Dacă vrei să dărâmi o clădire, mergi cu bila de la demolări. Şi începi de la etajele superioare. De la acoperiş. Dacă vrei, în schimb, să reabilitezi o clădire, începi de la temelii.
Nu voi susţine un guvern corupt, indiferent de culoarea sa. Mă întreb doar dacă tata m-a învăţat bine când mi-a spus că atunci când vrei să schimbi ceva, trebuie să pui altceva în loc. Şi mă mai gândesc că, pornind la o acţiune de anvergură, este absolut necesar să ştii paşii pe care îi ai de făcut. Măcar primii cinci. Hai, trei. Pentru că, dacă între pasul unu şi pasul doi tu stai să gândeşti, pierzi timp. Timp în care cineva versat ştie cum să te manipuleze. Timp în care efortul, ardoarea, motivaţia a 25.000 de oameni se diluează.
Aş vrea să nu uităm că rechinii ştiu să înoate. Şi înoată oricum. Ei schimbă doar apele. Dacă se face o rocadă macabră între două specii de rechini, nu se întâmplă, firesc, nimic bun. La fel cum aş vrea să nu uităm de plevuşcă. De tăntica aia cu coc care te priveşte arogant de la ghişeu şi te pune să faci o mie de drumuri pentru a obţine un act simplu şi banal. De toţi minunaţii care fac controale şi trec cu vederea „chestii” pentru că sunt răsplătiţi în sume diverse. Ăia micii, care acum se ascund pe sub birourile lor prăfuite, poate nu îşi dă lumea seama, în vâltoarea evenimentelor, că de fapt EI ar fi trebuie să controleze, avizeze, amendeze şi… să prevină, până la urmă.
Doar că plevuşca asta merge în controale la mercerii şi băcănii de cartier, unde o amendă dată înseamnă vânzarea pe o săptămână. Şi omul o va plăti, iar micul funcţionar îşi va face planul. La marile companii ori nu se duce de teama cuiva, ori merge să îşi ridice „cadoul”. Şpagă, hai să nu ne mai învârtim după vişin, ca Bulă.
Plevuşca asta care nu îşi face treaba, ocoleşte legea, închide ochii şi papă cuminte firmituri din mâna cui trebuie, oamenii ăştia sunt vinovaţii de serviciu. Sunt dulăii de pază ai sistemului.
Acum vreo doi ani eram la mare, pe o plajă din Mamaia. Pe la ora 12 apar doi angajaţi de la Garda Financiară. Îi cer omului de la bar să scoată un raport de pe casa de marcat. Surpriză… niciun bon bătut! Într-o zi de iulie, cu vreo două sute de şezlonguri închiriate şi muuulte beri deja băute. Ştiţi ce m-a uns pe suflet? Gestul unuia dintre comisari. I-a bătut obrazul plin de dispreţ. Ceva de genul: „omule, fă şi tu evaziunea aia mai delicat, la naiba! Crezi că suntem tâmpiţi?”
Rechii nu uită să înoate, să nu ne lăsăm păcăliţi. Şi nu îşi schimbă năravul, nici apetenţa pentru vânătoare. Este momentul însă, ca aceşti rechini să ştie: a patra putere în stat este STRADA. Dacă nu le este frică de consecinţele legale, dacă îşi invocă imunitatea şi în faţa lui Dumnezeu – că nu m-ar mira – trebuie să înţeleagă ceva extrem de simplu. „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” s-a perimat. Este istorie. Legendă.
Aproape regret că pleacă Piedone. I-aş fi dat ca „probă de concurs” să ridice un monument chiar aici, la noi în sector, pe măsura a ceea ce trăim: „Monumentul Străzii”. Pentru cele 25.000 de suflete care încercau să ne salveze tuturor sufletele.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Când știi că ai nevoie de o schimbare în viața ta
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
