Scrisoarea domnului Mirel Curea mi-a provocat sentimente foarte amestecate… Sunt plecat din țară din 2008 și de atunci am trăit în două țări și am cunoscut bine încă o duzină. Și am cunoscult foarte mulți români din diaspora. Are dreptare în anumite privințe. În România, într-adevăr, sistemul de valori este alterat în multe privințe, chiar pute uneori, putem spune. Tineretul care reușește să studieze în școli bune din afară are poate mai multe șanse să se realizeze decât dacă rămânea la “Coasta Boacii”. Deși poate cei care reușesc la Stanford, reușesc și la Cluj sau Oradea. Mai greu, sigur…
Ce mă necăjește însă este viziunea maniheistă asupra vieții în emigrație versus viața în România. Și atitudinea asta cu care nu ma împac deloc: “România e de c***t, e mai bine în emigrație”. Experiența mea este că, uneori, da, uneori, ba. Și că lucrurile depind de multe ori de sistemul de valori personal. Și în emigrație întâlnești hărțuire sexuală, și încă rău, și sunt rare locurile unde poți să-ți iei doi ani concediu de maternitate plătit, să mergi la școală pe gratis, să te coste așa puțin îngrijirea medicală, așa defectuoasă cum e ea, dar o ai. Iar dacă vorbim de corupție și politică strâmbă… Vai de mine, uitați-vă numai cum guvernarea americană rămâne captivă intereselor corporatiste (și asta o zic ei, democrații și mulți republicani, nu vreun postmodernist radical).
Nu mai vorbesc de lucruri care par minore, dar care dau o anumită savoare vieții. Cum ar fi suprareglementarea din unele țări, unde nu pot sa mă plimb cu bicicleta decât pe poteca B1 și cu piciorul pe A2 și trebuie să rezerv cu două săptămâni înainte locul de picnic…
Vizitez regulat România și mă informez cât de cât cu ce se petrece. Și sigur că sunt dezamăgit de spectacolul politic kafkiano-caragialesc. Dar ăsta este un aspect doar. Ar trebui să fiu răuvoitor să nu recunosc ca de fiecare dată când vin văd și progrese. Poate ele sunt sub așteptările Dumneavoastră, ale românilor din România. Poate vă obișnuiți cu binele imediat și nu vedeți decât răul. Eu când vin mai văd câte-un tronson de autostradă, un “Centru Vechi” excelent, cu oameni faini, relaxați, văd un Sibiu, o Sighișoară sau Oradea, care sunt mai atrăgătoare decât multe orașe turistice europene, văd și citesc de afaceri care merg, vorbesc cu investitori străini care sigur că se mai plâng dar nu ar pleca de aici și nu își mută afacerile etc, etc. Văd chiar și un fost prim-ministru și un “oligarh” la închisoare.
Ce m-a necăjit cel mai tare însă în scrisoarea pe care mi-a adresat-o domnul Ciurea este discuția asupra moralității de a vota. Dincolo de aspectul procedural, faptul că votez pe o circumscripție și colegii dedicate special diasporei, deci decid, în cel mai bun caz viitorul copilei mele, nu pe cel al copilei domniei-sale. M-am născut însă în România și acest accident, dacă vreți, are consecințe. România mi-a dat CETAȚENIE. Data viitoare când treci ca prin bânză printr-o frontieră cu pașaportul românesc să-ți aduci aminte de asta. Mi-a dat o țară care este casa mea. Unde am drepturi. Unde am doi copii, unde am o mamă, unde am proprietate, unde am niște locuri la care țin, unde sunt instituții de care sunt legat spiritual sau emoțional. Și cineva pune în discuție moralitatea de a-mi exercita singurul mod de comunicare cu România! Singurul mod în care, ca INDIVID, îmi pot influența bunăstarea relativ la interesele mele, patrimoniale sau nepatrimoniale, din România? Pentru cineva care susține principiul că “binele omenirii începe de la binele meu” asta sună a contradicție.
Și cu asta mă opresc aici, pentru că limbajul meu tinde sa nu mai fie civilizat de aici înainte.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
