La Bruxelles, într-un război total, cu cauze adânci – religioase şi politice şi economice şi sociale -, într-un război cultural, sceleraţi se aruncă în aer şi omoară oameni nevinovaţi. Noi îi vedem nevinovaţi, şi ei sunt nevinovaţi. Criminalii îi văd vinovaţi pe toţi necredincioşii. Mâine sau chiar astăzi poate urma oricine. Eu, tu, noi.
Şi care este răspunsul pe care Europa, civilizatul nostru continent bătrân, îl dă? Recursul la acelaşi gen de cuvinte perfect articulate care închid cercul, insaturează dictatura, totalitarismul în gândire, paralizând ideile care conduc spre ieşire.
Uite, tot la Bruxelles defilează, chiar acum, când eu scriu aceste rânduri, alţi sceleraţi, extrem ignoranţi cu privire la istoria anilor ’30 şi la cum s-a prăbuşit Europa dinaintea noastră.
Ce urmează? E prea multă frică şi prea multă nebunie în lume. Ce poate să urmeze? Recent, s-au anunţat pericole atomice. De ce nu?
La Havana, Cuba, aterizează preşedintele american Barack Obama şi totul se va schimba şi acolo. Apoi, tot la Havana, Cuba, aterizează şi Rolling Stones. Cinci sute de mii de oameni în întâmpină pe străzi, într-o dovadă completă că în timpul nostru vechea revoluţie nu poate concura cu satisfacţia de a consuma, mai ales ce nu ţi s-a îngăduit.
Sunt într-o sală de cinema, la Bucureşti. Văd filmul Fiul lui Saul. E cutremurător ceea ce văd. Oamenii au dat Auschwitz-ul, nu obosesc să vă aduc aminte asta.
Şi nu ştiu, în cinemaul recent, imagini mai puternice decât acestea: un om care duce în cârcă un copil mort, un fiu al omului, care poate că este sau poate că nu este fiul său, şi ce importanţă mai are? Îl mută de pe un umăr pe celălalt umăr. Nu ai crede că un om, dacă nu o omenire, a putut să ducă o asemenea povară, şi încă mai poate să o ducă.
Fiul lui Saul este cel mai grav film de cinema al timpului nostru. A primit Premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Este, fireşte, o greşeală aici. Limba din acest film nu este străină. Este limba universală a disperării şi a morţii.
Sau poate că tragedia curentă e că nu este nicio greşeală aici. Poate că străinii suntem noi, cei de acum.
Nu suntem douăzeci de oameni în toată sala de cinema. E noapte şi e mai cald la Bucureşti. Vine primăvara, cred. Bate, totuşi, un vânt rece, care te îngheaţă.
În America, există – deloc în glumă – posibilitatea ca un individ ca Donald Trump să devină preşedinte. Nu îmi pot imagina ceva mai cumplit decât o axă a urii care să înceapă din Washington şi să traverseze Europa până în cel mai adânc întuneric.
Ce urmează? Ce poate să urmeze?
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
