Liceu. Ultima zi. Ultima zi din clasa a douăsprezecea. Ah, cine mai era ca noi? Bac-ul și apoi, lumea!! Așa credeam! Cel puțin, eu!
Undeva, în jurul orei 10, aveam oră de istorie. Istorie? Iar? Încă? Clasa cu profil uman fiind… 4 ani, trei ore săptămânal, plus alte două de istoria artelor și istoria religiilor. Nu mă întrebați acum, după mulți ani, cât mai știu despre arte. Mai recunosc doar stilurile arhitectonice. Admir semețul gotic flash și acum, dar, cine nu-l admiră?!
Profesoara de istorie mă cunoștea de la doi ani… fuseserăm vecini de apartament, familiile se împrieteniseră. Asta, pentru un timp. Că viața te duce tot așa cum te aduce. Ciudat, dar nu-i eram în grații. Și nici nu cred că îi era cineva, sincer! Dar și reciproca era valabilă! O persoană foarte cultă, de altfel… era o plăcere să o asculți, dar în afara orelor!
Doar că atunci, la ultima oră, ne-a surprins! Clasă majoritar feminină, a trimis băieții la plimbare. Și-a luat scaunul, s-a așezat în mijlocul clasei și ne-a rugat să o înconjurăm. Să avem o discuție ca între fete. Și am avut!
Ne-a rugat ca, indiferent ce ne așteaptă în viață (și ne-a spus și ce ne așteaptă), să nu renunțăm la noi, ca femei, să nu renunțăm la citit, măcar până la 25 de ani, să citim tot, orice, fără discernământ și să nu facem copil în primul an de căsnicie.
Desigur, pentru noi, care dețineam adevărul absolut la 18 ani, păreau elucubrații! Cum adică, dragostea nu e același lucru cu înțelegerea și respectul?! Ce surprize poți avea după ce te căsătorești?! Cum adică… să aștepți să cunoști omul?! Și de ce să mă opresc din citit după 25 de ani?! Ce motiv aș avea?! Aaa, a apărut copilul și trebuie să gătesc și să spăl! Așa, șiiii?! Auzi la ea ce-mi zice, că abia voi avea timp să prind o revistă în mână!! Ha ha ha! Și auzi… cică să nu accept să fiu jignită de către partener! Păi… I’m the wonder woman, cum ar îndrăzni?!
Și… ne-am luat zborul. Sigur, decolarea a fost pentru unii mai lină, pentru alții, mai cu avarii la trenul de aterizare. Dar n-am avut încotro! A trebuit să înfruntăm gravitația și timpul.
Au urmat facultatea, joburile, multinaționalele, nopțile nedormite, ratele, chiriile, bolile părinților, bolile mele, angoasele, nemulțumirile, eșecurile. Fiecare succes a avut în spate cel puțin o frână dintre cele descrise. Cu doamna profesoară n-am mai reușit să mă întâlnesc decât o dată, pe stradă, cred că aveam 22-24 ani. M-a certat pentru că refuzam să mă căsătoresc. Apoi am zburat de tot din orășelul de Bărăgan.
Aaahh, și ce mi s-au mai frânt aripile! De câte ori!! Câte atele mi-au mai trebuit pentru aripi și câte pansamente pentru cicatrici! Ani mulți n-am pus mâna pe o carte… eu… eu, care citeam până la trei dimineața! Și câte cuvinte și situații nedrepte am îndurat! Copil n-am făcut, nu eu! Au făcut alte colege, de la care am aflat cum plângeau cu copilul în brațe!
Apoi, într-o scurtă vizită de weekend la părinți, am aflat că doamna profesoară… nu mai era. Avusese grijă de asta un nenorocit de cancer galopant!
S-a dus! Și n-am apucat să-i spun: „Ați avut dreptate!”.
Guest post by Eliana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
10 greșeli pe care nu le mai facem în pat după o anumită vârstă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
