Printre românii talentați care i-au impresionat pe profesioniștii PROTV se află și un anume Andrei Grigoriu.
Juriul emisiunii care discerne, cuantifică și ierarhizează talentul în România este format din :
– Andra, cântăreață și nevastă de Măruță,
– Bebe Cotimanis, actor potrivit pentru orice rol de chelios antipatic,
– Andi Moisescu, matematician și vorbitor la microfon,
– dar mai ales din Mihaela Rădulescu, supervedetă, nevastă de bărbat, mamă de copil, femeie cu patru facultăți, toate private (deși nici una parcursă până la licență), filozoafă empirică și formatoare de opinii, extrem de pricepută când i se pune microfonul în mână sau la guriță.
Acest juriu special, profitând de statutul cvasidemiurgic de prezentatori PROTV, a fost impresionat de talentul și alte calități umane ale candidatului, exprimându-și legătura afectivă resimțită față de acesta și față de comorile de simțire detectate în sufletul lui, oferindu-i în context indulgența și aprecierea pe care justiția și părinții victimei i le-au refuzat.
Portretul surorii criminalului.
Pentru că domnul Andrei Grigoriu, în afara viziunii artistice de admirat, cel puțin la nivel PROTV, este și un om năpăstuit de o mare dramă personală, numai și numai din cauza modului absurd în care judecătorii români tratează prietenii și prieteniile în context de asasinat.
În urmă cu 12 ani domnul Grigoriu nu picta chiar atât de mult ca în zilele noastre, sfera preocupărilor sale fiind ceva mai lumească. Împreună cu domnul Lungu, bunul său prieten, el însuși probabil un om talentat, cei doi încercau să se regăsească spiritual prin Timișoara, având nevoie ocazional de mici împrumuturi nerambursabile de la prieteni.
O astfel de prietenă, domnișoara Erika Uto i-a împrumutat pe cei doi cu 200 de euro, sumă importantă, pentru care alții ar face moarte de om, ceea ce s-a și întâmplat de altfel atunci când fata le-a cerut înapoi banii.
“Eu te-aș fi iertat de toate păcatele pentru că ai spus atât de frumos mulțumesc celei care a fost lângă tine în acești ani.”
Este adevărat că marele pictor nu este atât de vinovat ca celălalt domn care a înfipt cuțitul; se pare că el, poate și pentru că în adâncul firii este un artist, s-a mulțumit doar să o bată, să-i rupă mandibula și s-o țină în timpul înjunghierii, fapte, rezumate în discursul propriu de prezentare din timpul emisiunii ca fiind o tăinuire, din motive prietenești, a crimei.
Dacă întâmplarea ar fi avut loc în alte țări, omul ar fi pictat și acum pentru un grup mai restâns de oameni, dar la noi nu poți ține la nesfârșit la pușcărie o astfel de persoană genială, astfel că domnul Andrei Grigoriu a fost eliberat anticipat, servind doar 12 din cei 16 ani și fiind considerat, pe bună dreptate, că a atins la mititica prematur gradul necesar de reinserție socială (deși eu aș povățui pe oricine îl cunoaște să nu-l împrumute).
Eliberarea a sosit la timp pentru ca, înarmat cu câteva coli și carioca, Andrei să poată să ia parte la fenomenul de cernere a adevăratelor talente din România așa cum o face sita neurologică a creierelor juriului PROTV.
Nefiind, cum sunt alții, creștin, eu nu cred cine știe ce în pocăință, iertarea păcatelor și indulgențe, fie ele eliberate de PROTV sau, pe bază de acatist, de către preoți. Cred că singura persoană care ar fi meritat o a doua șansă în această întâmplare este răposata, victima, și sunt convins că dacă ar fi fost condamnat la detenție pe viață, sau mai rău, chiar privați de mâzgâliturile omului, am fi trăit într-o lume mai bună.
Nu mi se pare imposibil să accept faptul că un criminal poate avea ocazional talente colaterale. Sunt convins că, dacă le dai timp și lumină până la stingere, mulți criminali se pot dovedi talentați la gherghef, împletire de funii, modelat de lut sau epistole.
Ce nu vreau să văd însă este că, în loc de ștreang, un astfel de criminal este ridicat în slăvi, pus sub lumina reflectoarelor, ba chiar iertat la oră de maximă audiență de mica scăpare de a fi luat gâtul unei ființe nevinovate, de oameni care nu numai că nu păcătuiesc prin prea mult talent, dar nici măcar la bun simț nu stau mult mai bine.
Pot să înțeleg că cei patru au fost neprofesioniști și că, în feeria searbădă și de prost gust caracteristică emisiunilor PROTV, în lumea lor imaginară de vedete la kilogram, nici unul din cei patru, în fapt niște persoane extrem de îndepărtate de noțiunea și deontologia de ziarist, nu a mai pierdut timp, energie și talent jurnalistic în verificarea proveniența și antecedentele criminalului pe care l-au proslăvit în prime time.
Ce nu pot să înțeleg este de ce acum, când este evident că, eufemistic spus, cei patru au dat chix, că s-au pi*at pe emisiune și au dat un șut în c*r postului în general, de ce nu se încumetă nici unul din ei să asume public greșeala și să își pună măcar un miligram de cenușă peste tărtăcuțele antipatice.
Răspunsul îl știm cu toții.
Rezidenți ai lumii fantastice a sticlei cu năluci, cei patru nu mai sunt de mult muritori obișnuiți, supuși greșelii, bunului simț și regulilor consecvenței. Pentru că cei patru și fiecare dintre ei au fost beatificați de mult către cel mai mare, inatacabil și dezirabil statut din România, cel de vedetă.
Citiţi şi
Am fost crescută de o mamă narcisistă și un tată complet absent emoțional
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
