În mod paradoxal, anul 2018, așa mizerabil cum s-a prezentat la vârf, ne aduce și niște speranțe.
E adevărat că România e condusă de clica lui Liviu Dragnea, care guvernează prin interpuși, fiindcă baronul de Gratia e un infractor condamnat penal și nu poate să se urce pe scaunul premierului. Dar la fel de adevărat este că societatea românească s-a dezmorțit dintr-un lung somn civic și politic.
2018 a consolidat această direcție: oameni cu studii netrucate și bună-credință au înțeles că dacă nu intră ei înșiși în jocul celor care fac regulile le vor face alde Olguța și Orlando în locul lor.
Deși încă nu se vede, s-a construit o opoziție reală în societate la modul fanarioto-pesedisto-aldist de guvernare. Sigur că Opoziția politică e în continuare debilă și că mai are de construit filiale în toate cătunele până când să câștige detașat alegeri în România. Sigur că are un fel de elitism tâmp, care ignoră realitatea cu care trebuie să lucreze, care nu cunoaște numărul de votanți din țara noastră care nu știu, la propriu, pe ce planetă trăiesc
sau cum se numește țara lor
și nu se simt străbătuți de nicio jenă că le vorbește Dăncilă limba, fiindcă nici ei n-o cunosc
E adevărat că românii se dezamăgesc repede și se lămuresc greu, dar există și vor mai exista opțiuni politice. Nu e ca și cum am mai fi tot în epoca (a durat decenii!) Frontului Salvării Naționale.
2018 a stat sub semnul călușarilor și al Catedralei Neamului, dar pe de altă parte românii au arătat că dacă o problemă chiar nu există în societate nu vor ține cont de ea doar pentru că-i mână ca pe oi popii de la spate. Nu ați uitat de referendumul neofamiliștilor.
Românii nu mai înghit chiar orice propagandă, oamenii știu că au nevoie de spitale, de drumuri, de politici publice coerente, nu de gargară și de vinovați eterni că mor înaintea tuturor celorlalți europeni, fără dinți în gură și nevoindu-se prin fundul grădinilor. Oamenii nu sunt chiar atât de proști pe cât i-ar vrea educația de partid și de stat.
România e la mijloc între centrul Europei și periferia ei (când n-a fost?), ne-ar vrea unii gubernie sau pașalâc, dar poporul ăsta a făcut mari sacrificii în ultimii treizeci de ani să meargă spre Vest și nu va da înapoi chiar așa de ușor.
Sigur că nimic nu merge în țara asta, că ne trage curentul, că o fușărim și o șmecherim și e tocmeală pentru fiecare lege, că suntem orientali și ne plac buticurile și ducem cu noi moștenirea comunistă, dar 2018 nu ne-a arătat numai grozavele noastre slăbiciuni, ci și marile noastre oportunități.
România are o diasporă impresionantă, oameni care își iubesc țara și o poartă cu sine. E ca în poeziile acelui poet rus din vremea țarilor care constata că iei cu tine Rusia și pe talpa pantofului când părăsești țara.
Sigur că vor fi provocări și mai mari în anii următori, că ne vom lupta cu tentații secesioniste, cu dispreț reciproc între bugetari și non-bugetari, că vom da vina degeaba tot pe asistații social, că vom ocoli oglinda și ne vom lăsa seduși electoral de tot felul de infractori cu antecedente penale, dar există ceva, mai există ceva.
La anul se vor face treizeci de ani de la Revoluție, care e adevărat că a fost făcută pentru banane și televizoare color. Dar ne-am trezit pe cap și cu o libertate – e complicată, dar cât de cât e libertate.
Și copiii acestei libertăți au la rândul lor deja copii și ei nu știu cum să trăiască într-o dictatură.
Treizeci de ani înseamnă ceva.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
