Acum ceva vreme vorbeam cu o prietena despre o altă prietenă, căreia fostul iubit i-a propus să rămână doar prieteni, fără a mai transpira împreună în cearceafuri. Propunere care a făcut-o pe prietena mea să răbufnească: „Mor cu prieteniile astea după f***t.”. Lucrurile sunt discutabile, nu pentru că prietenia nu ar putea prelungi o relaţie de iubire. În fond şi cu căsătoria e la fel pentru mulţi, de la un moment dat încolo (sic!).
Cred totuşi că nu e uşor să te prefaci într-o relaţie de după, dacă nu ai o miză. Cred că accepţi să rămâi într-o relaţie de după, dacă ai un interes sau eşti nevoit să faci asta (adicţie, despărţire grea). Vezi aici cazurile cuplurilor divorţate cu copii. Şi aici este greu să fii numai zâmbete şi să-ţi ascunzi fulgerele din ochi când ştii că el te-a lăsat cu copilul pentru secretara mai tânără cu sânii mari. Mi-e greu să cred că poate fi o prietenie sinceră şi curată ca petalele de cireş „doar de dragul copilului”.
Revenind la prietenia de după prietenia cu sentimente presărată cu sex, cunosc pe cineva care a experimentat acest lucru. Adică şi-a impus, de comun acord cu partenerul, desigur, să elimine sexul din relaţie. Motivele nu contează acum. Cert este că minunea nu a durat mai mult de câteva luni. În condiţiile în care ei se vedeau în fiecare zi la serviciu, el fiind puţin însurat.
Indiferent de circumstanţe, până la urmă e vorba de un pic de egoism, de dorinţa de recuperare a bucăţii de suflet pierdute. O ruptură lasă franjuri. „Rămânem prieteni” e un fel de „Adio, dar rămân cu tine!”. Acum, psihologii, motivaţionalii şi cei „lipsiţi de prejudecăţi”, toleranţii îmi vor sări în cap să-mi demonstreze că greşesc şi că am o gândire opacă, de Evul Mediu şi alte chestii în care ei, nu-i aşa?, nu se regăsesc deloc, deloc. Că nu sunt modernă, cum ar veni. Problema nu e că nu ar putea exista prietenie după o relaţie sentimentală sau căsnicie, problema e ca ambii să creadă în asta. E greu, după ce acumulezi un munte de lacrimi si frustrări, să vrei cu adevărat acest lucru.
Pretenia nu e doar atunci când strigi că ai nevoie şi ţi se răspunde, prietenia e ceva deasupra intereselor şi patimilor. E dublată permanent de admiraţie şi respect, e un umăr pe care te poţi sprijini, dar la rândul tău trebuie să fii capabil să oferi şi tu toate acestea.
Un scenariu cinic:
În mintea femeilor: Bărbaţii vor un singur lucru la început, iar acela nu e prietenia. Când bărbatul vrea asta, accept să fiu pe banca rezervelor şi văd ce am de câştigat.
În mintea bărbaţilor: Dacă femeia e cea care propune prietenia de după, înseamnă că mai am destui bani pe card sau că am fost armăsar în pat şi e moartă după mine.
Când unul din ei încă iubeşte, iar celălalt nu, eu nu pot zice că e prietenie.
Nu neg prietenia în nicio situaţie. Însă doi foşti soţi, care se întâlnesc pentru copil, nu sunt prieteni, ci doi parteneri civilizaţi de business. Ei vorbesc despre cheltuieli, investitii, plasamente, dar nu se sună reciproc, dacă în noapte pe ea o doare ovarul sau pe el apendicele. Poate am eu o viziune romanţată asupra prieteniei. Însă zic să nu stricăm sensul unor cuvinte frumoase doar ca să părem „open minded” în societate, pentru că aşa dă bine. Afirmaţia „Mă înţeleg mai bine cu fostul acum decât înainte” nu înseamnă decât că cele două persoane, odinioară cuplu, acum sunt eliberate.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.