Privim orașul de sus. Etajul 28. Un roof-top bar cu piscină. Este 4 dimineața. Este încă întuneric. O reclamă luminoasă cu Heineken pulsează undeva în dreapta, lăsând urme colorate prin ceața dimineții. Lumini albe și albastre, mărunte ca o perdea de licurici, compun restul orașului. Seamănă cu un milion de candele cu lumina rece care plutesc pe un lac. Liniștea este alcătuită dintr-un mozaic sonor fascinant: mașini care sparg bălțile în viteză, avioane care aterizează ori decolează sau piuitul mașinilor de gunoi. Între acestea, uneori, se lasă o tăcere în care poți auzi doar un fel de vuiet prelung pe care nu îl poți asocia cu nimic.
În piscină plutesc două sticla aproape goale de Martini, un sutien negru, o cămașă, câteva bancnote de 50 de euro și confetti colorate.
DJ-ul doarme cu capul pe mixer. Sforăie. Alături de el, trei italieni bătrâni aproape dezbrăcați, dorm înghesuiți pe o canapea. Pe marginea piscinei, doarme în poziție fetală renumitul tenor italian G.J. O mână îi atârnă în apă. Vântul șuieră ciudat printre paharele goale de șampanie, lăsând un clinchet metalic să facă salturi mortale peste balustradă.
Nu îmi dau seama dacă este prea târziu ori prea devreme. N-am mai dormit de aproape patruzeci de ore. Trei zile de zbor, trei țări diferite, o mână de italieni nebuni și un creier care plutește în Martini și puțină vokda. Totul s-a terminat aici sus, deasupra lumii. Privesc cerul. Săgeți scurte de foc încep să se aprindă pe cerul vânăt. Norii încep să capete culoare. Seamănă cu niște pete uscate de sânge luminate din interior. Și totuși este încă noapte. O fată frumoasă cântă la ukulele pe un scaun de bar. Poartă fustă scurtă și un maiou basic. Italienii sforăie. DJ-ul s-a trezit pentru câteva secunde, cât să dea pe gât ceva. Lângă mine vine Sabrina. Are 37 de ani și este spectaculoasă. Poartă cămașa unuia dintre italieni, iar pe dedesubt nu are nimic. Este desculță și îi curge un pic nasul. Îmi cere o vodkă. Îi aduc.
De când nu ai mai dormit? Zâmbește. Îi răspund. Dă din cap de parcă nu prea ar fi fost de acord. Își ridică privirea înspre cer. Este superb. Momentele astea ale dimineții sunt singurele momente din zi sau din noapte în care nu mă simt singură. De ce? Așa… pentru că tot pământul pare singur. Ai dreptate. O cunoști pe fata care cântă la ukulele? La ce?! Uku ce? Chitara aia mică. Ukulele îi zice? Da, așa cred. Este Emma. Îți place? Nu știu… pare spectaculoasă, nu? Îmi zâmbește și mă lovește cu cotul în glumă. Este. Sărută bine. Și face multe lucruri mișto. Își mușcă buza de jos și dă pe gât vodka. Odată am făcut amândouă dragoste pe bancheta unei Giulietta. Serios? Și v-ați descurcat în așa puțin loc? Zâmbi cu inocență și mă apucă pe după gât cu amândouă mâinile. Sirena unei mașini de poliție se lungea prin tot orașul, devenind tot mai diafană. Îşi lăsă capul pe ceafa mea și închise ochii. Știi ce este ciudat? Cel mai singură mă simt atunci când vă îmbrățișez. Sunteți naivi, uneori stupizi, alteori adorabili… dar tot ceea ce reușiți să stârniți în mine este o imensă furtună de singurătate. Crezi că am pierdut vreun tren la un moment dat? Cu toții pierdem trenuri. Pe Emma nu ai pierdut-o încă. E adevărat… și totuși nici nu o pot avea. De ce? Pentru că nu îmi trebuie. Nu îmi trebuie nimic, mie… Crezi? Mhm!
O lungă tăcere se lăsă între noi. Stătem sprijinit de balustradă, lăsând reclama Heineken să îmi dea halucinații. O simțeam caldă pe spatele meu, cum respiră într-o cadență lentă. Câțiva pescăruși urlau deasupra noastră. Ai adormit? Nu. Altfel am fi căzut poate peste balustradă. Mmmm… nu cred! Cel mult am fi căzut în piscină. N-aș fi avut eu norocul ăsta… Să cazi în piscină pe frigul ăsta? Să cad cu tine în pisicnă… Pentru asta nu îți trebuie noroc. Doar că acum n-am chef de nimic, serios. Glumeam…. Nu, știu că n-ai glumit și îți spun c-ar fi fost OK. Dar e prea târziu acum. Se va lumina… Înseamnă că este prea devreme, atunci! Exact… am să adorm un pic, te superi? Așa, în picioare? Mhm. Auzi? Nu mi-ai spus cum te cheamă.
Celebrul tenor italian căzu dintr-odată în piscină. Se mișcase în somn și se prăbușise în apă. Se trezise bolborosind și înjurând, scuipând apă și tușind. Se ridică cu greu, gâfâind ca un elefant bolnav și fugi spre barul interior.
Sabrinei îi sări somnul. Își mai puse o vodkă și se ridică cu fundul pe balustradă, cu fața înspre mine. Își aprinse o țigară și își desfăcu părul.
Spune-mi ceva despre iubire. Ce să-ți mai spun despre iubire? S-a spus totul până ce s-a ajuns la os. S-au desfăcut sutiene până ce nu a mai rămas nimic de ascuns. S-au dus lupte până ce n-a mai rămas nimic pentru care să lupți. Nu este adevărat. Mereu există ceva pentru care să lupți. Crezi? Nici dacă nu ai chef să mai lupți? Asta este o altă problemă. De exemplu, tu. Mai lupți pentru ceva? Nu. Eu niciodată n-am luptat. De ce? N-am avut nevoie. Am avut totul de-a gata.
Își desfăcu fiecare nasture al cămășii apoi o aruncă în spate, peste balustradă.
Crezi că aș fi avut nevoie să lupt? Tocmai ăsta a fost blestemul meu. N-am fost nevoită să lupt, nu am avut, deci, ce pierde, iar acum realizez că astfel nici nu am știu cum se câștigă. Nici în iubire, nici în viață…
Se ridică în picioare pe balustradă, îmi zâmbi și apoi se aruncă în gol.
M-am ridicat pe coate, înghețat de frică și am văzut la câteva etaje mai jos, ca într-un fel de scară, o altă terasă cu piscină. Sabrina râdea gălăgios și înota dezbrăcată. Nu știam dacă eram mai mult speriat sau mai mult fioros pe gluma nesărată. Și nu mai știam dacă tremuram de frig, de nervi sau de altceva.
Sabrina strigă de jos: Vezi? Pentru ce să lupt când există o piscină încălzită la etajul 20?
Corect, mi-am spus în sinea mea. Corect. Nu toată lumea are lupte de dus. Și totuși, chiar și lipsa luptelor, tot un fel luptă înseamnă. Cu toții suntem legați, chiar dacă lanțurile ne sunt mereu altele.
Hai, sari și tu! Vino și povestește-mi ceva! Despre cum este să ai copii, de exemplu…
Pe Andrei îl găsiţi cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
