“L-am iubit pentru că n-a făcut nimic pentru asta.
Pentru era seducător cu mine doar în joacă.
Pentru că eforturile de a face pe plac lumii nu părea să facă parte din dorințele lui.
Pentru că avea ceva trist ascuns adânc în suflet.
Trebuie să se fi născut și el așa, cu nostalgia asta lipită de încheieturi.
L-am iubit pentru că ochii lui observau totul fără să fie reținuți de nimic.
Pentru că mirosea a libertate.
Pentru că era prizonier.
Pentru că avea pe buze puțină amărăciune și multă tandrețe, dragoste care plângea și nevoia de pasiune.
Pentru că vorbea puțin.
Pentru că atunci când vorbea, aveam dorința să-l ascult.
foto © Jochen Blume, iunie 1959
Era gol, chiar îmbrăcat.
Pudic legat de sufletul și de trupul său.
Privind de aproape, l-am bănuit imediat că nu se iubește foarte mult pe sine.
L-am iubit eu în locul lui.
Aveam loc în inima mea.
Era, în adâncul ochilor lui, o șmecherie veche pierdută, rătăcită.
Îmi doream să-l ajut s-o găsească.
Zâmbea puțin.
Totuși, luminos.
Mă făcea să râd fără să încerce vreodată.
Nu cred că oamenii amuzanți m-au amuzat vreodată prea mult.
El, el mă făcea să-mi doresc să râd în hohote pentru că își bate joc de el râzând de ce era în jurul lui.
L-am iubit pentru că era fals detașat, fragil, sensibil, agresiv și neajutorat.
Pentru că a ascuns toate astea.
L-am iubit pentru că nimeni nu se aștepta.
Și am scris asta.
Ca să uit.
Dar nu am ajuns niciodată acolo”.
Romy Schneider a murit în somn pe 29 mai 1982, la doar 44 de ani. Jumătate din anii pe care i-a trăit Alain, plecat pe 18 august 2024. Atunci, Delon s-a dus s-o vadă și a rămas multă vreme în camera în care era depusă. Îi va scrie apoi această ultimă scrisoare.
Citiţi şi
Tănticilor şi nenicilor care-şi dau ochii peste cap când aud de Alain Delon
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
