Au apărut pe site-urile de socializare fenomene care duc creştinismul pe culmi ale ciberneticii: moartea şi praznicul personalităţilor. Când a răposat Amy Winehouse, a fost invazie de linkuri cu „Rehab” şi „You know I’m no good”. Preţ de două zile s-a zbătut lumea cu copy/paste de pe youtube pe facebook, twitter şi alte comunităţi virtuale. Apăreau românii ca naţia care nu asculta decât jazz-blues-ul artistei britanice şi nu exista urmaş de-al lui Ştefan să-i lipsescă la status „R.I.P. Amy”.
Când Steve Jobs a părăsit lumea, s-au găsit o mulţime de români care în sfârşit l-au descoperit pe magnat şi l-au declarat filosoful anului, dând cu copy/paste maximele şi cugetările co-fondatorului Apple însoţite de acelaşi „R.I.P. Steve”. Personal, mă îndoiesc că mulţi dintre aceştia să fi avut cunoştinţă despre existenţa acestuia înainte de vestea morţii.
De acelaşi „tratament” post-mortem a avut parte şi Johny Răducanu. „R.I.P. Johnny, R.I.P., R.I.P.” Asta timp de două zile. A treia zi a revenit lumea la linkuri care n-au nicio legatură cu jazzul. Cu Johny, nici atât. Acum două zile ne-a părăsit regizorul Liviu Ciulei. Stăteam în aşteptare să vădcum plouă cu „R.I.P. „-uri. Şi s-a întâmplat. Inspirată, anticipasem. Pac! „R.I.P. maestre”, „R.I.P. regizore”. N-aş putea aprecia dacă postatorii de R.I.P. sunt fanii maestrului, dacă ştiau ceva despre viaţa lui, dacă au suspinat la „Hamlet”, „Macbeth”, „Azilul de noapte” puse în scenă de el, dar ştiu că s-a umplut netul cu majusculele „RIP” şi ceva linkuri din „Pădurea spânzuraţilor”. La Liviu Ciulei doar o zi a fost agitația virtuală cu RIP-uri şi copy/paste. Cam aşa a fost omagiat marele regizor în spaţiul virtual.
Tragi-comic acest fel de a omagia personalităţi, trântind un link şi-un RIP, crezând că ne-am făcut treaba. Caraghioasă e şi englezirea expresiei „ Odihnească-se în pace” înlocuită cu „Rest in peace” folosită mai mult în varianta abreviată pentru că sună mai cool şi are avantajul că-i mai scurtă, un apanaj astăzi când omenirea e pe fugă şi n-are timp de bezele. Englezirea expresiei, în acest caz, ne duce cu gîndul la odrasla Chiriţei Bârzoi, care a venit de la Paris mai prost decât plecase şi amuza pe babaca cu „lingurision” şi „furculision”. Utilizatorul de internet al mileniului III nu-i mai departe. Ar fi în stare să se şteargă la gură cu mâneca gândind că-i la praznic, apoi să mai şi spună „Sărut mâna pentru masă” englezit, adică „Holy thanks” slobozind un râgâit a burtă suprasaturată, stând cu mâna pe mouse.
Citiţi şi
Despre doamnele teatrului contemporan – Karen Coonrod
Irina Petrescu – Doamna filmului românesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
