(referendumul pentru „familia tradițională” – o concluzie)
Deja am auzit şi citit zeci de opinii şi analize privind referendumul din 6-7 octombrie 2018. De la interpretări şi manipulări ideologiza(n)te, la apocaliptice imaginări ale viitorului apropiat, toate în van, odată ce e cât se poate de simplu, de româneşte: votul a fost despre ceva, dar s-a votat altceva. Trebuia să fie despre aşa-zisa „familie tradiţională”, dar, în fapt, a fost un obişnuit vot de blam la adresa politicienilor, mai precis, a unora dintre politicieni.
Motivul esenţial al neprezentării la vot: Dragnea. Văzând în referendum o oportunitate, de la o redresare completă, o recăpătare a credibilităţii în propriul partid şi până la, în cel mai rău caz, o plasă de siguranţă pentru apropiata cădere, Liviu Dragnea a pus mâna pe referendum şi, întocmai unui anti-Midas, l-a transformat într-un banal excrement.
Motivul subiacent: PSD-ul. Lumea doar ce-a strigat „PSD – Ciuma roşie!”, „M… PSD!”. Nu a dorit să „reconfirme” „larga susţinere populară” clamată de acest partid până şi în Parlamentul European.
Motive secundare ale absenteismului: lipsa unei informări adecvate, materialele incisiv-manipulatoare, promovarea intoleranţei, teama cetăţenilor de bună credinţă de a nu fi manipulaţi, întrebarea de pe buletinul de vot nu care cumva să facă referire de fapt la o altă lege, mulţi au fost îngreţoşaţi de amestecul pachetelor de cărţi politice şi bisericeşti, de resuscitarea atât de îndoielnicei alianţe dintre partidele de la putere şi BOR – axată în esenţă pe acel troc ieftin: susţinere financiară pentru susţinere electorală etc.
Fireşte, în aria absenteismului, care e o acţiune voluntară, asumată, nu intră şi (parţiala) lipsă a celor care de obicei erau urcaţi în autocare şi plimbaţi de colo-colo să ştampileze buletine de vot. Responsabilii cu turismul electoral zonal au pornit doar în joacă „maşina de vot”, unii crezând că îndemnurile preoţilor de la slujba de duminică vor rezolva situaţia, alţii considerând că-i inutil să susţii un conducător care se clatină bine de tot, iar alţii, cei mai diplomaţi, doar pentru a păstra aparenţele.
Perdanţi majori: preşedinţii partidelor, precum şi partidele care au susţinut referendumul în speranţa „confirmării” „largii susţineri populare”, a păstrării sau chiar a lărgirii bazinului lor electoral. Printr-o minune, tot românească, preşedinţii partidelor respective încă nu au căzut, încă nu şi-au dat demisia, ci caută disperaţi soluţii salvatoare, unii chiar încearcă să răstălmăcească poziţionarea lor sau însuşi rezultatul referendumului.
Plutonul perdant: Creştinii, de la fundamentalişti la farisei, Coaliţia pentru Familie şi Biserica Ortodoxă Română, care doar ele însele, fără vreun ajutor politic, ar fi trebuit să poată scoate acel 30%.
Victime colaterale: câteva zeci de mii de „prietenii Facebook”. Nu e vorba doar de faptul că suntem pătimaşi când ne susţinem opiniile, nelăsând loc argumentărilor reale, dialogului… Peste coliziunea dintre cele două planuri – despre ce trebuia să fie votul şi ce s-a votat de fapt – s-au suprapus ciocniri secundare între tot soiul de ideologii, fundamentalisme şi temeri ireductibile.
Dilema care ar trebui să ne atragă serios atenţia: Până la urmă, trebuie să te duci la vot sau este indicat ca în anumite situaţii – din ce în ce mai dese – să nu te duci la vot? E cetăţeneşte să boicotezi întreprinderile politizate, politicianiste, sau e o datorie de la care nu poţi abdica, trebuie să votezi indiferent dacă o faci împotriva ta, a intereselor şi a convingerilor tale intime? În viitor, oscilaţia între prezenţa la vot şi boicot poate genera monştri.
Oricum, totul pare un joc fără sfârşit! Interpretarea că oamenii nu s-au prezentat la vot pentru a apăra drepturile minorităţii LGBT e eronată şi e deja livrată la export, a apărut şi cea mai absurdă teorie a conspiraţiei: însuşi Dragnea ar fi boicotat referendumul! În ce scop?! Ca un viitor alibi?!
Despre homosexuali, nimic – oricum nu era vorba despre ei, ci despre ceilalţi.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Legea numărul 5: firmele din “gig economy”, obligate să îşi trateze lucrătorii ca angajaţi
În căutarea satrapului pierdut
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
