Ce trăim zilele acestea, prin impunerea brutală, barbară, a politicului asupra justiției, este nu doar expresia gândirii unor borfași care au devenit milionari în dolari prin rapt, buzunărind, zeci de ani, bugetul țării. Este, o scriu răspicat, mai mult, oglinda unor mentalități tragice.
Există o fractură durabilă, un clivaj, de mentalitate între generațiile care au trăit prea mult în comunism și cele care au apucat să înțeleagă câte ceva din libertate. Mergeam în Piața Victoriei când am auzit un grup de doamne în etate, vizibil satisfăcute că oricum nu se schimbă nimic și, la urma urmei, ar fi bine ca aceia din Piață să putrezească acolo, sub zăpada aia murdară.
Nu vă amăgiți. Nu e doar efectul odioasei propagande A3-Ghiță TV. E mult mai grav. Este o prelungire a gândurilor celor mai intime ale acestor oameni, care nu se lasă mințiți, dacă minciuna nu vine deja pe un fond care să-i justifice. Curajul altora trebuie, din start, damnat, fiindcă le explică lașitatea de-o viață și îi absolvă de vină. Pactizarea cu dușmanul celor care au reușit e mai importantă până și decât suta de lei la leafa de bugetar sau la pensie.
Căci, principalul adevăr ignorat al timpurilor noastre, acesta este. Incapacitatea cronică a României de a dezvolta o societate de aici vine: din faptul că în lehamitea cu care este tratat curajul se vede justificarea pentru o viață de pasivitate și, în esență, jalnică moral și material.
Nu este, neapărat, o solidaritate sinceră cu hoții, este, mai degrabă, o scuză profundă, pe care oricine are răbdare să privească îndelung spre natura umană o va înțelege în drama și grotescul ei.
Cei care au trăit în afara inițiativei ajung lesne să se consoleze cu o mizerie echitabil distribuită. Victime ale național-ceaușismului târziu și ale protocronismului (țara noastră-i țara noastră, avem toate formele de relief, suntem primii din lume, străinii ne fură!) nu mai înțeleg nimic din această vitează amețitoare cu care se schimbă planeta.
E mai comod și, cumva, mai convenabil să te refugiezi în lehamite și într-o ură atent direcționată de către cei interesați. Aceasta este, mă iertați, o naivitate, dacă nu o prostie. Iar de această prostie profită, de când lumea, și nu doar aici (excepționalismul românesc e și el un mit dintre cele mai toxice), hoții.
România a avut condiții deosebite de dezvoltare, salturi istorice majore, realizate cu mari sacrificii și bulversarea ierarhiei juste a societății. Și de aproape trei decenii este pradă unui jaf fără margini al acestor grupuri infracționale care au preluat puterea și au perpetuat ideea neimplicării civice, ca și cum politicul ar fi un dat asupra căruia nu se poate reveni, un fel de blestem adamic. Și – la fel de adevărat – nu s-a făcut niciodată dreptate. Doar s-au schimbat generațiile de pungași.
Și, din această complicitate întemeiată pe scârbă, s-a născut majoritatea care a determinat rezultatul acestor alegeri. Majoritatea celor cărora le e lehamite și nu mai așteaptă nimic, din galeriile supraviețuirii, pe care și le-au săpat în paralel cu statul, dar nu împotriva lui.
Dar tot aceasta este forța care va înclina balanța. Această forță amorțită se va trezi și va scutura, nu peste mult, jugul, într-o izbucnire de speranță. Așa merge istoria. Apoi, abia, va începe marele greu. Conștiința rămâne trează în fiecare zi sau devine amorfă.
Ceea ce trăim în aceste clipe – marea problemă pe care o ridică această iarnă românească – este, în definitiv și în esență, un recensământ al conștiințelor. Vom afla.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
