Se poate vorbi în cazul psihopatului despre o dependenţă emoţională? Obsesia lui faţă de victimă este similară celei pe care victima o manifestă faţă de el?
Da şi nu. Psihopatul este, mai presus de orice, un prădător emoţional. El (sau ea, dacă psihopatul este femeie) devine dependent de sentimentul de putere pe care îl obţine controlându-i pe alţii şi văzând dependenţa lor de el. Capătă, de asemenea, obsesia de a atrage noi şi noi victime şi este capabil să investească multă energie pentru a-şi face victimele să creadă în ficţiunea pe care el o creează, cum că el le iubeşte, îi pasă de ele şi le poate oferi tot ceea ce îşi doresc (fie că e vorba de fericire, iubire, bogăţie etc). În acelaşi timp, emoţiile psihopatului sunt extrem de firave. Un psihopat este incapabil să formeze conexiuni reale, afectuoase, profunde cu alţii. Aşa că şi obsesiile lui, chiar exaltările maxime pe care le are cucerind noi victime, tind sa fie superficiale şi trecătoare. Se mută de la o victimă la alta, de la o exaltare la alta.
Ce determină plictiseala?
Plictiseala, în cazul unui psihopat, este determinată de faptul că el (sau ea) nu au profunzime emoţională. Nu manifestă ataşament faţă de cineva, nu cultivă relaţii de durată dacă nu există interese sau foloase reciproce. Fiecare contact uman pentru psihopat aduce cu sine un joc de putere în care el îşi propune să-l câştige.
Oamenii obişnuiţi evită plictiseala cultivând relaţii personale semnificative, îngrijindu-i pe cei apropiaţi lor, implicându-se în profesiile lor sau în alte activităţi. Nimic de acest fel nu-l poate atrage pe psihopat, aşa că e mereu în căutare de relaţii noi, joburi noi, surse noi de plăcere şi distracţie care, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge toate să-l plictisească.
Ce anume determină durata celor trei faze distincte ale relaţiei?
Există multe variabile în procesul de idealizare, devalorizare şi eliminare din relaţia cu un psihopat. Ele sunt determinate de succesul psihopatului în a găsi multiple victime, de cât de repede le poate subjuga, de câtă utilitate găseşte victimei, de cât de mult victima se lasă abuzată. Unele victime nu părăsesc un psihopat oricât de mult le-ar abuza. Legătura toxică este atât de puternică şi stima de sine a victimei atât de scăzută, încât ea ajunge să creadă că nu are nicio valoare fără agresor. Există, de asemenea, victime care ajung să dezvolte trăsături de tip psihopat (lipsă de empatie, superficialitate a emoţiilor, plăcere în a-i răni pe alţii) fie pentru că aveau deja astfel de tendinţe, fie pentru că psihopatul însuşi încurajează astfel de atitudini.
Poate simţi fericirea? Ce înseamnă pentru el?
Dacă fericirea înseamnă emoţii profunde, ataşament faţă de alţii, atunci nu, psihopatul nu poate simţi asta. Dar are adevărate frisoane emoţionale sau exaltări atunci cand lucrurile îi ies cum vrea el, când face o nouă cucerire, are o nouă realizare sau câştigă vreun fel de competiţie cu cineva.
De ce repetă psihopaţii aceleaşi şi aceleaşi greşeli în fiecare relaţie şi de ce nu învaţă din ele?
Psihopaţii nu învaţă pentru că nu doresc să înveţe din greşelile lor şi nu le consideră greşeli. Psihopaţii au un grad ridicat de narcisism şi imoralitate, ceea ce îi împiedică să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lor reprobabile. Dacă ceva iese rău, dau vina pe ceilalţi. Dacă îşi rănesc victimele, dau vina pe acestea şi adesea simt plăcere în a-i răni pe ceilalţi. Uneori, psihopaţii acceptă să facă terapie pentru a „îmbunătăţi” relaţia, dar o fac doar pentru că e în interesul lor să mai rămână în acea relaţie şi e, de regulă, un şiretlic (pentru că îşi păcălesc partenerii, terapeutul, familia să creadă că pot şi vor să se schimbe în bine).
Psihopaţii au capacitatea de a-şi aminti sentimentele de la începutul unei relaţii sau le pot şterge complet?
Psihopaţii au capacitatea de a-şi aminti exaltarea de la începutul unei relaţii, dar nu simt niciun fel de ataşament real, profund faţă de persoana care le-a indus acea stare. Cu alte cuvinte, îşi amintesc cu plăcere entuziasmul lor, nu partenerul. De aceea, au tendinţa de a căuta o altă persoană sau, mai degrabă, alte persoane care să le inducă aceeaşi exaltare şi care să-i facă să uite persoana sau persoanele de dinainte lângă care au trăit acelaşi sentiment.
