Fii cine ești!
Toată viața am căutat iubirea din dorința dureroasă de a fi fericită. Și am fost, dar a durat puțin. Incapacitatea mea de a accepta realitatea a făcut ca timpul să se consume în avans, până când mi-am dat seama că am mai mult trecut decât viitor.
În relațiile mele de iubire, rolul meu era să fiu pentru todeauna, dar să nu exist mereu. În relațiile mele de iubire trăiam o viață care stătea cu spatele la tot ce îmi doream eu cu adevărat. Nu recunoșteam că nu sunt fericită, pentru că nu-mi plăcea cum sună. Mă aflam într-o zonă de confort creată din temeri, nu din plăceri. Teama de singurătate, de abandon, de respingere și lista poate continua. Fercirea mea era fictivă.
Viața mea a început cu adevărat atunci când am învățat să spun nu. Când am ales să fiu pentru todeauna și să exist mereu pentru mine, mai întâi.
Am decis să schimb abordarea și să-mi ofer mie ce ofeream altora. Mi-am oferit timp, afecțiune, complimente, cadouri, grijă, atenție, respect, susținere si multă, dar multă iubire. M-am pus pe primul loc în viața mea, m-am încuiat acolo și pe cuvânt căam aruncat cheia, dar nu mai știu unde. Eram furioasă când am făcut asta și acum nici nu știu dacă să mă bucur sau să mă îngrijorez.
Decizia asta s-a întâmplat atunci când suferința a fost atât de mare, încât s-a pus problema supraviețuirii. S-a întâmplat după ce am primit în viața mea un bărbat care m-a tratat vulgar. Înaintea lui am trăit o relație instabilă, iar înainte de asta am experimentat o relație toxică. Teoretic, eram o femeie puternică. Practic, eram o epavă umană.
Relația toxică m-a învățat multe despre mine, relația instabilă m-a învățat multe despre cât de importantă este stabilitatea, iar relația vulgară m-a modificat. Cea din urmă a fost situația care m-a făcut să înțeleg că mă arunc în ape adânci fără să știu să înot. Abia atunci am decis să aflu cine sunt și să folosesc asta în avantajul meu. Abia atunci am învățat cum să-mi folosesc forța și rezistența pentru a mă salva și nu pentru a supraviețui într-o altă relație nepotrivită.
Felul în care am fost tratată în ultima relație de iubire m-a forțat să iau măsuri rapide cu iz de disperare. Îmi doream să fiu singură și să învăț să mă descurc cu asta, pentru că tare nepricepută eram când trebuia să aleg oamenii care să facă parte din viața mea. M-am agățat de cea mai improbabilă șansă de a fi fericită și am transformat-o în singura șansă de a fi fericită.
La început m-am speriat și am căutat să provoc multă gălăgie în mintea mea de teamă că, dacă se face liniște, aud adevărul. Adevărul era că nu mă iubeam cum trebuia. Nu mă tratam frumos, pentru că nu aveam o părere minunată despre mine. Nu consideram că merit prea mult. Mă subestimam, pentru că mă comparam cu oricine îmi ieșea în cale și toți erau perfecți, iar eu nu. Stima mea de sine a fost spulberată de cei cărora le ofeream încrederea și afecțiune mea și orchestrată de prejudecațile societății.
Adevărul, deși nu îmi convenea, a fost cel care m-a eliberat
Liniștea singurătății are multe de spus. Singurătatea este un colaj de gânduri și de emoții. În liniștea singurătății am aflat despre mine lucruri pe care nu mi le-a spus nimeni și despre viață, lucruri care mi s-au ascuns.
Am învățat să trăiesc câte o zi, pe zi. „Să fii singur poate fi o experiență mult mai bună decât îți imaginezi. Asta, desigur, dacă poți suporta groaza de a te afla în prezența ta.” Chelsea Handler
Teama de singurătate ne face vulnerabili, iar vulnerabilitatea ne îndeamnă să luăm decizii care ne costă scump.
Guest post by D. Luiza Cristina
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
