«Pentru scopurile prezentei convenții, termenul de refugiat se va aplica oricărei persoane:
(2) care, în urma unor evenimente survenite înainte de 1 ianuarie 1951 ṣi unor temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, nationalităṭii, apartenenṭei la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara ṭării a cărei cetăṭenie o are ṣi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreṣte protecṭia acestei ṭări; sau care, neavând nici o cetăṭenie ṣi găsindu-se în afara ṭării în care avea reṣedinta obiṣnuită ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, din cauza respectivei temeri, nu doreṣte să se reîntoarcă.”
(Art. 1 Definitia termenului „refugiat” din CONVENŢIA privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951)
Citind un articol legat de refugiaṭi (Adevărul despre refugiaṭi), mărturisesc că am avut o reacṭie de respingere a opiniei prezentate. Nu pentru că autoarea ar avea sau n-ar avea dreptate, ci mai ales pentru că articolul respiră un profund aer de generalizare vorbind de un „adevăr”: „Toată ziua stau pe net (refugiaṭii) sau se joacă cu telefoanele. Seara, cânta şi dansează. Uneori, se bat între ei.” E vorba, se pare, de o experienṭă directă vis-à-vis de refugiaṭii din Grecia, de pe insula Kos. Că realiatatea este ṣi aceasta – acest lucru nu îl voi contesta. Că refugiaṭii au obligaṭia de a se supune legilor ṭării care îi primeṣte, de a nu perturba liniṣtea publică este iarăṣi indiscutabil.
„Orice refugiat are, faṭă de ṭara în care se află, obligaṭii care comportă, în special, datoria de a se conforma legilor ṣi regulamentelor, precum ṣi măsurilor luate pentru menṭinerea ordinii publice.”(Art.2 – Obligatii generale, Convenṭia de la Geneva, 1951)
Ce doresc eu să pun în evidenṭă este pericolul care ne paṣte atunci când judecăm o categorie prin prisma câtorva exemple. Când spun „câteva exemple” nu fac referire la un număr mic sau mare, ci vreau să pun în evidenṭă deosebirea între „toṭi” ṣi „unii”, indiferent de numărul acestora. Ṣi când e vorba de vieṭi umane, până ṣi deosebirea dintre „toṭi” ṣi „majoritatea” cred că merită pusă în discuṭie. Prezentarea ca „adevăr” a unei situaṭii – indiferent că e majoritară sau sporadic întâlnită – mi se pare periculoasă. Pentru că fiecare viaṭă contează. O spune istoria, o spune ṣi creṣtinismul.
Declarându-ne în proporṭie de 80% creṣtini ortodocṣi, ar trebui să ne amintim cuvintele lui Isus: „Străin am fost ṣi nu M-aṭi primit, gol ṣi nu M-aṭi îmbrăcat, bolnav ṣi în temniṭă ṣi nu M-aṭi cercetat. (…) Adevărat vă zic vouă: întrucât nu aṭi făcut unuia dintre aceṣtia prea mici, nici Mie nu mi-aṭi făcut.” (Biblie, Sfânta Scriptură, pagina 72).
Vorbind de istorie, voi face referire la Kazerna Dossin din Mechelen (Belgia) – Memorial, Muzeu ṣi Centru de Documentare despre Holocaust ṣi drepturile omului. Punctul de plecare al acestui muzeu este realitatea istorică a persecutării evreilor, ṭiganilor, persoanelor cu un handicap. Pornind de aici, Kazerna Dossin îṣi propune să analizeze fenomenele actuale de rasism ṣi de exclusere socială ale grupurilor populaṭiei. De asemenea, analiza ia sub lupă ṣi discriminarea pe bază de origine, religie, credinṭă, convingeri, culoarea pielii, vârstă, stare de sănătate, orientare sexuală, …Valorile democratice ṣi apărarea libertăṭilor individuale ocupă un loc central. Voi zăbovi mai ales asupra expoziṭiei permanente „Masele”. Aceasta invită vizitatorul să reflecteze asupra întrebării: ce se întâmplă când puterile publice transformă energia maselor într-un instrument de violenṭă? Pentru a înṭelege mai bine: sunt opuse două imagini: o fotografie prezentând un public euforic în timpul unui concert, iar pe peretele din faṭă, un film prezentând un public în delir, aclamându-l pe Hitler. Diversitatea, pluralismul sunt opuse forṭei periculoase a iraṭionalului. Alte fotografii prezintă femei ṣi copii în perioada 1920 – 1930, bucurându-se că evreii sunt boicotaṭi, că sinagogile le sunt arse. Ideea este simplu de înṭeles pentru cine vrea să o înṭeleagă: muzeul relevă analogii cu situaṭia de astăzi: ṣi în zilele noastre masele sunt uṣor de manipulat. Politicienii ṣi presa au o mare putere în acest sens. De aceea cred că este periculos să vorbim despre anumite situaṭii ca despre adevăruri general valabile. Etichetarea unor anumite categorii, în acest caz refugiaṭii, poate provoca tulburări de imagine de ordin general. De ce? Pentru că nu toṭi sunt aṣa.
