Promising Young Woman (nominalizat la Oscar la categoria Cel mai bun film și în total cinci nominalizări), ambițiosul debut al lui Emerald Fennell este un ‘roller coaster’ tonal, pe alocuri fresh, pe alocuri sălbatic. O trentagenară, aparent beată criță, căzând de pe scaun și abia ținându-se pe picioare, atrage imediat atenția unor tipi. Unul dintre ei, interpretat de Adam Brody, se apropie de ea, declarându-i că are cele mai bune intenții. Pare un „tip de treabă” care, desigur, nu i-ar face nimic oribil niicodată. Așa că i se prezintă lui lui Cassie (Carey Mulligan, impecabilă), prea ‘dusă’ pentru a ști ce i se întâmplă. Urmările sunt destul de evidente: tipul „drăguț” o duce în aprtamentul său, iar – în pat – își dă seama că nu era chiar beată, dar nici el nu comite chestii tocmai drăguțe cu incitanta Cassie.
Așadar, Cassie, eroina acestui temerar proiect, are un ‘hobby’ interesant. După ce a renunțat la studiile universitare de la Medicină, ca urmare a unei traume nedefinite (ce o implica pe cea mai bună prietenă a ei, Nina), locuiește încă cu părinții, iar ziua lucrează la o cafenea. Noaptea, însă, atrage, în baruri, bărbați tineri și le joacă feste, încercând să arate că propria lor percepție a codului moral e – în mod clar – eronată.
Emerald Fennell dezvăluie în mod treptat ce s-a petrecut, de fapt, cu Nina Fischer, dar este clar că fata nu a fost victima doar a unui bărbat privilegiat, ci a unui sistem care a protejat făptuitorul în fața acuzatorului. Proiectul sisific al lui Cassie este de a demonta câte puțin din ceea ce s-a împământenit de secole. De fapt, două evenimente par să o fi determinat pe blondină să își regândească strategia. În primul rând, ea se reîntâlnește cu un vechi coleg de facultate, Ryan Cooper (Bo Burnham), iar cei doi încep să se vadă în oraș. Între Burnham și Mulligan e o chimie solidă, iar Fennell nu se grăbește cu relația/curtea lor. Totul pare autentic. Deși tot filmul e înțesat de umor negru, legătura dintre Ryan și Cassie are o nuanță mai pastelată, aproape de sinceritate. De la Ryan, Cassie află că bărbatul (Al Monroe) care a trimis-o pe această spirală de durere și traume se întoarce în Statele Unite, după ce a petrecut timp la Londra. În fapt, această situație zorește finalul «lecțiilor» lui Cassie despre privilegiul masculin și autoritatea morală. Al doilea stimulent este înregistrarea video pe care i-o dă fosta ei colegă de facultate, MadisonMcPhee (convingătoarea Alison Brie) .
Vechea traumă suferită de Cassie produce adesea schimbări bruște de dispoziție și decizii amânate sau anulate, Carey Mulligan și Emerald Fennel dozează: nu uită niciodată că eroina este o persoană traumatizată, care își varsă durerea asupra sistemului patriarhal ce a permis crima. Avem să aflăm că Al Monroe, în studenție, a violat-o pe cea mai bună prietenă a ei, Nina Fisher, la o petrecere din campusul universitar; nu a existat nicio investigație serioasă din partea Școlii sau a sistemului juridic. Întreaga peliculă se concentrează în jurul ideii de eliberare a unei femei sensibile de sub presiunea durerii. Carnețelul lui Cassie e doldora de nume de bărbați cărora le-a «predat o lecție». Ideea de-a ajunge direct la persoanele care-au provocat această durere nu face decât să precipite finalul. Îndrăzneala cu care regizoarea-scenaristă și-a configurat finalul e de admirat. Arcul emoțional nesatisfăcut al lui Cassie ar putea să împartă publicul în tabere.
Există numeroase scene în care debutanta în ale regiei se joacă cu nervii spectatorilor. Totuși, e foarte greu să mai găsești un film care nu folosește trauma ca manipulare emoțională sau nu pune femeile în pericol, doar ca un truc. Dar, la fel de încrăzător este și faptul că protagonista susține ideea. Filmul pare dezordonat și inconsistent într-un mod care reflectă existența lui Cassie. Este o tânără de treizeci de ani care își duce traiul într-o cafenea, e susținută de părinți și fiecare zi e încărcată de câte-o notiță/post-it. Adesea, o surprindem în toiul nopților sale liniștite privind o veche fotografie cu Nina, în vremea studiilor universitare. Tonalitățile peliculei sunt surprinzătoare: ni se prezintă traumele și durerea, dar și puternice trăsături de caracter. Deși e strălucitor de inteligentă și frumoasă, Cassie nu se poate opri din lupta împotriva sistemului care protejează bărbații, oricât de îngrozitori ai fi, iar această luptă o ține captivă într-o cutie construită după propriul ei design. Cât despre Carey Mulligan, ea este din nou fenomenală. Rolul lui Cassie este unul dificil, genul de partitură care pune în dificultate multe actrițe, existând riscul exagerărilor. Mulligan ține ritmul și păstrează mereu echilibrul. Coloana sonoră e plină de alegeri inspirate:o interpretare a melodiei „Toxic” a lui Britney Spears, înainte de a se dezvălui momentul perfect, și o amuzantă utilizare a unei reorchestrări după „It’s Raining Men” evidențiază simțul umorului negru al realizatoarei. Flerul lui Fennell în ceea ce privește umorul vizual este evident pe tot parcursul filmului: coșmarul rococo, care este casa părinților lui Cassie; tot cadrul general este amuzant.
Montajul e alert, dar tributar scenariului care face salturi prea mari. Întorsăturile din final puteau fi, însă, rafinate (scenele de incendiere a cadavrului și căutările poliției sunt macabre și pot vexa ochii privitorului mioritic, prea asaltat de astfel de cazuri cu masculi-prădători). Mulțumim atât minții răutăcioase a lui Fennell, cât și interpretării starului Carey Mulligan (aici, de-a dreptul incendiară), Cassie devine o antieroină pentru vremurile noastre, una complet unică.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Regia: Emerald Fennell – nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun regizor
Scenariul: Emerald Fennell – Filmul a luat Oscarul pentru Cel mai bun scenariu original
Imaginea: Benjamin Kračun
Montajul: Frédéric Thoraval
Muzica: Anthony Willis
Distribuția:
Carey Mulligan – Cassandra “Cassie” Thomas – nominalizată la Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal
Bo Burnham – Ryan Cooper
Alison Brie – Madison McPhee
Clancy Brown – Stanley Thomas
Jennifer Coolidge – Susan Thomas
Laverne Cox – Gail
Chris Lowell – Alexander “Al” Monroe
Connie Britton – Dean Elizabeth Walker
Adam Brody – Jerry
Max Greenfield – Joe Macklemore III
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Am fost crescută de o mamă narcisistă și un tată complet absent emoțional
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
