Riga. Marea frumusețe a necunoscutului

6 September 2024

Ne ocupăm cu călătoriile și astăzi mergem în capitala Letoniei.

Am plecat spre Letonia știind puțin, foarte puțin despre Riga, despre Letonia, despre țările baltice în general.

Puținul meu era probabil mai mult decât știu în general oamenii care ajung în Riga.

Știam că orașul e relativ tânăr, că are doar opt supte și douăzeci și un pic de ani. Că de-a lungul timpului s-a aflat ba alături de ducate germane, ba în Imperiul Țarist (după Petru cel Mare), ba într-un mare stat alături de Polonia și Lituania de astăzi, ba într-o formă statală alături de Estonia de astăzi.

IG-@djenergen

Și, în sfârșit, ca de la începutul anilor 1990, după prăbușirea Uniunii Sovietice, letonii și-au regăsit libertatea de a avea o țară a lor (prima dată au avut, la fel ca românii, un stat național după primul război mondial).

Mai știam că e cel mai mare și mai important oraș din țările baltice, un centru comercial și cultural redutabil, că istoria sa s-a scris pe apă, că râul Daugava și Marea Baltică au trasat liniile generale ale dezvoltării Letoniei. Și că la urma urmei s-ar putea să plouă. În definitiv, mergeam către nord. N-a plouat. Era început de august. Vremea era splendidă. Nici urmă de caniculă. O lungă vară senină.

Știam că voi ajunge într-un spațiu cultural de graniță, în care voi regăsi ecouri din marea cultură poloneză, din cultura scandinavă, din cultura rusă, din cultura germană și ceva propriu, cum au toate popoarele lumii. Habar n-aveam ce anume.

Apoi am ajuns. Sunt un citadin. Mie, ca lui Topârceanu, dați-mi asfalt, mie dați-mi cinematograf!

IG-@vovan_photoman

Riga e un oraș aflat într-un cadru natural superb. Un oraș verde, în care pădurile nu au fost masacrate, ca în România. Un oraș extraordinar de curat, de îngrijit. Nimic aici din agitația balcanică a Bucureștiului, nimic din jegul său milenar. Riga este, prin comparație, o farmacie în aer liber.

Orașele mele sunt de două feluri: orașe din care abia aștepți să pleci. Așa cum este Bucureștiul, unde locuiesc – cu semnificative întreruperi – de douăzeci de ani. Și orașe din care nu mai vrei să pleci. Riga este dintre cele din care nu mai vrei să pleci. Și n-am mai plecat după trei zile. Deși inițial doream să ajung și în Lituania. Și în Estonia. Poate altă dată.

Am rămas și am străbătut Riga la întâmplare. Am luat-o pe orice stradă mi s-a năzărit și nu m-am grăbit nicăieri. Riga predispune la tihnă.

@Riga In My Colours (facebook)

 

Da, mi-a plăcut atât de mult la Riga încât n-am făcut deloc pe turistul. Am vizitat puțin. Muzeele mi-au rămas mai degrabă străine. Am făcut plimbări cu vaporașul pe Daugava și aproape că n-am părăsit centrul vechi al orașului.

IG-@romija21

Comparat cu centrul vechi al Bucureștiului, Vechea Rigă este splendidă. M-am lăsat cucerit de stilul art nouveau din Riga, un oraș la fel de frumos ca Parisul, Viena, Budapesta sau Praga. Îmi măsor bine cuvintele.

Riga e doar mai mică și mai departe de centrul atenției noastre. Dar nu e cu nimic mai prejos în frumusețe față de Praga. Iar Praga este o bijuterie.

Din fericire, nici alții nu păreau să fi aflat amănuntul. Așa că am putut să vizitez Riga pe îndelete, fără să fiu călcat în picioare de hoarde de turiști.

Un lucru care m-a încântat: densitatea populației. Riga e, cumva, un oraș mare, are sute de mii de locuitori, e cel mai mare din țările baltice, în același timp – eu veneam de la Paris – e un oraș provincial, un oraș de talie medie. Din care lipsește balamucul. E un oraș multicultural, dar nu ca orașele din Vestul Europei. Aici găsești ruși (cam jumătate din populația din Riga), azeri, uzbeci, foarte puțini arabi sau africani.

@vnk_ray

Letonia este în Uniunea Europeană de douăzeci de ani, a trecut de ani de zile la zona euro, este o țară liniștită și civilizată, cu mult mai liniștită și mai civilizată decât România, dar este și o fostă țară sovietică. Amprenta sovietică însă, din fericire, s-a estompat în deceniile din urmă.

Letonii susțin categoric Ucraina în războiul cu Rusia. Război care e prezent în viețile lor, în temerile lor. Letonii sunt oameni serioși, responsabili. De toate am găsit în Riga, mai puțin bâlciul de acasă.

Am plecat din Riga trist, aproape nefericit, dorindu-mi să mă întorc deîndată ce voi avea ocazia. Riga nu e un oraș de vizitat, e un oraș în care merită să rămâi, ai aici tihnă de Europa Centrală și, la tot pasul, marea frumusețe a necunoscutului.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Citiți și Salutări de la MarsiliaFlorențaNapoliParis, Sicilia, Sevilla, Sardinia, Praga de aur, Roma, BudapestaSofiaTorino, Andaluzia , Istanbul, Toscana și Liguria, Sicilia Orientală, Liguria și vederile din RodosAtena, Polonia, Coasta Amalfi, din nou, Sicilia, din Lombardia, Veneto și Puglia, din Alsacia, din Parisul olimpic

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Weekend de artă la Riga și Berlin

FYI

11/12/13 – 2013 în 12 propoziţii (10)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro