Atunci
Ea, 32 de ani, din România postcomunistă. Citită, deloc plimbată prin țări străine, divorțată, pesimistă, un copil de crescut. Fără instinct de orientare, se pierdea uneori chiar și în propriul oraș. Singura limbă străină vorbită, franceza așa-și-așa.
El: 39 din ani, cetățean universal, purtat de job prin toate țările lumii, ajunge și în România ei. Despărțit și el (e greu când ești mereu pe drumuri), doi copii de crescut, optimist. Vorbește fluent câteva limbi străine, franceza așa-și-așa, româna deloc.
Chimie la prima vedere, că oamenii în toată firea nu cred în dragostea instantanee.
“Suntem atât de diferiți, încât nici în contradicție nu putem să fim”, îi spunea pesimista în franceza ei așa-și-așa. “Nu vorbim aceeași limbă, nu avem aceleași obiceiuiri, prea multe bariere. Din orice unghi te-ai uita, relația rămâne imposibilă”.
“Ce bine că suntem atât de diferiti”, răspundea optimistul în aceeași franceză, “vom avea atât de multe de învățat unul de la celălalt. Începând de azi, voi învăța limba română. În câteva luni ne vom înțelege în limba ta”.
“Ne despart 2.000 de kilometri, nu cred în relațiile la distantă”, îi spunea ea, după câteva luni, în limba maternă.
“Nici eu nu cred în relațiile la distanță. Va trebui să eliminăm distanța. Cu răbdare, se poate” , o asigura el pe românește.
Relația la distanță
Nerăbdare, fluturi în stomac, speranțe, frustrări, renunțări nereușite, reveniri spectaculoase, drumuri multe, emoție și bucurie la dus, lacrimi și tristețe la întors. Dar și scoala copiilor, adolescența lor, admiterea la facultate, călătoriile, acomodarea lor cu cealaltă cultură.
După 15 ani
Când cineva îi spune “nu te-ai schimbat deloc” ea se neliniștește. Ar vrea să fie de nerecunoscut. Se simte liberă și ușoară ca un fulg, acum că s-a lepădat de “nu se poate” , “nu pot” și “pentru mine e prea târziu”.
Nu se mai recunoaște în tânăra pesimistă și cam încuiată de acum 15 ani. A pus capăt relației la distanță, căsătorindu-se cu optimistul incurabil care a fost în stare s-o aștepte 15 ani. Vorbește două limbi străine, în afară de franceza așa-și-așa, călătorește în lumea largă, dornică să afle cât mai multe despre alte culturi, a învățat să meargă pe bicicletă, să se cațere pe munte și nici nu se mai rătăcește.
Dacă o întrebi acum ce crede despre relațiile imposibile, o să-ți spună că așa ceva nu există, cel puțin nu în cazul în care cei doi îi “despart” vârsta, sutele de kilometri, naționalitatea, religia sau alte pretexte. Mai degrabă i se par imposibile relațiile dintre doi oameni care, deși sunt împreună, nu se ating, nu-și mai pot spune pe nume, se mint sau se ascund unul de celălalt.
Dacă ar fi așa, mă gândesc eu, trecând în revistă zecile de cupluri cunoscute care trăiesc în minciună, sunt cam mulți cei care ar trebui să se întrebe dacă nu cumva relațiile lor sunt cele imposibile. Pe când doamna matură si tânărul student, bătrânul și badanta, romanul de familie bună și tânăra romă săracă și mulți, mulți alții “prea diferiți ca să poată fi împreună”, nu au decât să aleagă între sentimente și prejudecăți.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
