– continuare de aici –
– În seara asta o să avem o mică… nu-i pot spune tocmai ședință, că pe astea le ținem aici, la birou, dar nici serată nu i-aș putea spune, pentru că o să fie doar între noi, bărbații, o anunță el.
– Ce vrei să spui?
– Domnul Weber a ținut să ne întâlnim doar noi, să discutăm niște afaceri, dar în afara orelor de program. „Să îmbinăm utilul cu plăcutul”, cum s-a exprimat el. Or să vină ceilalți patru directori, domnul Weber și cu mine. Neînsoțiți. Fără soții adică.
– Pe la ce oră va fi asta?, întrebă ea cu glasul tremurător, întrevăzând ceva de rău augur.
– Spre seară, după 8-9.
– Atât de târziu?
– Nu cred că o să stăm mult. Nu mai mult de o oră, cel mult două. Și-apoi, mâine e zi liberă. Nu-ți face griji.
– Dacă aș fi știut din timp…
– Nu trebuie să faci cine știe ce pregătiri. O să aducă fiecare câte o sticlă de ceva, iar de mâncat mâncăm înainte. Poate doar câteva gustări, să fie acolo, în caz că va vrea totuși cineva să servească ceva.
– În regulă, îi răspunse ea placid, deși în adâncul ființei ei se cutremura la ideea de a se afla singură în casă, cu încă șase bărbați. Se întreba ce or să gândească soțiile celorlalți și ce să facă ea până vor fi plecat cu toții. Probabil că se va încuia în dormitor. Șase bărbați stând la discuții seara, cu băutură la discreție. Se gândi pe dată că cel mai potrivit ar fi să acuze o migrenă și să nu apară deloc înaintea acestora, nici măcar pentru a-i saluta sau întâmpina. După întâlnirea neașteptată din parc, nu-l mai văzuse pe Weber și ar fi făcut orice să nu dea ochii cu el nici în seara aceasta.
Din dimineața aceea și până acum trecuseră aproape două săptămâni. Două săptămâni cumplite, în care se dăduseră nenumărate bătălii în sufletul ei. Prima noapte în care soțul ei încercase să se apropie de ea pentru a face dragoste îl respinsese delicat, acuzând oboseală. A doua oară făcuse ce nu făcuse niciodată până atunci: îl mințise! Îi spusese că este în perioada aceea a lunii, iar el se resemnase fără niciun comentariu. A treia oară însă nu-l mai putuse refuza și îi cedase. Se străduise din răsputeri să îi răspundă săruturilor și mângâierilor, să simtă ce simțea de obicei când se culca cu el, însă rămăsese inertă, lăsându-l pur și simplu să se descurce singur. Acesta, procedase ca de fiecare dată până atunci, urmărind mai degrabă propria plăcere, preocupându-se parcă și mai puțin de ce simțea ea. Ca și în toate celelalte ocazii anterioare, el fusese singurul care terminase. După ce acesta se ridicase să se ducă la baie, Elina se simțise pângărită și umilită, fără să-și dea seama de ce. Se făcuse ghem în mijlocul patului, înfigându-și din nou dinții în pumnul ei micuț, pentru a-și putea înfrâna strigătul de disperare și lacrimile. Când soțul ei revenise în pat, Elina se ridicase brusc, mersese la baie și lăsase apa fierbinte să-i mângâie obrajii scăldați în lacrimi la fel de fierbinți, până ce reușise să se liniștească. Cu greu se putuse aduna și reveni în patul conjugal. La lumina lunii, bărbatul care adormise deja i se păru și mai străin, și mai necunoscut.
Din seara aceea se străduise în fiecare zi să poarte masca unei tinere fericite, care-și așteaptă bucuroasă soțul acasă, ocupându-se cu cele casnice și cele obișnuite. Viața ei devenise o rutină, în care ea se simțea precum o marionetă lipsită de suflet și de speranță.
