Într-o frumoasă zi de august, mi-am pus palma în fund, mă rog, fundul în maşină şi m-am mutat în Austria. Când spui Austria, te gândeşti la Viena, la Prater, la Schonbrunn kkkkk, la cafea bună etc.
Având în vedere că Viena este bifată demult, inclusiv zonele neturistice, m-am hotărât să trăiesc în… cărţile poştale. Alo, banca de fotografii, nu căutaţi imaginile astea la voi!
Deci am aterizat eu frumuşel într-o zona preaminunată, de unde am început perioada de reset. Acum voi să nu credeţi că m-am gândit 20 de ani la această schimbare. La sfârşitul lui aprilie am zis: gata, mergem, iar trei luni mai târziu eram mutate.
Şi de aici începe distracţia:
– Obişnuită cu faptul că mă uită Dumnezeu în cada plină cu spumă şi săruri, am dat aici de un duş. Ok, nu-i bai, ne adaptăm.
– Aşa cum alţii mănâncă pâine, eu mănânc cuburi de gheaţă (da, stomatologul meu mi-a instalat nişte implanturi din cel mai bun porţelan). Trebuie să cobor din împărăţia maşinii de făcut gheaţă şi să pun apă în pungi, la congelator. Dar, nope! Bucătăria este dotată doar cu frigider, fără congelator. Cică există o logică aici: nu mănânci mâncarea congelată, ci mereu proaspătă. So… auf wiedersehen, gheaţă… bye bye, bacardi cola cu gheaţă! 🙂
– Am fost, sunt şi voi fi fan ness Amigo, evident, cu apă rece. Mereu! Cred că a cam expirat garanţia la „mereu”, deoarece singurul lucru pe care am uitat să-l iau cu mine a fost fix cutia de ness. Nu-i bai; renunţ şi la asta şi beau cafea în ţară cafelei… ( Aber bitte mit Sahne = dar, vă rog, cu frişcă)
– Cred că în altă viaţă am fost maşină. Adică automobil. Atât de „eu” mă simt la volan, cu nişte cai putere sub capotă, de nu vă pot povesti. Aici, loco, nu prea ai unde te da cu maşina: un kilometru până la zona comercială şi doi kilometri până la rude. Majoritatea folosesc un cal putere. Cu sau fără şea, funcţionând cu mere, şi nu cu benzină. Dacă tot am zis că mă adaptez, am trişat un pic şi am înscris-o pe fii-mea la ore de echitaţie, eu, deocamdată, cu scanerul la purtător.
– Nu pot şi pace să păşesc fără încălţăminte cu toc înalt şi subţire. Altfel merg că o raţă şi mă împiedic în propriile picioare. Mă îndoiesc serios că cineva, vreodată, ever mă va lăsa să mă sui pe cal cu stiletto în picioare. Urmează varianta Motanul încălţat.
– Adaptarea înseamnă socializare. Complet de acord. Caut asigurator să îmi asigur limba: zău că o să mi se rupă de la cuvintele astea. Până atunci, mă limitez la conversaţie de bază. Aşa zic eu. Vecinii mei nu ştiu ce am hotărât şi cum ne întâlnim, stăm la poveşti. Am renunţat la cărţi scrise când am la îndemână dicţionare umblătoare.
Cine mă ştie poate spune că Gabi = oraş. Noroc că Viena este foarte aproape. Mă duc doar să respir aglomeraţie şi agitaţie.
Aventura continuă.
Pe Gabriela o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
