În noiembrie 2011, apărea în The Commentator un articol intitulat Funcționează socialismul? Un experiment la clasă, cu subtitlul “cei mai inteligenți oameni își dau seama că socialismul n-ar putea funcționa vreodată. Iată de ce, în cel mai simplu mod“.
“Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat odată o grupă întreagă. Acea clasă a insistat că socialismul lui Obama a funcționat și că nimeni nu va fi sărac și nimeni nu va fi bogat, că președintele va aduce marea egalizare!
Profesorul le-a spus: “Okay, vom face în grupa aceasta un experiment despre planul lui Obama. Se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât niciunul nu va pica și niciunul nu va primi nota 10.” ( A înlocuit dolarii cu notele, ca să înțeleagă toată lumea)
După primul test, notele au fost adunate și împărțite la numărul de studenți și toți au primit un 8. Studenții studioși au fost supărați și cei care au învățat mai puțin au fost fericiți.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studenții care învățaseră puțin au învățat și mai puțin, iar cei subevaluați la primul test prin metoda propusă și-au spus că vor și ei o “pomană”, și au studiat la rândul lor mai puțin. Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit.
Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4! Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzațiile, ura și nimeni nu a vrut să învețe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a tuturor studenților, toți au picat.
Profesorul le-a spus că, la fel, socialismul va pica în final deoarece atunci când recompensa este mare și efortul pentru a reuși este mare. Dar când guvernul ia toată recompensa, nimeni nu va încerca sau va vrea să aibă succes. Nu putea fi o explicație mai simplă de atât.
Există cinci morale ale acestei întâmplări.
- Nu poți legifera ca săracul să ajungă prosper prin legi care îi sărăcesc pe bogați.
- Pentru ca o persoană care nu muncește să primească ceva, altcineva trebuie să muncească fără să primească ce i se cuvine.
- Guvernul nu poate da cuiva ceva fără să fi luat mai înainte de la altcineva.
- Nu poți multiplica bogăția divizând-o.
- Când jumătate din populație vede că poate să nu muncească pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea și când jumătatea care a muncit înțelege că nu are rost să mai muncească, pentru că alții sunt beneficiarii muncii lor, atunci, acesta este sfârșitul oricărei națiuni.
Voi face o remarcă finală. Am găsit cinci învățăminte pentru această poveste, dar sunt zeci de state care ne dau exemple reale zi de zi. De aceea te întrebi cum de mai crede cineva acest nonsens?…”
Citiţi şi
Singurul 1 Mai de care îmi amintesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.