„Ileana; 18 ani; căsătorită; însărcinată în şase luni; urâtă de soacră; bătută crunt de soţ; copilul omorât; ajunge la spital în stare gravă; el e luat în evidenţă(!) de Serviciul de Combatere a Violenţei în Familie; ea ar vrea să divorţeze, dar nu vrea ca el să ajungă la închisoare. Abia a început viaţa şi a suferit pentru două…
Ileana (alta); 53 de ani; foarte curată şi extrem de harnică; munceşte întruna, oriunde; intră în curtea vecinilor, ia sapa şi prăşeşte grădina; cară apă; dacă îi dai ceva, e foarte fericită; dacă nu-i dai, nu se supără; are bărbat – şofer, o bate, o ignoră şi nu aduce nimic acasă; are casă; are fii; când nu o bat, o ignoră şi nu o ajută cu nimic; are tată; o bate şi îi vorbeşte urât; ieri a bătut doi pari şi a legat o sârmă ca să o împiedice să treacă cu vaca prin curtea lui; şi-a construit singură un bordei de lut unde doarme când ajunge de la muncă, noaptea; a muncit toată viaţa ca o roabă, nu va avea o pensie şi nimeni nu va plăti pentru nefericirea acestei femei…”
Sunt două cazuri reale. Pe amândouă le-am întâlnit în aceeaşi zi. Istoriile lor triste au intrat în paginile unei cărţi despre ceea ce sunt şi nu ar mai trebui să fie femeile; la noi şi aiurea.
Ca ele mai sunt însa milioane; cel puţin una din trei din femei a fost bătută, forţată să facă sex sau abuzată de-a lungul vieţii; asta arată studiile ştiinţifice. Realitatea lor tristă este însă trecuta sub tăcere; în societatea noastră româneasca, în special. În alte ţări, violenta exercitată împotriva femeii este pe agenda publică a guvernelor; se promovează măsuri concrete, se fac paşi înainte. ONU a decis să se marcheze în calendarul oficial, 25 noiembrie – Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, ca semn al angajamentului statelor membre de a merge împreuna pe acelaşi drum – cel la capătul căruia aceasta formă de violenţă va fi istorie…
Nenorocirea este că schimbarea nu se produce de la sine. La ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate tot într-un noiembrie, niciun candidat nu a găsit de cuviinţă să-şi treacă acest obiectiv în program; nici când au fost provocaţi să o facă, nu şi-au exprimat poziţia; niciunul.
Câteva organizaţii ale societăţii civile încearcă de ani buni să sensibilizeze societatea şi să amelioreze situaţia; efortul lor este mare şi lăudabil; rezultatul este mic, prin comparaţie cu amploarea fenomenului. Câteva membre ale parlamentului – dar niciun membru – s-au alăturat acestui efort de-a lungul timpului; cu tot sufletul. Instituţiile statului nu au însă suflet.
Maşinăria sociala este greu de mişcat; reglementările care există – ele există! – sunt imperfecte în formă, inaplicabile în conţinut sau neaplicate în fapt; ca mai toate legile din aceasta ţară… Mai mult însă decât altele, aceste reglementări ascund adevărata problema, o machiază şi o deghizează, în loc să o rezolve. Noi nu interzicem violenţa asupra femeii. Reglementarea noastră se referă, în general, la violenţa în familie; acolo sunt amestecate, în aceeaşi oală, violenţa istorică la care sunt supuse femeile în societate pentru faptul că sunt… femei, cu violenţa asupra copiilor, bătrânilor sau bărbaţilor; în statistici, la fel.
Frecvenţa şi cauzele acestor violenţe sunt radical diferite; soluţiile sunt diferite; amestecându-le, nu facem decât jocul celor care vor să ţină capacul pe oală; la noi, aceasta problema nu există! Că femeile nu contează, este mai greu de spus cu voce tare, chiar şi în România…
Deocamdată, majoritatea încă tolerează, ca un lucru natural, faptul ca bărbaţii pot să-şi lovească şi umilească partenerele; şi că ele ar trebui să accepte asta, de asemenea; de dragul familiei, de ochii lumii, spre binele copiilor… Pentru copii însă, nu trebuie să tolerăm şi să acceptăm! Experienţa violenţei face deja parte din viaţa multora; încă de la naştere; chiar mai devreme; femeile însărcinate sunt mai mult decât altele lovite; 70% dintre victime, femei între 15 si 45 de ani, sunt ucise de partenerul lor de viaţa; or, copiii care cresc şi se socializează în violenţă riscă să o reproducă la maturitate…
Violenţa asupra femeii nu are legătură cu biologia noastră; nu s-a născut odată cu noi şi nu trebuie să moară odată cu noi; ea este un produs al proceselor de socializare, al modelelor de masculinitate pe care le promovăm; ele nu sunt eterne; nici măcar universal valabile. În multe comunităţi violenţa asupra femeii nu există astăzi şi nu a existat vreodată. Ele reprezintă o speranţa că este posibil şi în societatea noastră; este şi un avertisment – obiceiurile, regulile şi valorile responsabile trebuie schimbate. Cel puţin un partid important ar trebui să-şi propună asta; este de datoria sa şi nu şi-o îndeplineşte. Cel puţin o instituţie socială ar trebui să predice respectul între parteneri; ea recomandă supunerea femeii faţă de bărbat. Inapetenţa lor de a-şi asuma un rol în eliminarea violenţei are o cauză comună – valorile patriarhale sunt mai puternice în Romania decât cele ale Stângii politice şi Creştinismului, la un loc. Deocamdată…
TU, tu ce crezi? Ţi s-a întâmplat, ai auzit, ai văzut, ai făcut ceva?
Citeşte şi N-o iubeşti dacă n-o baţi?!
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
N-am primit niciodată flori de la un băiat…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
