Un studiu derulat timp de 15 ani de profesorul Jean-Denis Rouillon pe mai mult de 300 de femei între 18 și 35 de ani, în spitalul Universității Franche-Comté din Besançon, a condus la concluzia că, din punct de vedere medical, fiziologic şi anatomic, sânii nu au niciun beneficiu dacă sunt lipsiţi de efectele gravitației. Femeile care nu au purtat sutien au dezvoltat mai mult ţesut muscular menit să le ofere sprjin natural. Adică, purtarea sutienelor împiedică dezvoltarea musculaturii de susținere și sânii “se lasă” mai rapid decât dacă ar trăi liber. Asta nu înseamnă ca de mâine să ne aruncăm sutienele la coș, mai ales dacă suntem purtătoare de mai mult de 10 ani. Dar informația poate fi folositoare fiicelor noastre adolescente sau tinerelor care s-au conformat cutumei, făcând ceea ce au văzut ori au fost învățate. Pentru că tot noi, femeile, am ajuns să facem toate nebuniile pentru… imagine, uneori chiar în dauna sănătății.
Așa a ajuns și sutienul mai mult un ameliorator de imagine, decât o necesitate reală. Și asta numai de vreo sută de ani, de când a detronat o adevărată oroare – corsetul care stâlcea în strânsori trupuri, aplatiza sâni și făcea respirația aproape imposibilă. Prin urmare, din considerente pur estetice (normate de cine?), sânii n-au voie să se mişte necontrolat și bine-ar fi să stea “drepți” și la locul lor, adică “sus”. Restul, adică mărimea, ține de gust. Mai ales al bărbaților.
Dar, dragi doamne, înainte de a fi un mijloc de atracție și o deloc de neglijat zonă erogenă (presupunând că bărbații ar ști și cum să umble cu ei, dacă tot sunt un criteriu de eligibilitate), sânii ne-au fost dăruiți pentru alăptare! Și dacă am avut 1-2-3 experiențe prelungite, că suntem mame responsabile, rar au cum să mai semene cu antemergătoarele trupului din tinerețe. Și iată cum, simțindu-ne mai puţin atrăgătoare, sexy, sutienul, care repune cumva lucrurile la locul și în forma lor, ne devine cel mai bun aliat. Numai că, în pat cu un bărbat, când sutienele cad, doar implanturile rămân țanțoșe. Și dureros de sensibile, de neatins adică. Sânii mici, adunați cu push up, revin în poziția naturală, iar cei mai mari, tineri sau purtând urmele maternității, se supun inevitabil gravității. Și nu e nimic rău în asta. Nici urât.
Care (mai) puteți, lăsați-i în voia lor sau susțineți-i minimal, cu bustiere elastice, fără să-i înțepeniți într-o poziție pierdută cu balene și armături. Iar dacă sunt cu adevărat prea mari și toată viața i-ați simțit ca pe-o povară, dacă vă provoacă dureri de spate și dificultăți la mișcare, luați în calcul o reducție chirurgicală oricât de ciudată vi s-ar părea ideea, când trendul e mărirea sânilor. Știu femei care bucuroase ar face-o, dacă n-ar costa o mică avere. De aceea, poate, pentru a le încuraja să recurgă la o astfel de intervenție, n-ar trebui socotită chirurgie estetică și astfel să poată fi decontată. Și oricui ar obiecta că e un moft i-aș răspunde să poarte o singură zi două greutăți de câte 3 kg atârnate de gât. Fără să alerge sau să facă alt gen de mișcare…
În încheiere, v-aș aminti și de anii ’60, în care feminismul lua amploare și sutienul, considerat inutil și înjositor, era dat pe foc. Creatorul Yves Saint Laurent le-a dat apă la moară protestatarelor când un model a prezentat fără sutien o bluză transparentă. La aproape 70 de ani de atunci, nu puţine sunt vedetele care au renunțat la sutien, chiar la mari gale. Nu știm dacă doar pentru a șoca ori pentru că au acceptat ideea că n-are sens să lupți cu gravitația…
Update 2023
Chestiunea a rămas valabilă, au trecut șapte ani, dar femeile încă se întreabă dacă există reguli legate de nepurtatul sutienelor, dacă e ok să le abandoneze. “E ok dacă mi se văd mameloanele sau e nepoliticos, ca să zic așa. Cine nu a avut măcar un moment anti-sutiene? Iar perioada în care am fost în izolare a schimbat mult obiceiurile de a ne îmbrăca în favoarea simplității, comodității, dar mai ales în acceptarea transformărilor pe care le suferă corpul nostru în timp și ierarhizarea grijilor. 🙂
Florence Pugh la prezentarea Valentino din iulie 2023
Credit @Jacopo Raule/Getty Images
Din timp în timp, reapare întrebarea deloc hamletiană “a purta sau a nu purta sutien?”.
“În primul și în primul rând, nu există practic reguli/legi despre ce purtăm pe sub haine. Legile se concentrează pe părți ale corpului și ce poate fi sau nu expus/arătat. În America, în unele state este indecent să ți se vadă mameloanele prin haine, în altele e permis să fii topless în public, ceea ce înseamnă practic fără sutien. E mai complicat când vine vorba de ținuta de birou. În America există Fashion Law Institute, fondat de Susan Scafidi, care pledează pentru neutralitatea de gen 100%, adică un angajator poate „să-i ceară unei persoane care se identifică ca femeie să poarte sutien sau să-și ascundă mameloanele, dar numai dacă aceeași regulă se aplică și unui angajat de sex masculin”. Oricum, se pare că situația actuală e mai bună decât cea din 2010, când banca UBS scosese un cod vestimentar de 44 de pagini care de impunea angajatelor să poarte lenjerie de culoarea pielii.
Sunt sutienele necesare pentru sănătatea femeilor?
Nu există o recomandare medicală anume pentru a purta sutien ori pentru a preveni “lăsarea”. Este adevărat, însă, că femeile cu sâni mari găsesc sprijin pentru ameliorarea durerilor de spate. Și atunci, abandonarea sutienelor nu este doar despre a schimba obiceiurile legate de portul lenjeriei, ci e despre normele de gen, despre realitatea corpurilor femeilor, despre lupta pentru putere și stereotipuri sexuale.
Să te confrunți cu sânii eliberați din sutiene, indiferent dacă mameloanele sunt vizibile sau nu, înseamnă să fii forțat să te confrunți cu prejudecăți adânc înrădăcinate cu privire la toate acestea, iar asta deopotrivă supără și distrage atenția multor oameni. Mai ales în acest moment special, când controlul asupra corpului femeilor și al scopului lor reproductiv a devenit din nou o problemă politică fierbinte.
Dar nu este treaba ta să-i faci pe ceilalți să se simtă confortabil sau să-i ajuți să-și rezolve propriile sentimente cu privire la toate cele de mai sus.” Așa se pune problema în SUA.
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.