Vorbiţi întotdeauna despre psihopaţi. Există diferenţe semnificative între psihopatie şi narcisismul malign?
Există diferenţe între psihopaţi şi narcisişti în sensul că toţi psihopaţii sunt narcisişti (excesiv de preocupaţi de sine, egoişti), dar nu toţi narcisiştii sunt psihopaţi (adepţi ai comportamentului de tip prădător, mincinoşi patologici etc). Oricum, narcisismul malign înseamnă narcisism într-un grad atât de înalt, încât se învecinează cu psihopatia în spectrul afecţiunilor psihologice.
Ce simte un psihopat când îşi scapă prada din gheare?
Foarte adesea furie. Turbare. De aceea, cea mai periculoasă perioadă pentru o victimă este imediat după ce a reuşit să scape din mrejele psihopatului sau ale oricărui alt agresor, moment în care acesta este foarte furios pentru că şi-a pierdut proprietatea sau pentru că cineva pe care îl controla a îndrăznit să scape.
Oscilaţiile comportamentale sunt întotdeauna de rea credinţă? Speră cumva să se schimbe?
Un psihopat poate simţi că e in interesul lui să facă unele schimbări pentru a face pe placul partenerei, familiei, prietenilor etc. Dar acele schimbări sunt de moment şi au întotdeauna la bază un interes propriu, de scurtă durată, deoarece ei nu se gândesc la persoana de alături sub nicio formă. Aşa că răspunsul meu este că nu vor face niciun fel de schimbări în bine de dragul altora pentru o perioadă semnificativă de timp.
Este psihopatul conştient de finalul dramatic al relaţiei exclusiv din vina lui sau speră că va găsi partenerul ideal?
Psihopaţii au doar emoţii trecătoare aşa că, la un moment dat, se pot entuziasma la gândul că au găsit persoana potrivită. Dar, în acelaşi timp, nu încetează a fi maeştri ai strategiilor şi ai manipulării, iar sentimentele lor sunt întotdeauna foarte superficiale. Aşa că „Aleasa” de azi, de luna asta sau anul ăsta nu va fi aceeaşi cu cea de mâine, de luna sau anul viitor. Conceptul de „persoană potrivită” sau de „iubire adevărată” nu are o semnificaţie reală pentru că un psihopat nu poate iubi cu adevărat.
Cum se simte cand e descoperit? Ce simte când iubita îl demască?
Furie şi dorinţă de a lua în derâdere. De fapt, un psihopat îşi va denigra victima preventiv – încercând să-i distrugă reputaţia în faţa prietenilor şi a cunoştinţelor – astfel încât, în momentul în care victima îl dă în vileag, să nu fie crezută.
De ce se ştie atât de puţin despre psihopatie?
Psihopatia reprezintă o problemă gravă care afectează milioane de vieţi în toată lumea. Deşi psihopaţii reprezintă un procent scăzut din populaţie – între 1 şi 4 la sută, în funcţie de statisticile pe care se bazează – ei sunt foarte sociabili şi promiscui şi reuşesc să afecteze (şi să distrugă) multe vieţi. Percepţia generală despre psihopaţi e că sunt ucigaşi în serie sau criminali, aşa că majoritatea oamenilor se simt relativ în siguranţă crezând că nu vor da peste unul. Adevărul, însă, e că foarte puţini comit crime. Aşadar, cei mai mulţi oameni nu realizează că au mai mari şanse să interacţioneze cu psihopaţii mai „comuni” decât cu ucigaşii in serie: amanţii de profesie, hoţii sau mincinoşii patologici şi mai puţin cu ucigaşii în serie. Blogurile dedicate subiectului psihopatiei (care au la bază cercetarea ştiinţifică) pot fi accesibile milioanelor de cititori cărora le arată de foarte aproape ce înseamnă psihopatia. Relaţiile de tip patologic îţi pot afecta viaţa. Dacă te-ai simţit abuzată în relaţia ta, e foarte probabil că ai avut alături un psihopat. Foarte puţini oameni capătă imunitate în faţa unor relaţii abuzive. Informaţia este cea care ne ajută să identificăm relaţiile periculoase sau, aşa cum ne arată titlul cărţii mele despre psihopatie, Legăturile periculoase. Pentru că, să recunoaştem, cele mai nocive relaţii sunt relaţiile amoroase cu prădători sociali care pot face incredibil de mult rău. Însă, fiind informaţi, ne putem vindeca şi ne putem continua vieţile.
Care ar fi un prim sfat pentru o vindecare rapidă şi sigură?
Sfatul meu pentru femei ar fi acela de a căuta informaţiile cu caracter ştiinţific având ca subiect relaţiile abuzive, psihopatia şi narcisismul, mai ales din bloguri şi cărţi. Fără o astfel de informaţie e foarte uşor să considerăm abuzul ca pe un lucru normal. În cazul psihopaţilor carismatici, e foarte uşor să rememorezi efervescenţa fazei iniţiale, să o socoteşti „iubire romantică” şi apoi să cauţi motivele de despărţire şi abuz la tine şi nu la partenerul bolnav. În culturile de sorginte latină, cum ar fi Italia şi Franţa, ca şi în ţara mea de baştină, România, se face adesea confuzie între trăsăturile negative, cum ar fi gelozia, posesivitatea şi firea obsedată de control a psihopaţilor şi pasiune, însă prototipul de Don Juan are un farmec aparte numai în operă şi ficţiune. În viaţa reală, astfel de personalităţi aduc cu sine numai dezastre. Conştientizarea faptului că faza romantică a unei relaţii patologice nu are nimic de-a face cu dragostea sau chiar pasiunea, ci numai cu tehnica de cucerire, înşelăciune şi goana după noi senzaţii a psihopatului, este deosebit de importantă. Apoi, odată ce victimele caută informaţii şi descoperă că au fost trase pe sfoară de un partener psihopat, fug şi întrerup orice legătură. Fiecare nou contact cu un psihopat îi mai dă acestuia o şansă să te vrăjească iar, să te manipuleze şi să îţi facă rău, de regulă, mai rău decât prima dată. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să îţi fie frică de el, ci doar că trebuie să îl eviţi şi să nu te mai asociezi niciodată cu persoane care au trăsături similare.
Încheierea relaţiei cu un psihopat poate fi dificilă atunci când la mijloc sunt copii sau chiar copii mari. Cum pot fi aceştia protejaţi împotriva manipulării şi abuzului venite din partea tatălui? Cum putem evita riscul ca aceştia să semene cu el?
Psihopatia poate fi genetică şi atunci nu se poate face mai nimic. Există cazuri de copii care au crescut într-un mediu afectuos şi, totuşi, devin psihopaţi la maturitate. Ca regulă, psihopatia e declanşată de abuz, traumă sau exemple negative. Dacă un părinte identifică o tulburare de personalitate la celălalt părinte, cea mai bună soluţie pentru copii ar fi divorţul şi custodia totală, astfel încât copiii să aibă cât mai puţin de a face cu latura patologică. Interacţiunea cu un părinte psihopat nu aduce cu sine nimic bun. Riscul de abuz creşte, ca şi gradul de manipulare şi influenţare care sunt, de asemenea, dăunătoare.
Cum poţi reduce efectul devastator al psihopatului în societate? Nu s-ar impune, mai degrabă, creşterea nivelului de conştientizare a oamenilor nu doar din cărţi, cum este cea scrisă de dv, bloguri sau presă, ci chiar prin implicarea şcolilor şi recunoaşterea legală a acestui fenomen social?
Da, cu siguranţă sporirea gradului de conştientizare încă din şcoală şi prin intermediul legilor ar fi benefică. În Statele Unite am văzut deja rezultatele unor asemenea măsuri prin campaniile anti-hărţuire care au căpătat amploare în şcoli. Accentul trebuie să cadă pe faptele dăunătoare ale psihopaţilor, ca şi ale hărţuitorilor, dintre care unii chiar sunt psihopaţi, deoarece faptele sunt mai uşor de identificat decât diagnosticarea lor. În loc să îi etichetăm ca psihopaţi, ar fi mai util să fim atenţi la manifestările lor şi, mai ales, să ne concentrăm asupra acţiunilor lor extrem de nocive.
Vânzarea cărţilor despre psihopatie şi popularitatea blogurilor dedicate tulburărilor de personalitate par să demonstreze că psihopaţii sunt mult mai mulţi decât arată statisticile (că ar fi între 1 şi 4 la sută din populaţie). Ce poate însemna această discrepanţă? Fenomenul este mult mai alarmant decât ne arată procentajul. Simplii „ticăloşi” intră şi ei în această categorie?
