Ce departe eşti, întunecata mea iubită,
Prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
Şi te-aud chemîndu-mă ca din altă planetă
Şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.
E posibil, e posibil, oare să nu pot muri,
Să-ţi aud vocea suind treapta nopţii şi suind în zi,
Să mă ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
Să te zăresc în somn de la o mie de leghe?
Da, e posibil, întunecatul meu iubit,
Să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
Să mă vezi aeve în cereasca oglindă
Şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă.
Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece
Dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
Dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi
Aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi.
Emil Botta, poet, prozator și actor român de teatru și film (n. 1912 – 24 iulie 1977)
„Anul e 1935. Scena? Legendarul București interbelic. Pe Calea Victoriei, înspre înserare, în Pasajul Imobiliara sau în bufetul Herdan se întâlneau câțiva artiști rebeli, după care porneau în lungi plimbări persiflatoare, înainte și înapoi, pe porțiunea dintre Cercul Militar și Teatrul Național. Inamicii vizați de atitudinea acestor tineri erau falșii boemi, cei atinși de aripa genialității doar pentru că purtau plete și lavalieră. Printre membrii activi se numărau Arșavir Acterian (cititor nesățios, care tocmai publicase fragmente din Jurnalul unui leneș), Horia Stamatu (autorul unui volum de poeme intitulat Memnon, în care se dovedise un loial urmaș al lui Jules Laforgue), Corneliu Temensky sau Pericle Martinescu. Grupul abordase și o titulatură nonconformistă : Corabia cu ratați. Totul pornise de la o butaforie uitată pe fosta terasă Oteteleșanu, în urma unei expoziții a Marinei. Salutul lor era inspirat de versurile celui pe care‑l adoptaseră ca Maestru (n.red. Arthur Rimbaud) :„Oisive jeunesse“ (tinerețe trândavă). În mijlocul grupului se distingea un tânăr Hamlet, întotdeauna îmbrăcat cu o cămașă albă, impecabilă, ale cărei mâneci se revărsau din mânecile haineinegre. Nodul cravatei îi era întotdeauna deviat într‑o parte, chipul (de o frumusețe aparte) atins de paloarea poetului sărac. Numele lui era Emil Botta.“
La frumusețea EI
Dincolo erai de clarul stelelor
şi luna, sfioasă, te urma.
O, cu mult mai frumoasă era
cristalina, lacrima ta!
Fereastra ştie cum ardeai,
ca un lan, ca un val te legănai,
dogoritu-mi braţ cum te frîngea,
ca o azimă, aşa te frîngea.
Prin părul tău tremurător
trece temătoare Primăvara.
Încă departe-i Vara. Toamna grea
ca un aur pe frunte-ţi va sta.
Şi iarnă cîndva de vei fi,
mă voi înfăşura în frigul tău;
ci fii Primăvară mereu,
strălucitoare, fii limpede zi!
Citiţi şi
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
