Am găsit pe blogul lui Stelian Tănase un text exact, o radiografie crudă a lumii noastre. Din dorința de a-l ști citit de cât mai multă lume, îl redăm mai jos.
“Asta suntem, o nație tare în fabulație. Citesc frecvent aiureli în presă, dar aud bazaconii și în diverse locuri prin care inevitabil mă preumblu. Cineva te trage de mînecă și te întreabă – P-asta ai auzit-o? Și vezi cum un om care pare normal dă crezare unor basme cu personaje cunoscute. Nimeni nu pare interesat de faptul concret. Zilnic sunt somat de diverși jurnaliști să răspund la tot felul de fabulații care circulă prin redacții. Unele sunt atît de stranii că te apucă durerea de cap. Mass media e avidă de fantasmagorii dintr-o nevoie de audiență și tiraje într-o vreme în care criza financiară face ravagii. Gazetele, televiziunile, posturile de radio abia mai trăiesc. Din cauza asta rar se mai preocupă să ofere publicului informații verificate. Costă mult. Zvonul e mai ieftin. Cu cît povestea e mai abracadabrantă, cu atît are mai mare șansa de a fi citită, răspîndită, dezbătută.
În cartea ei ”The haunted land” Tina Rosenberg numea Bucureștii “capitala mondială a zvonurilor”! Din păcate, constat că are dreptate. Ar fi trebuit să mai adauge și boala “surselor” și bîrfa neobosită, că indiscreția face ravagii. Pe acest teren, zvonurile capătă rolul de a umple conversațiile, de a da un conținut vieții, în general cam searbădă prin zonă. Zvonurile se zbenguie în voie în spațiul public. Ele sunt mai interesante decît știrile seci, așa că înfloresc. Cine vrea la București o știre stil BBC? Mai nimeni. Românul vrea ceva cu sare și piper. O bîrfă cu ingrediente – violență de limbaj, cu sex, cu intrigi politice. Cine are chef să asculte fapte reale cînd mult mai apetisante sunt cele imaginare. Astea da, sună bine, ne capturează într-adevăr atenția. Cine are nevoie de realitate așa cum este ea? Zvonistica face bine. Dă o gură de oxigen, este și un refugiu, îți dă o preocupare, că tot nu ai una. Un zvon bun, o bîrfă reușită, pot să confere un sens vieții, să îți dea chiar iluzia că trăiești de-adevărat. E ca în sala de cinema. În plus ne și place al dracului să credem toate răutățile care se spun despre ceilalți! Ne dilatează eul. Este?
Părerea mea este că, dacă am fi mai interesați de fapte, dacă am fi mai aplecați spre empiric, ne-ar fi mai bine. Dacă ne-am deda mai puțin plăcerii fabulației cred am fi mai puțin săraci și cu siguranță mai fericiți.”
Pe Stelian Tănase îl găsiți ad integrum aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