Uneori pot fi, într-adevăr, doar ticăloşi. Totuşi, trebuie să nu uităm că psihopaţii tind să fie foarte sociabili şi cu o sexualitate promiscuă. Un singur psihopat poate avea sute de parteneri pentru care poate mima rolul îndrăgostitului sau al iubitului, aşadar câţiva psihopaţi pot afecta o mulţime de vieţi. În mod similar, când psihopaţii dobândesc putere politică, aşa cum a fost cazul lui Stalin, Hitler, Mao şi alţi dictatori malefici, politicile lor pot influenţa întreaga populaţie, prin degradarea şi chiar desfiinţarea normelor etice umane. Deci, uneori e nevoie de numai câţiva psihopaţi pentru a afecta iremediabil vieţile a zeci de milioane de oameni.
Una din principalele probleme o reprezintă atitudinea victimelor. Multe din victime aleg să rămână în relaţie chiar şi după ce descoperă aspectele patologice. Cunosc foarte bine cauza, adică patologia. Sunt perfect conştiente că psihopatul nu se va schimba, dar nu îl părăsesc. Adesea, când sunt părăsite de acest, continuă să îi ducă dorul. Marea problemă o reprezintă psihopatia sau dependenţa emoţională? Care sunt punctele slabe asupra cărora victimele trebuie să lucreze pentru a scăpa de următorul prădător?
Aceasta este o întrebare foarte bună deoarece nu putem avea niciun fel de control asupra psihopatului, dar putem decide alături de cine vrem să fim şi cum gestionăm trauma produsă de psihopat. Psihopaţii creează dependenţe sexuale şi emoţionale. Au o abordare îndrăzneaţă, ne copleşesc cu laude şi ne promit tot ceea ce ne dorim. Au tendinţa de a fi, dintru început, mult mai romantici, mai sexuali şi mai tandri decât ceilalţi bărbaţi, dar nu este decât o modalitate prin care capătă puteri asupra noastră pentru a face ce vor cu vieţile noastre şi cu bunurile noastre. Aşa că, de îndată ce descoperim acest lucru, trebuie să învăţăm să ne desprindem de trecut şi să ne întrebăm ce anume din fiinţa noastră avea nevoie de ceea ce psihopatul putea să ofere. De ce avem nevoie de exagerat de multă iubire, sex, daruri sau complimente? De ce suntem victime sigure ale indivizilor care ne oferă aşa ceva? Evadarea din mrejele unei legături de tip psihopat implică şi identificarea trăsăturilor patologice ale psihopatului, dar şi predispoziţia noastră de a fi atraşi de astfel de trăsături patologice.
Putem vorbi despre o personalitate dublă? Una, psihopatul cu amante şi iubite, rece, viclean, înşelător şi lipsit de sentiment, şi o alta, cu familia, grijuliu, soţ şi tată bun?
Psihopatul îşi arată adevărata faţă – detaşat, manipulator, înşelător – doar celor de care nu prea are nevoie. Dacă un psihopat simte că are nevoie de soţie şi copii pentru imagine, se va strădui mai mult pentru a crea aparenţa de tată şi soţ bun. Dacă se ajunge la divort, atunci îşi va arăta adevărata fire ticăloasă. Oricum, un psihopat se preface că este „bun” doar faţă de cei care prezintă pentru el un interes de moment. Niciuna din calităţile lui pozitive, mai ales raportate la alţii, nu este reală.
Ce efect are asupra lui expunerea publică: se simte ruşinat, duce dorul victimei sau vrea să se răzbune?
De regulă, este turbat, vrea să se răzbune şi denigrează victima. Un psihopat nu simte niciodată ruşine. Poate mima ruşinea în anumite condiţii, atunci când îl avantajează, dar nu simte ruşine. Şi duce uneori dorul manipulării unor persoane anume, însă nu duce dorul oamenilor pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce îi pot oferi.
Se întâmplă adesea ca victimele să simtă nevoia de a se răzbuna. Care este cea mai bună răzbunare dar, mai presus, cum poate victima să depăşească situaţia?
Setea de dreptate e întemeiată. Dorinţa de răzbunare, însă, se dovedeşte a fi autodistructivă pentru că te macină, te ţine legat de trecut şi, în mod ironic, te ţine legat emoţional de psihopat, chiar dacă în sens negativ. Astfel că victimele trebuie să facă tot ce se poate pentru a-şi face dreptate, la momentul potrivit, fără a nutri sentimente de răzbunare. O viaţă bună e cea mai bună răzbunare.
Cum trebuie să se comporte victimele dacă se întâlnesc din întâmplare cu psihopatul?
Dacă victima a reuşit să evite orice fel de contact, sfatul meu ar fi să se continue această strategie şi, pe cât posibil, să se comporte ca şi când nu l-ar cunoaşte sau ca şi când nu ar fi făcut niciodată parte din viaţa ei.
Traducerea și adaptarea, Liliana Bogatu
Pe Claudia o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
