Dacă toți ne dorim împlinirea de a fi ales, iubit, confirmat, de cel pe care l-am ales la rândul nostru să ne fie drag, cum de prea puține sunt relațiile în care protagoniștii sunt fericiți? Sau măcar mulțumiți.
Prea multe sunt relațiile în care cel puțin unul suferă. Adesea amândoi. Prea multe sunt relațiile în care se așteaptă un bine care s-ar manifesta, dacă nu ar fi rău. Un bine care are toate premisele să se întâmple și totuși nu mai vine. Și stăm acolo, ne zbatem, ne luptăm. Ne luptăm, în mod paradoxal, cu cel ce ne este pereche. Mi-am investit și eu bucăți consistente de viață și energie psihică, încercând să încap și să mă potrivesc în relații care mă chinuiau ca un pantof prea mic. Sperând că uzura va îmblânzi chinul, că voi găsi o soluție salvatoare sau măcar mă voi obișnui cu durerea. M-am consumat încercând să fac să fie bine, să meargă, să fie, convinsă că binele așteptat depinde de ceva ce aș putea să fac sau să nu fac eu, de un fel în care să fiu sau să nu fiu eu, de un ceva, orice care depinde de mine. Și am făcut/nefăcut, spus/nespus, fost/nefost în toate felurile posibile și bine tot n-a fost! Tot durea și chinuia. Și orice aș fi făcut, nu producea ecou în celălalt. Până am înțeles că nu este despre mine. Și asta a fost eliberator.
Nu este despre mine! Atât de simplu! El nu înșală pentru că eu sunt sau nu sunt nu știu cum, ci pentru că are o foame de iubire și niște complexe care se cer cumva camuflate, disimulate. Un bărbat care își cunoaște valoarea nu va înșela! El nu te jignește și umilește pentru că tu faci sau ești într-un fel care să ceară să fii jignită și umilită, ci pentru că el are o stimă de sine terfelită și se simte atât de mic, strâmb și mizerabil în neputința lui, încât te vrea și pe tine la același nivel, ca să poată relaționa cu tine. El nu te abandonează la greu și angajament pentru că tu… ceva, orice, ci pentru că el nu este capabil de implicare și asumare. Nu le-a învățat, nu le știe. Nici cu tine, nici cu alta! Nici acum, nici, probabil, niciodată! Să pretinzi sau să speri că îl poți influența pe cel de lângă tine să fie într-un anume fel, ori și mai grav, să-l schimbi (click! :)) după cum ți l-ai dori, mi se pare acum un soi de aroganță păguboasă. Cine te crezi? De ce ar schimba celălalt ceva la el pentru că tu îi ceri asta?
Știu! Ești minunată! Ești bună, empatică, tandră, grijulie și altele asemenea. Meriți totul! El îți oferă însă atât cât are el de dat și pe el așa cum este el. A văzut cum ești, însă se manifestă cum și cât poate! Și tu l-ai văzut cum este. Îl iubești așa sau îl lași! Restul e absurd, inutil, patologic și nu are nicio legătură cu dragostea. Să rămâi într-o relație în care ești nefericită este despre tine. Nu despre voi, nu despre dragoste! Nu te mai minți! Este despre rănile tale de neiubire care găsesc ecou și familiaritate în lipsă de respect, neimplicare, neasumare. Îți este cunoscută și confortabilă neiubirea. Știi să te descurci cu ea. De aceea ești acolo. Nu pentru că-l iubești, ci pentru că nu te iubești. Abia acum este despre tine! Abia aici poți și trebuie să înțelegi și să încerci să schimbi ceva. Nu pentru el, pentru că asta se cheamă manipulare. Ci pentru tine. Fiecare ne trăim propriul scenariu de viață. Ne întâlnim și poveștile noastre sunt compatibile, se completează și se potențează. Uneori ca o stropitoare care-și întâlnește floarea, alteori ca bușteanul care-și află toporul.
Oamenii sunt așa cum sunt ei! Întâmplător, unii te rănesc și tot întâmplător, unii te fac fericit. Sau poate nu întâmplător?
Citiți și Am fost câteva luni fericită. Încă plătesc pentru ele
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
