Românache nu există. Eu l-am inventat. Așa cum veți constata, un asemenea exemplar al speciei noastre, omul, nici nu ar avea cum să existe. Ar fi peste poate! Nu l-am inventat pentru a-l calomnia, ci din pură invidie. Aș vrea să fiu ca românache. Și nu pot. Și îl pizmuiesc.
Căci românache este – indiscutabil – buricul pământului. El, românache, este chiar mai mult decât atât: este centrul galaxiei. Toate încep cu el, toate se sfârșesc tot cu el. Nimic nu există dincolo de orizontul său.
Românache înțelege repede tot, pe el nu-l prostește universul cu nimic. Undele gravitaționale? Fiți serioși! Simțea românache ceva, plutea ceva în aer, mirosea el ceva, ceva…
Geopolitică? O are la degetul mic! Finanțe? Nu există specialist mai mare în finanțe decât însuși românache. Istorie? Are românache o istorie de uz personal de mai mare dragul! Criza refugiaților? Cunoaște. Homosexualii americani? Știe românache cum devine treaba. Protecția copilului în îndepărtata Norvegie? Românache e la curent. Necazurile economice ale grecilor? Le-a fumat.
Românache e prompt în reacții, n-are dubii, merge la sigur. Românache nu se îndoiește. Românache știe. Românache e ferm.
Nimic nu îi e străin.
Are și mici defecte, de ce să nu recunoască? Dar sunt atât de puține, încât nu merită mai mult de un paragraf extrem de scurt. Românache are o imunitate teribilă. E imun la argumentele logice. Mofturi! Românache e imun și la ridicol. Nu există! Românache este cel ales. La el, nimic nu e ridicol, totul se poate face, totul se face.
Înzestrat de Providență cu toate aceste minunate daruri, românache nu a reușit, totuși, să închege o societate cu alți românache (din cauza lor, desigur). Societatea pe care au ridicat-o nu reușește să asigure o copilărie decentă și nicio bătrânețe liniștită. Spitalele din societatea lui românache par niște abatoare din care ai toate șansele să ieși muribund și dacă intri acolo sănătos tun. Școala îl plictisește pe românache. Îi merge mintea, îi bubuie!, el prinde repede, el fentează școala, o truchează, diplome să fie!, ce atâta teorie, e nevoie de practică! Românache e un om practic. Lui îi place să poarte trening, chiar dacă nu îi place să facă sport. Mișcarea e pentru păcălici!
El are foarte mulți nași, și fini, și nepoți, și unchi, și mătuși. Lui îi place grătarul, îi place iarba verde. Îi place să se pișe în natură, în ape, în bălți, în lacuri, în râuri, în fluvii, în Dunăre! Cea mai mare plăcere a lui românache e să se pișe chiar în Marea Neagră. Românache trăiește în cel mai frumos loc de pe pământ, înzestrat cu toate formele de relief și nesfârșite resurse naturale.
Românache e frate cu codrul. Dar nu e genul ecologist, așa. Nici vorbă! Reciclarea e pentru proști. Românache vrea întotdeauna să lase o urmă a trecerii sale pe pământ. Românache lasă multe urme în trena ieșirilor sale cu familia în natură.
Cultura? Îl plictisește, îl obosește, nici igiena nu e punctul său forte, dar tot are el un quelque-chose al lui, care îl ridică deasupra tuturor. E cel mai frumos de pe pământul acesta.
Lui românache îi place să mănânce bine, gras. Nu ține la siluetă, bărbatului îi stă bine cu puțintică burtică, ce dracu’! E elementar. Pe românache nu îl interesează ce se întâmplă dincolo de cercul său de intimi (care e, totuși, larg, precum am precizat). Nu îi pasă dacă îl fură cineva, dacă acel cineva face și el ceva, dacă îi iese și lui, lui românache, ceva. Asta e toată esența filosofiei sale: să îi iasă și lui ceva.
Lui românache îi plac mocăciunile. Are un apetit insațiabil pentru mocăciune. Dacă se dă ceva gratis undeva, românache e acolo, călcându-se în picioare. Nu contează ce să dă: bormașină, moaște, pixuri, aspirine. Orice e bine primit. Românache are principii. El nu refuză.
Date fiind nenumăratele sale calități, el este totodată și foarte persecutat. Toate triburile pământului au venit și au furat de la românache. L-au nedreptățit. Nu i-au recunoscut darurile. Dacă există vreo șansă să admită că nu sunt toate chiar la locul lor nici la el acasă, atunci românache e sigur că e așa din cauza altuia. Mereu a altuia. Românache nu are nicio vină. Niciodată.
Românache ține la trecut, dar cimitirile în care sunt îngropați românache, nobilii săi strămoși, zac sub buruieni, românache e mândru de drapel, tremură inima în el când aude imnul, chiar dacă nu îi cunoaște versurile, lui românache îi place să muncească la stat, e o mare bucurie pentru el să muncească la stat, sau măcar să se învârtă un pic de o combinație cu statul, nu-l deranjează să mai ciugulească și el ceva pe ici, pe colo, căci statul este o ficțiune. Statul e însuși românache.
Lui românache îi place să petreacă, să se simtă bine, domnule! E flecar, da, asta-i buba lui, flecărește. Să știți, chiar își admite, uneori, acest foarte mărunt neajuns. Așa mai glumește el.
Familia, însă, e sfântă pentru românache. Femeia trebuie să îi fie supusă. Ea trebuie atinsă, din când în când, preventiv, căci realitatea îi va confirma lui românache bănuielile. Iar pruncii… unde dă românache crește!
Dacă se întâmplă să ajungă în anturaj cu alte rase, românache le este – din drept divin – superior. El nu încetează să îi creadă pe toți ceilalți niște idioți. Doar neșansa, nedreptatea i-au ținut lui tribul de atâtea mii de ani pe loc. Dar, gata! El, românache cel nou, e aici. El va schimba totul.
Lui românache nu îi plac conducătorii, îi alege doar ca să îi înjure. El nu are încredere în autoritate. Lui românache îi place să se înțeleagă ca omul, vezi că se poate? Lui îi place să strecoare, să meargă și așa. Și merge. Civilizația construită de românache dăinuiește. E infinită. După ce va veni Apocalipsa, neîndoielnic pe lume vor rămâne doar gândacii de bucătărie și românache.
Pentru românache, morala, etica, toate astea sunt niște fandoseli! Lui îi place să se bălăcească în relativism, când adulmecă miros de șpagă parcă simte cum îi crește o inimă nouă. Ce să mai, românache este sortit să trăiască într-o lege numai a lui, extrem de specială. Românache nu fură de la altul niciodată, ferească Domnul!, el fură de unde nu se vede. De la toți, ca toată lumea. Dar lui românache nu îi place să fie ca toată lumea. Lui îi place să fie moț. Românache e moțul.
Românache e veșnic. El este viitorul.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
