toți a fost greu. Pentru unii mai greu decât alții, dar nimeni nu a scăpat. Planuri anulate, oameni care au rămas fără locuri de muncă. Un moment pe care nimeni nu și-ar fi dorit să îl trăiască. Omul a fost separat de om. Dar orice lucru greu trebuie privit ca o lecție, iar ele nu vin întotdeauna în cel mai plăcut mod. După un an de frică, să învățăm să fim mai buni și blânzi, căci toți ducem o luptă înăuntrul nostru, toți trecem prin greu. Să învățăm să ne bucurăm de libertate și de fiecare gură de aer pe care o inspirăm. Să fim iar oameni, să lăsăm Divinitatea să lucreze prin noi. Să nu mai fim disperați după „adevăr” și să privim înainte de toate înăuntrul nostru.
S-a oprit planeta. A coborât cineva? Nu? Sunteți aici. Luptați, vă bucurați, râdeți și iubiți.
S-a oprit planeta. Dar au plecat 2,5 milioane de suflete răpuse de virus și alți zeci de mii care nu au putut fi tratați de alte boli.
Guest post by Mihaela Dan
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
