Hidos și odios. Timp de cinci secole, Richard al III-lea a bântuit imaginarul colectiv ca personificare a răului absolut. Ultimul rege al dinastiei York nu prea semăna, însă, cu personajul shakespearian intrat pentru totdeauna în galeria marilor malefici. Antropologii au reușit să-i reconstituie chipul, pornind de la osemintele descoperite, în septembrie 2012, sub pavajul unei parcări auto din Leicester. Departe de a fi un monstru diform, Richard al III-lea arăta, de fapt, surprinzător de bine. Legendara sa urâțenie nu a fost, însă, o simplă licență literară, ci mai degrabă o tenace creație propagandistică. Fiindcă istoria e scrisă de învingători. Demonizarea regelui ucis în bătălia de la Bosworth (1485) legitima noua dinastie instaurată de Henry Tudor.
Mutilat de propagandă
„Șontorog ș-atâta de pocit”, „înveninat broscoi ghebos”, cu brațul ca un „vreasc uscat”, „rușine a vintrei mamei” sale, „din născare ursit gunoi al firii”… Așa îl descrie Marele Will pe Richard al III-lea. Coloana vertebrală curbată nefiresc a fost, de altfel, primul semn care a atras atenția specialiștilor asupra scheletului descoperit la Leicester. Ulterior, testele ADN i-au confirmat identitatea. Ultimul Plantagenet, mort la doar 32 de ani, suferea, într-adevăr, de scolioză severă. Nu era o malformație congenitală, cum sugerează Shakespeare, ci o afecțiune care se dezvoltase începând din anii adolescenței. Inadvertențele dintre portretul literar și personajul real nu se opresc, însă, la acest detaliu.
Osemintele lui Richard al III-lea nu sugerează nicio infirmitate la mâini sau la picioare, au concluzionat antropologii. Iar chipul său, reconstituit cu ajutorul tehnologiilor moderne, nu are absolut nimic respingător. Forma feței, bărbia proeminentă, nasul ușor coroiat amintesc de imaginea monarhului din cele câteva tablouri care îl înfățișează. Aceste portrete postume (realizate la cel puțin 25 de ani după moartea lui Richard) nu au fost, totuși, utilizate ca reper în procesul de recompunere facială. Pentru simplul motiv că, la acel moment, identitatea subiectului nu era încă certă. Decizia de a ignora deliberat aceste surse a evitat, însă, „contaminarea” rezultatului final cu clișeele tendențioase promovate sub dinastia Tudor. Fiindcă bustul modelat de antropologi și prezentat, marți, în premieră mondială, confirmă suspiciuni mai vechi ale istoricilor și criticilor de arta cu privire la „obiectivitatea” reprezentărilor lui Richard al III-lea.
Potrivit publicației „The Telegraph”, o dovadă a propagandei rău inteționate se găsește chiar în pinacoteca regală. Este vorba despre un portret realizatîn 1520, probabil copiind un altul, astăzi pierdut, pictat în timpul vieții ultimului rege al dinastiei York. Analizele cu raze X au scos la iveală faptul că tabloul, inventariat ca fâcând parte din colecția lui Henric al VII-lea, a fost retușat la scurt timp după terminare. Ochii lui Richard au fost îngustați, buzele, subțiate, au căpătat o expresie de cruzime și dispreț, umerii – inițial egali – au devenit asimetrici. Semn că, la curtea primului rege Tudor, cineva se preocupa în mod activ și deloc benevolent de posteritatea predecesorului acestuia. Specialiștii cred că portretul retușat aparținând Royal Collection a servit ca model pentru celelalte reprezentări ale lui Richard al III-lea realizate ulterior, de-a lungul secolului al XVI-lea. Toate au preluat, desigur, caracteristicile subtil infamante adăugate originalului.
Umărul „sinistru”
Specialiștii au confirmat faptul că, din cauza scoliozei, Richard al III-lea avea umărul drept vizibil mai sus decât stângul. Așa nota și istoricul medieval John Rous, care – dornic să se pună bine cu noua dinastie, după ce servise îndelung Casa de York – îl descrie pe ultimul Plantagenet ca pe un Antichrist. Thomas More continuă, în 1519, pe aceeași linie a demonizării. Istoria sa despre Richard al III-lea – scrisă separat în engleză și în latină – avea să fie principala sursă de inspirație pentru William Shakespeare. {i More vorbește despre asimetria umerilor, însă, în mod curios, inversează datele problemei: cică stângul ar fi fost mai sus decât dreptul! Mai degrabă decât o eroare de documentare, pare să fi fost o alegere simbolică. Latinescul pentru „stânga, – „sinister” – sugera totodată și dominanta malefică a personajului.
Exagerările tendențioase să se fi oprit, oare, la înfățișarea nefericitului rege cu moartea căruia s-a încheiat „războiul celor două roze”? Probabil că nu. Știm astăzi cum arăta. Am aflat și cum a fost ucis. O halebardă i-a străpuns craniul și o lovitură de paloș i-a retezat ceafa. Alte opt răni au fost identificate la nivelul capului. Era probabil mort când a fost înțepat cu o lance în fesa dreaptă. Dezbrăcat până la piele, a fost legat de-un cal și plimbat peste câmpul de luptă. Cadavrul însângerat a fost apoi atârnat de zidurile cetății Leicester. Mai târziu a fost îngropat în incinta mânăstirii Grey Friars. Fără haine și fără sicriu. Mânăstirea a fost închisă în timpul prigoanei anti-catolice declanșate de Henric al VIII-lea. Când au început escavațiile, anul trecut, pe locul ei se afla o parcare auto.
Misterele legate de moartea lui Richard al III-lea au fost acum elucidate. În ceea ce privește viața ultimului Plantagenet rămân, însă, multe semne de întrebare. Descoperirile recente măresc reticența istoricilor față de „biografia” shakespeariană a regelui cocoșat. Aceștia remarcă prăpastia dintre mărturiile contemporanilor care l-au cunoscut direct și relatările ulterioare, care i-au fabricat legenda macabră. Pentru Richard al III-lea, iarna vrajbei sale cu posteritatea s-ar putea, în sfârșit, apropia de sfârșit.
Citiţi şi
Scrisoare către Charles Bukowski
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
