Aflu la două-trei zile că un prieten din lista virtuală a murit de un an sau mai mulți, în momentul în care deschid pagina cu sărbătoriții zilei. Obiceiul jurnalistic mă conduce să deschid pe rând fiecare pagină a persoanei pentru care pregătesc o urare. Sunt rare zilele când nu o fac, de aceea nu aflu repede când cineva a dispărut dintre noi, iar uneori descopăr că prietenii reali sau virtuali n-au postat de ceva vreme. Citesc urările-automatisme și merg până ajung la ultima zvâcnire de condei a locatarului paginii virtuale. La comentarii descopăr că sărbătoritul s-a dus. N-a apucat să-și ia la revedere.
Probabil mulți dintre noi vom păți la fel, pentru că internetul ne poate reuni după mulți ani în care n-am știut unul de altul și totodată ne poate despărți. Am devenit roboți cu inimă și creier, iar multe simțuri s-au atrofiat. Prin vene curge mai puțin sânge și mai multă ură, în general. Le știm pe toate, avem răspuns la orice subiect și vrem să urlăm lumii că expirăm dreptate. Prin absurd, chiar dacă am avea mereu dreptate, de cele mai multe ori nu ne ajută cu nimic, ci doar ne îndepărtează și mai mult.
Înstrăinarea decurge firesc. Din comoditate și din veșnica amânare sub sloganul Lasă, că avem timp! După 50 de ani, vă zic că se apropie scadența și avem tot mai puțină vreme de petrecut împreună. Fizic, nu doar cu două telefoane pe an în cazul prietenilor apropiați, că-n situația rudelor probabil e mai des. Vreo patru apeluri, ca medie. Apoi, la fel de firesc ca înstrăinarea, apare depresia, după care e posibil să ne grăbim singuri dispariția, pentru că nu e nimeni care să te strângă în brațe și să te asculte real. În general, firește, că, slavă Domnului, unii oameni rămân oameni, nu roboți în goana după ură, like-uri și success de-o postare.
Știu că e lung textul, dar mă gândesc la el de multă vreme. Mi-am amintit de epoca umană, cea în care internetul în România nu făcuse ochi pe telefon. Eram o gașcă de prieteni și ne vedeam aproape zilnic la un bar, unde povesteam, jucam billiard, șah și cărți. Într-o zi, pe la prânz, am ajuns acolo și i-am văzut pe trei dintre ei tulburați, iar o amică avea ochii roșii de la plâns. Dimineața, unul dintre noi a fost strivit de un tir în timp ce venea spre Bacău, de unde ar fi trebuit să plece în Italia. Avea 28 de ani și obținuse un job legal. Petrecusem realizarea cu câteva zile înainte. Cu toate că abia pornise tirul și era odihnit, inexplicabil, șoferul a intrat pe contrasens și a pus punct poveștii prietenului nostru. Fără internet la purtător, noi am aflat, l-am plâns și am fost toți la înmormântare. Azi, cred că mulți dintre noi n-au mai condus un amic pe ultimul drum de mult timp. Sunt printre ei, recunosc, iar scuza mea este că de peste 20 de ani sunt prins zilnic cu alergătura, iar mutarea din capitală la Târgu Mureș m-a îndepărtat și mai mult. Sunt rupt de distanță. Minimum șase ore atât de București, cât și de Bacău, locuri în care am cele mai multe rude și prieteni. Probabil și ei vor avea aceeași scuză când eu mă voi duce. E departe sau nu e timp.
Pe scurt aș fi putut scrie o frază după prima propoziție. Ar fi fost însă ca un ”Salut! Ce faci? Bine, tu? Ok. Ne mai auzim! Zi faină!”. Banalități. Viața e atât de frumoasă și ne-o putem face superbă prin apropierea umană, nu doar tehnologică. E păcat să ne-o scurtăm prin indiferență. Oricum, eu vă urez tuturor să aveți norocul unei prietene unguroaice, care e atât de bătrână încât nu mai are la ce înmormântare să meargă, pentru că i s-au dus toți cunoscuții. Până atunci, ea a ținut aproape de ei. Ultima aventură la 90 de ani a fost să meargă cu mașina până-n Ungaria împreună cu o prietenă. La volan. Și s-au întors cu bine. Sănătate alături de cât mai mulți prieteni!
P.S. Ah, am uitat să spun ceea ce cred că e simplu de făcut: dacă vreți să ieșiți din întunericul virtual, deschideți ușa. Cea reală și sufletească. E multă emoție și multă lumină dincolo de poarta după care ne-am exilat de bună voie.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Te poate deprima sarcina? Recomandări
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