La începutul carierei mele în Belgia, am lucrat la Crucea Roṣie. Bineînṭeles că nu voi face afirmaṭii precum că toată lumea trăia în organziṭia aceasta într-o armonie deplină. Dar unde există armonie deplină? Oamenii se înṭeleg în interiorul oricărei comunităṭi, mai bine sau mai rău, îṣi corespund mai mult sau mai puṭin, însă perfecṭiune nu există nicăieri. Darămite acolo unde două sau mai multe civilizaṭii, religii, etnii etc. vin în contact, coabitează? Există în aceste cazuri diferenṭe greu de împăcat. Ṣi efortul care trebuie depus trebuie să fie, în consecinṭă, mult mai mare. O societate democratică se sprijină pe tolerenṭă ṣi respect reciproc. Ṣtiu că spunând „reciproc”, veṭi replica „nu există reciprocitate în cazul refugiaṭilor”. Voi răspunde: aceṣti oameni vin, în majoritatea lor, din ṭări care trec sau au trecut prin războaie ṣi regimuri care lasă traume grele, urme de neṣters. Mă gândesc la Siria, la Afganistan… Educaṭia, sănătatea, poziṭia femeii în aceste societăṭi nu sunt comparabile cu sistemele omoloage din Europa. Dar un doctor, un profesor, un tâmplar bun, de acolo va funcṭiona ṣi aici la fel. Un om corect rămâne un om corect pretutindeni. Un om bun, la fel. La fel ṣi o canalie. Vorbind de oameni buni, gândul mă duce la colegul meu, profesor ca ṣi mine acum, în Belgia. Un om remarcabil. Ṣi el ṣi soṭia sa sunt chirurgi de profesie; au lucrat la Crucea Roṣie Internaṭională din Afganistan; sunt afgani. Au în Belgia statut de refugiaṭi politici. Un alt coleg are un master în literatura engleză. Este din Pakistan. Este refugiat politic. O altă colegă, la origine profesor într-un colegiu mare din Kabul, este tot refugiată politic – o femeie de caracter, inteligentă, foarte bună profesional. La Crucea Roṣie am cunoscut femei afgane analfabete. Da, din cauza inegalităṭii dintre bărbat ṣi femeie, din cauza atmosferei de teroare pe care femeile o cunosc acolo, a sistemului educaṭional controlat de talibani. Fie ṣi numai citind romanele lui Khaled Hosseini (Vânătorii de zmeie, Spelndida cetate a celor o mie de sori), el însuṣi refugiat politic în SUA, ne dăm seama ce înseamnă să te naṣti acolo! În cursurile mele de orientare socială, am venit în contact cu refugiaṭi sirieni: bărbaṭi ṣi femei de toate categoriile sociale: cei mai mulṭi temători, timizi. Pentru că ei ṣtiu că stârnesc antipatie în Europa, în lume, fiind asociaṭi cu călăii lor: Statul Islamic, de care ṣi lor, ca ṣi nouă, le e frică. În general, erau oameni buni. Nu voi nega faptul că există ṣi din cei care caută nod în papură altora, că sunt puṣi pe harṭă sau că habar n-au ce vor să facă cu viaṭa lor. Nu pot însă afirma că aceṣtia sunt majoritatea. Dar să privim la noi înṣine: suntem noi, românii, exemple de bunătate – toṭi, fără excepṭii? Până la a-i judeca pe alṭii ṣi a le pune etichete, să dăm o raită în propria grădină. Avem ṣi noi cazuri izolate, de netrebnici aici, în Belgia. Unul dintre acestea, care a zguduit societatea belgiană nu demult: un român care a omorât o tănără după ce a violat-o cu bestialitate. Sau să discutăm despre ṭiganii – unii români care, profitând de lipsurile legii cu privire la locuinṭele provizoriu părăsite, au ocupat forṭat domiciliile belgienilor plecaṭi în străinătate, ceea ce a generat scandaluri publice. Ne place? Nu. Negăm: nu suntem toṭi aṣa. Pe bună dreptate! Nu suntem toṭi hoṭi, violatori, corupṭi. Dacă e să ne gândim că România se situează pe locul al doilea în lume după Serbia la capitolul emigrare, cu greu îmi pot explica faptul că nu-i putem înṭelege pe alṭii mai nenorociṭi decât noi, care-ṣi iau lumea-n cap ṣi ajung pe unde nici nu gândesc. În masa de imigranṭi vom găsi