La iniţiativa unui grup de specialişti IT români de la Paris, România își propune să devină prima ţară din lume care să creeze o reţea de centre menită să reunească specialiştii români în IT, din ţară şi de peste hotare, cu scopul de a susţine antreprenoriatul și întregul sector IT românesc la nivel internațional.
Romanian IT – comunitatea globală a românilor din tech debutează în contextul în care investiţiile în domeniul IT au crescut exponenţial în ultima decadă, inclusiv în România unde contribuţia acestui sector la PIB a ajuns, în 2015, la 6%, cu potențial de creștere de până la 10% în următorii ani.
„Este deja de notorietate profesionalismul şi chiar influenţa IT-iştilor români angajaţi la companii internaţionale din Statele Unite, Marea Britanie sau Franţa, iar după mulţi ani în care am pus umărul la ridicarea imperiilor financiare ale străinilor, ne-am gândit că a venit vremea să folosim acest potențial și pentru promovarea sectorul IT românesc. Nucleul deja s-a format, suntem o echipă puternică în Paris, însă vom deschide şi alte centre în oraşe cu concentraţie mare de specialişti IT români, precum: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara, Londra, Berlin, San Francisco, New York etc., fiecare locație replicând structura de organizare folosită în momentul de față în centrul de la Paris. Ne dorim să dezvoltăm o comunitate care să funcționeze pe principiile open source, open exchange, open participation, cu scopul de a promova specialiștii și întreg sectorul IT românesc la nivel internațional. Până la finele anului 2017, Comunitatea şi-a propus să înregistreze peste 2500 de specialişti români în IT răspândiţi în toată lumea, care să poată colabora într-un cadru organizat, iar România să poată deveni cu adevărat o forţă în acest domeniu”, declară Valentin Maior, unul dintre coordonatorii Comunităţii Globale a Românilor din Tech.
Citiţi şi
Prostia e sprințară, zgomotoasă și neobosită
Nimic nu este imposibil pentru o mamă
Femeile de 50+ vor domina lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.