În orele pe care le avu la dispoziție făcu pregătirile necesare, fiind tot mai agitată cu cât se apropia ora stabilită. Măcar de ar fi avut la dispoziție câteva clipe doar cu soțul ei, înainte de apariția celorlalți… Din păcate, planurile ei de a se retrage la venirea acestora se năruiră. Înainte de a pleca de la bancă, primise un ultim telefon din partea soțului ei care-i solicitase suportul de amfitrioană a casei. În zadar încercase să îl facă să renunțe, să se justifice prin faptul că nu i se părea potrivit să fie singură în compania atâtor bărbați. Acesta nu se lăsase înduplecat cu niciun chip, mărturisindu-i că solicitarea venea de fapt din partea patronului lui. Auzind acestea, Elina aproape că cedă nervos. Era pierdută! Își dădea seama că se află în continuare la cheremul acestui monstru fără scrupule. Avu nevoie de un efort de voință de care nu se știa în stare pentru a se îmbrăca adecvat și a se pregăti să-i întâmpine pe oaspeții nocturni. Înadins alese o rochie cât mai simplă, care nu-i punea în valoare trupul, de o culoare ternă, care o făcea să semene mai degrabă cu o guvernantă. Fără a se machia sau ruja, își dădu doar cu puțină pudră, pentru a arăta cât mai lividă și, spera ea, respingătoare, iar părul și-l prinse simplu la spate, cu un pieptene spaniol pe care, la o adică, l-ar fi putut folosi pe post de armă pentru a se apăra.
În pofida eforturilor ei de a trece cât mai puțin observată și poate, chiar respingătoare, toți bărbații, în frunte cu soțul ei îi făcură complimente și o găsiră încântătoare. Doar domnul Weber se abținu de la orice remarcă, pretextând că nu era potrivit să-i facă amfitrioanei complimente în atare situație. În schimb, ori de câte ori avea ocazia, o măsura pe sub sprâncene, urmărindu-i fiecare mișcare cu coada ochiului, fără însă a se lăsa observat de către ceilalți.
Îndată ce ceasul bătu orele nouă seara, cei cinci se arătaseră împreună, urmați la jumătate de oră de patronul lor. Deși păreau destul de obosiți, după primul pahar începuseră să se destindă, iar spiritele să se anime tot mai tare. Se lansau în diverse discuții, când despre afaceri, când despre politică, ambalându-se tot mai mult și fiind din ce în ce mai zgomotoși. Din când în când, patronul îi domolea împăciuitor, temperându-i ca pe niște elevi de școală pe care-i luase sub oblăduirea lui.
Elina apărea din când în când cu câte un platou cu gustări, cu gheață sau alte pahare, după care se făcea nevăzută. Ori de câte ori își făcea apariția printre ei, tinerii încetau discuțiile, își dregeau glasurile, mulțumeau îndatoritor, după care puneau privirea în podea, ca și cum până la apariția ei ar fi discutat despre femei deocheate sau ceva necuviincios. Spre avantajul lui Weber! Spre deosebire de ei, acesta o privea tot mai intens, mai avid, afișând fugar zâmbetul lui neastâmpărat, adulmecându-i făptura ca un animal de pradă. În tot acest timp, Elina se ruga din răsputeri ca seara să ia sfârșit și să-i vadă pe toți plecați.
Rugăminți deșarte! După ce terminară sticlele de vin alb și roșu, oaspeții trecură la treburi mai serioase. Atacară cu aplomb cele sticlele de gin și coniac, iar în cele din urmă pe cele de whisky, cu limbile tot mai împleticite și frazele mai mult sau mai puțin lipsite de noimă. La ultima apariție, Elina observă îngrozită pe unul din directori ațipit și afundat într-unul dintre fotolii, moment în care se hotărî să le spună noapte bună. Imediat după aceea se retrase în dormitor, nemaisperând să se mai întâmple nicio minune. Încuie ușa în urma ei și se aruncă pe pat îmbrăcată. Din sufragerie se mai auzeau doar două glasuri, și acelea tot mai confuze și mai înfundate. Istovită până peste poate și din cauza stresului, în cele din urmă Elina se lăsă pradă somnului.
La auzul pendulei, Weber zâmbi în sinea lui spunându-și: Al doisprezecelea ceas! A sosit timpul! Privi în jurul lui mulțumit și amuzat. Cei cinci directorași ai lui fuseseră… anihilați. Dormeau fiecare care pe unde, dovediți de oboseala acumulată peste zi și de multele pahare băute fără noimă. Ce ușor de manipulat sunt tinerii ăștia!, își mai spuse el. Puse pe masă paharul de whisky băut doar pe jumătate, mai aruncă o ultimă privire asupra tinerilor să se asigure că dorm duși, stinse o parte din lumini pentru a nu-i deranja, și se îndreptă hotărât spre dormitor.
