„În antichitate, pisicile erau venerate ca zei. Şi ele n-au uitat asta”*. Nimic mai adevărat. Pisicile se numără printre animalele de companie preferate ale oamenilor sau mai bine ar fi să spunem invers, că oamenii se numără printre preferații pisicilor, când vine vorba ca cineva să aibă grijă de ele? Domesticele noastre feline, numai domestice nu sunt. Capabile să stârnească adevărate pasiuni – căci nu puțini sunt cei care își dedică mare parte din timp și bani îngrijirii lor, asta dacă nu sunt atât de bogați încât să angajeze pe cineva care să facă doar asta – știu să ni se strecoare pe sub piele și chiar neiubitorii de pisici nu rezistă să nu le admire – de unde abundența și succesul pozelor cu pisici pe internet – sau să nu le mângâie – dacă acestea, desigur, le permit o astfel de intimitate.
Știu ce spun pentru că și eu am o pisică ajunsă deja la vârsta a treia – conform anilor scurși în calendar – dar la fel de maiestuoasă, impunătoare și independentă, conform atitudinii pe care o are în continuare. Poate un pic mai plictisită, poate un pic (și) mai indiferentă față de ziua în care am primit-o cadou. Ziua aceea în care nu știam nimic despre pisici, decât că „prind șoareci și torc”. Clișee eronate. Cel puțin în parte. Regina mea (da, chiar așa o cheamă) nu prinde nimic – am dus-o într-o vară la țară și am lăsat-o să exploreze curtea și cotloanele hambarului de unde ruda sa țărancă se întorcea cu pradă de două ori pe zi. Ea doar a privit totul cu indiferența-i atât de caracteristică, cocoțată undeva la umbră, comod, unde își făcea toaleta și somnul de frumusețe, singurele activități demne de o regină ca ea. Și atunci nu avea nicio problemă de sănătate, cum e păcătoasa de gingivită la pisici de acum, ci doar o problemă de atitudine – sfidarea – problemă de care, în timp, m-am cam atașat. Un fel de sindrom Stockholm, ar putea zice cineva rău intenționat și neiubitor de feline. Da, Regina mea nu a uitat că a fost venerată în antichitate precum o zeitate, astfel că, ignorând cu grație anul în care suntem, continuă să pretindă același tratament din partea tuturor, mai cu seamă din partea celor cu care se întâlnește prima dată.
Am fost întrebată de ce nu am un câine. Doar câinii și pisicile au atâtea în comun – ne însoțesc, ne bucură și ne complică viața în aceeași măsură, ne oferă tovărășie și au nevoie de noi, la fel cum și noi avem nevoie de ei – cu amendamentul că un câine știe să fie credincios, recunoscător, ascultător, iubitor… Bine, acum este adevărat că și câinii pot avea, în timp, diferite probleme de sănătate – despre hipotermia la câini chiar știu câte ceva – însă nu asta mă sperie, căci nu renunț la cineva drag când dau de greu, ci faptul că nu aș putea să mă obișnuiesc vreodată ca, în loc de regină, să am un slujitor…
*Terry Pratchett
Citiţi şi
Horoscopul chinezesc pentru 2024 – Anul Dragonului de Lemn
Cum va fi 2024, ANUL DRAGONULUI VERDE DE LEMN
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