întotdeauna buni, răi, competenṭi, inteligenṭi, proṣti, scriitori, tâmplari, ucigaṣi, binefăcători, inventatori, pungaṣi, înṭelepṭi, violatori, cuminṭi, imorali, morali, cumsecade… Ca peste tot. Să-i privim pe fiecare în parte. Generalizarea nu face decât să ne îndepărteze unii de alṭii, căci ceea ce nu cunoaṣtem, cu greu putem îndrăgi, vorba belgienilor. Doar deschiderea spre ceea ce nu cunoaṣtem, curiozitatea pentru nou poate apropia. Să amendăm aṣadar ṣi să arătăm cu degetul individul ṣi propriile lui fapte, nu categoria din care face parte. Ṣi dacă majoritatea care imigrează e necivilizată, needucată, să folosim instrumentele de care e nevoie spre a fi adusă la acelaṣi numitor comun cu al populaṭiei ṭării în mijlocul căreia se instalează. De aceea, există obligaṭii, reguli, legi. Dar există ṣi libertăṭi. Europa e un continent cu o democraṭie veche. Există libertate de exprimare, de religie, sunt respectate drepturile omului.
„Statele contractante vor aplica dispoziṭiile acestei convenṭii refugiaṭilor fără discriminare în ceea ce priveṣte rasa, religia sau ṭara de origine. (Convenṭia de la Geneva, 1951, Art.3 – Nediscriminarea)
„Statele contractante vor acorda refugiaților pe teritoriul lor un tratament cel puțin la fel de favorabil ca si cel acordat naționalilor în ce privește libertatea de a practica religia lor și libertatea de instruire religioasă a copiilor lor.” (Convenṭia de la Geneva, 1951, Art. 4 – Religia)
Europa stă, e-adevărat, în faṭa unei mari provocări. Primeṣte ca temă întrebări grele ce trebuie rezolvate: ṣanse egale pentru toţi cetăţenii ṣi eradicarea discriminării pe piaţa muncii, ṣcolarizarea ṣi profesionalizarea tuturor cetăţenilor, indiferent de rasă, religie sau sex, o integrare corectă a imigranţilor. Pe de altă parte, bătrânul continent cu o istorie îndelungată în construirea democraţiei, cu norme ṣi valori solide în ceea ce priveṣte egalitatea între femei ṣi bărbaţi, libertatea exprimării, separarea între stat ṣi biserică, respectarea drepturilor omului, nu poate privi cu mâinile în sân barbaria celor care, alegând conṣtient traiul decent pe pământul său, scuipă pe valorile sale ṣi-i măcelăreṣte băṣtinaṣii, uneori prea împiedicaţi în aceste principii democratice. Dar teorii populiste precum ale reprezentanṭilor extremei drepte vestice: Marine Le Pen (Franṭa), Geert Wilders (Olanda), Filip Dewinter (Belgia) …ṣi ale partidelor ultranaṭionaliste din Europa Centrală (Polonia, Ungaria, Slovacia), care, sprijinindu-se pe religie ṣi tradiṭii, îṣi exprimă euroscepticismul ṣi aversiunea faṭă de fenomenul de imigraṭie, nu pot ajuta la rezolvarea problemelor de imigrare. Cel mult pot complica lucrurile, căci instigând la discriminare, întorcând popoare, etnii, religii unele împotriva altora nu procedează decât la crearea haosului.
În concluzie, în România, ca de altfel nicăieri în lume, xenofobia ṣi rasismul nu vor rezolva problemele societăṭii, problema celor câtorva mii de imigranṭi. Cred, mai degrabă, în implementarea unor programe solide de integrare a acestora, în baza cărora imigranṭii, conservând dreptul de a-ṣi păstra tradiṭiile, obiṣnuinṭele, religia, să poată funcṭiona în noua ṭară, în mijlocul noii societăṭi, să poată exercita activităṭi profesionale pentru a putea contribui la dezvoltarea economică a statului contractant. Este un exerciṭiu dificil, care solicită multă diplomaṭie, răbdare, empatie ṣi responsabilitate, însă doar astfel, evitând cliṣeele ṣi generalizările, propunând scenarii constructive, găsind soluṭii pe cale paṣnică, diplomatică, situaṭia, care se prezintă dăunătoare, ar putea fi echilibrată.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