Apăsă clanța și, așa cum se aștepta, găsi ușa încuiată. Tacticos, scoase din buzunar dublura cheii, o introduse în încuietoare și o răsuci rapid, strecurându-se pe ușă fără niciun sunet. Încuie la loc ușa în urma lui, după care se îndreptă spre pat. În lumina lunii, chipul Elinei îi păru ca de înger. Îngerul meu…
Se așeză ușor pe pat, încercând să nu o trezească, o mai admiră preț de câteva clipe, după care-i acoperi gura cu o mână și o copleși cu greutatea trupului său, imobilizând-o. Trezită astfel din somn și aflată într-o permanență teroare, țipătul Elinei nu reuși însă să se facă auzit.
– Mă așteptai, iubito?, o întrebă el, respirând tot mai agitat.
Elina făcu aceleași încercări disperate de a se elibera din strânsoarea acestuia, străduindu-se să-l zgârie sau să-l muște măcar. Deși lui Weber îi plăcea această luptă corp la corp în care avea întotdeauna câștig de cauză și care-l incita, neștiind cu siguranță cât timp are la dispoziție și de teama ca unul dintre directori să nu se trezească, îi ridică Elinei ambele mâini deasupra capului, țintuindu-i-le astfel, o sărută apăsat mai întâi pe ureche, șoptindu-i ferm să nu scoată niciun sunet sau altfel vor avea de suferit atât ea cât și soțul ei, iar după confirmarea ei că nu va striga, înlocui mâna care îi acoperea buzele cu buzele sale, sărutând-o cu nesaț, iar cu mâna eliberată coborî rapid spre talie, mângâindu-i mai întâi sânul, după care îi ridică rochia și oftă de plăcere la atingerea pulpei ei.
– Mi-ai lipsit nespus!, îi spuse el, în timp ce se deschidea la pantaloni.
Elina renunță să se mai opună. Ce rost ar mai fi avut? De-acum îi era clar că nu poate face nimic. Chiar dacă ar fi strigat și i-ar fi trezit pe ceilalți, cine știe cum ar fi reacționat? Șase bărbați intoxicați de băutură, la miez de noapte, puteau fi în stare de orice. Și ar fi putut-o învinui pe ea, că l-a ademenit în dormitor pe Weber. Cine ar fi crezut-o dacă le-ar fi spus ce se întâmplă cu adevărat?
Își propuse să stea inertă, ca o saltea, ca o… metresă, până ce avea să se termine. Să îi dovedească lui Weber că o poate subjuga, că îi poate tulbura mintea și sufletul, dar nu îi poate avea și trupul. Să îl pedepsească măcar în felul ăsta.
Îl lăsă să se agite deasupra ei, mângâind-o și sărutând-o febril peste tot, să îi desfacă picioarele și să o pătrundă cu mădularul lui ferm, mare și fierbinte. Din păcate, trupul nu o ascultă nici de data asta. Din contră, o trădă la fel de repede ca și prima oară. După primele două-trei penetrări, vulva ei îl cuprinse tot mai avid, contractându-se cu forță de fiecare dată, după fiecare intrare, ca și cum ar fi vrut să-l țină captiv înăuntrul ființei ei pentru totdeauna. Incitat și plăcut surprins, Weber se luă și mai în serios și porni la treabă cu și mai mult aplomb, șoptindu-i în ureche: Așa iubito, așa! Visez la asta de aproape două săptămâni!
Șoaptele lui o gâdilară în ureche, excitând-o și mai tare. Împotriva voinței ei, îl cuprinse în brațe, începând să geamă din nou de plăcere. Nu mai putea judeca limpede. Nimic din ce i se întâmpla nu avea sens, așa că se lăsă dusă de val. Într-un final, ajunse la un alt climax așa cum numai Weber, se pare, putea să o facă să simtă.
