Fiecare cioară își laudă puiul, câteodată. Pentru că uneori mama e o cioară obiectivă, spune ea, cu toate că tot un fel subiectivism e și atunci când îmi spune: nu-mi place când scrii așa, scrie și tu ceva mai vesel.
Na, și pentru că nu-i place mamei cum și ce scriu am presupus că nu-i place nici Universului, așa că am luat măsuri ieșind afară, spunându-mi în sinea mea că poate cei patru pereți îmi limitează veselia.
Și mergând eu tot așa, ca-n povești, încercând să mă înfofolesc când pe-o parte, când pe alta cu fularul, care ar fi căzut victimă sigură tâlharului Procust, dacă s-ar fi aflat în vremea lui, fiind ori prea lung într-o parte, ori prea scurt în cealaltă, m-am întâlnit în cale cu…nu, mama, nu cu niște drumeți veseli ieșiți la plimbare, ci cu oameni care strângeau de pe marginea drumului mormane de gunoaie. Ending of a happy story!
Pentru că mi-a fost rușine.
Rușine cu voi, cărora v-a dat mâna și inima să aruncați toate acele gunoaie pe stradă. Rușine cu voi, care spuneți că-i treaba lor, a ăstora de la Salubris să vă strângă gunoaiele aruncate unde v-a dus capul. Rușine cu voi ăștia care spuneți că le dați de muncă, că le puneți, vezi Doamne, o pâine pe masă lăsându-vă mizeria în drum.
Rușine cu voi, care nu coborâți din mașină ca să vă duceți gunoiul la coș pentru că-i frig și-l aruncați pe geamul coborât pe jumătate, ca să nu vă înghețe mâinile, rușine cu voi pentru că nu le vedeți mâinile murdare, aspre, zgâriate și înroșite de frig care vă strâng gunoiul.
Rușine cu voi, cărora nu vă trece nicio clipă prin minte că ei ar trebui să strângă cel mult după mama natură, poate frunze, crenguțe uscate căzute de bătrânețe sau de boală, o coajă de nucă căzută din ciocul unei ciori ospătate, sau nici atunci, pentru că ea își poate recicla singură toate cele căzute. Și nu după voi, numiți științific homo sapiens, atât de inteligenți, atât de înțelepți încât scăpați din mână pe nesimțite gunoaiele.
Citiți și Peste 18 milioane de voluntari vor strânge gunoiul altora pe 21 septembrie. Dar de ce?
Rușine cu voi, cei care vă justificați gestul prin lipsa coșurilor de gunoi. Rușine cu voi, pentru că am văzut o familie coborând Ceahlăul cu saci plini de gunoi, al vostru, având de parcurs, de câte ori oare, distanța pe care voi ar trebui să o faceți până la primul coș de gunoi, și nu, nu pe munte.
Rușine cu voi, ăștia care ați fost afară, care-ați văzut Germania ca pe-o fată frumoasă trecând fugitiv strada. La fel ca fata aia frumoasă, pe care ați văzut-o doar pe dinafară, ați văzut străzi curate. Faceți din țara voastră, orașul sau satul vostru o fată frumoasă pe care s-o vedem întâmplător și preț de-o secundă trecând pe lângă noi.
Rușine cu voi, care distribuiți și apreciați fotografiile în care apare o bunicuță lângă cuptorașul ei lipit cu lut și balegă și văruit cu grijă, în bucătărioara ei sărăcăcioasă, dar strălucind într-un fel aparte de curățenie și grijă. Lângă oalele ei vechi cu smalțul sărit pe lângă toarte, lângă tuciul c-o negreală atât de curată, și atât de departe de bucătăriile luxoase dotate cu aparatură de bucătărie smart.
Rușine cu voi, ipocriților, care promovați stilul minimalist, tradițional, ca al bunicii de lângă cuptoraș, sustenabil sau nu mai știu care, după care tânjiți, dar care vă aruncați gunoiul în drum sau peste gard, la vecin. Faceți din România bucătărioara bunicii, da, modestă, simplă, dar curată, purtată cu grijă!
Rușine cu voi, care ieșiți în stradă (nu generalizez!) pentru a vă cere drepturile, dar nu respectați drepturile Pământului, lăsând în urma voastră huiduieli și gunoaie.
Rușine cu mine, pentru că, atunci când te-am văzut aruncând gunoiul pe jos, n-am avut curaj să vin să-ți spun să-l ridici, rușine cu mine pentru că nu l-am ridicat în locul tău, dacă tot spun că-mi pasă așa tare de țară. Pentru că lipsa răului nu înseamnă neapărat prezența binelui.
Mi-e rușine de voi, oameni care semănați cu mama, cu tata, cu bunicii, cu oricare om din familia mea sau din familia ta, care, pe indiferent ce vreme, măturați, vă băgați mâinile prin spini, scormoniți în pământ, târâți după voi saci și saci cu toate cele de care ne-am lipsit noi: educație, iubire, înțelepciune, grijă.
Așa că, mamă, poate mâine ceva mai vesel, pentru că azi mi-e rușine.
Pe Simona o găsiți și aici.
Citiți și Nemulțumiților!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
