Mă-nclin în faţa zilelor ce trec într-un mod perfect pentru a mă face să fiu din ce în ce mai aproape de mine.
Şi mulţumesc binecuvântărilor de nicăieri şi de pretutindeni care mă surprind în fiecare moment.
Şi aplaud perfecţiunea Universului care ne aşază exact în experienţele de care avem nevoie pentru a fi mai sus şi mai aproape de ceea ce suntem de fapt.
Şi respect locul meu în uriaşul care suntem şi din care facem parte cu toţii şi ştiu că fiecare zi mă va duce mai sus, pâna ce voi ieşi din el.
Şi salut cu drag toţi oamenii din acest uriaş şi mai ales pe cei ce stau lângă mine.
Şi îmi pare rău pentru fiecare secundă aruncată în trecut, pe care nu am ştiut să o preţuiesc. Şi mă iert pentru asta, făgăduind că am învaţat să preţuiesc timpul.
Și mă iert pentru că am judecat pe alții, nefiind în sufletul și în trecutul lor, neștiindu-le fricile și vinovățiile.
Și te iubesc, Minunea creațiilor noastre, și te rog protejează-mă, fară a mă feri însă de trăiri…
Și îmi pare bine că nu îmi mai pare rău de tot ce am trăit și simțit în fiecare zi, oricât de greu ar fi fost uneori.
Mă deschid spre tine, Univers perfect, și îti cer: Dă-mi ceea ce am nevoie pentru a mă înalța!
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