Weber contase pe starea de ebrietate a tinerilor, nemaifăcându-și griji asupra sunetelor care ar fi putut răzbate din dormitor. Doar în momentul anterior orgasmului îi acoperise gura Elinei cu buzele sale, încercând să-i absoarbă atât sunetele cât și seva. Era pentru prima oară în viața lui când se simțea atât de bine, atât de completat de o femeie. O femeie care nu îi aparținea. Care nu era a lui. Dar care ar putut fi. Dar care acum, în clipa aceea, era 100% a lui.
După ce termina, spre deosebire de mulți alți bărbați, lui Weber îi făcea plăcere să simtă în continuare femeia, să simtă că o domină, că e încă a lui, drept pentru care zăbovea încă puțin în adâncul trupului acesteia. Rămânea conectat la ființa ei. Erau încă un tot, chiar dacă orgasmul îi elibera de tensiune și de fluide. Când se considera mulțumit, se desprindea ușor de ea, se întindea pe spate, trăgând-o cu o mână aproape toată deasupra lui, ținând-o încă strâns lipită de el. Nu o simțea ca pe o proprietate, dar în clipele acelea avea nevoie să simtă că face parte din el. Așa procedă acum și cu Elina. O strânse la pieptul lui, mângâind-o și sărutând-o tandru.
Elina încerca din răsputeri să se adune, fiind din ce în ce mai contrariată de atitudinea lui Weber. Acesta nu zăbovi însă prea mult nici de data asta. Ar fi fost mult prea riscant. Înainte de a se ridica din pat și a-și pune hainele în ordine, o mai sărută încă o dată apăsat, șoptindu-i: Pe data viitoare!
Descuie ușa și se strecură prevăzător afară din dormitor, încuind-o la loc în urma lui. Băgă cheia în buzunar și aruncă o privire în sufragerie, unde tinerii continuau să doarmă așa cum îi lăsase. Primul impuls fu să îi abandoneze acolo până dimineață, când se vor trezi singuri, însă în cele din urmă se gândi că ar fi mai înțelept totuși să cheme un taxi și să îi trimită pe fiecare la casa lui, ceea ce și făcu. Pe soțul Elinei îl lăsă să doarmă acolo unde se afla, pe canapea, mizând ca sentimentul de vinovăție cu care se va trezi acesta la un moment să-i reducă din capacitatea de percepție și să nu dea atenție vreunui detaliu care i-ar fi putut indica cele petrecute sub acoperișul său.
Înainte de a pleca, stinse și ultimul lampadar, urându-i cinic domnului Kowalski noapte bună. Închise fără zgomot ușa de la intrare și o luă pe jos spre acasă, binedispus și împrospătat de aerul răcoros al dimineții. Nu dăduse greș. Lucrurile se desfășuraseră exact așa cum își propusese. Mulțumit și optimist, parcurse scurtul drum până acasă în pas sprinten, mai mai să-nceapă să fluiere.
Auzind ușa de la intrare închizându-se pentru ultima oară, Elina se ridică din pat, schimbă în grabă așternuturile, merse la baie și repetă ritualul. Se spălă îndelung, folosind din belșug apa fierbinte, săpunul și loțiunile pentru baie, încercând în zadar să șteargă orice urmă a actului consumat. Reuși doar să înlăture mirosul puternic al coloniei lui Weber și urma mângâierilor acestuia de pe trupul ei.
Își puse cămașa de noapte și se duse la culcare, lăsându-și soțul să doarmă acolo unde se afla, pe canapeaua din sufragerie. Spera ca atunci când avea să se trezească, să se simtă teribil de vinovat și rușinat pentru întreaga seară. Dacă fusese atât de nesăbuit să se lase îmbătat în așa hal încât să nu-și dea seama ce se întâmplă în propriul dormitor, în propriul pat matrimonial, dacă nu era în stare să o apere și să o protejeze, însemna că își merită soarta! Nu îi era milă de el. Nu îi mai era milă nici de sine. De acum, îl privea mai degrabă distanțat, cu dispreț și indiferență, de parcă i-ar fi fost complet străin. Cu fiecare zi care trecea îl simțea tot mai departe de ea.
Se băgă în pat și adormi rapid, extenuată și complet depășită de situație. Dormi un somn fără vise, dar de data asta se trezi odihnită și plină de viață. O viață pe care nu o mai înțelegea, dar căreia i se supunea neștiind ce altceva ar putea face. O viață în care se simțea captivă, asupra căreia nu mai avea absolut niciun control.
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
