Rămâi să mori sau înveți să trăiești? Viața te mai întreabă uneori unde vrei să călătorești și cât ești dispus să plătești? Eram cu biletul în mână pentru o călătorie în adâncul sufletului, acolo de unde izvorăște pulsul vieții, iar prețul ce mi se cerea era curajul de a trăi. Singura condiție suna cam așa: “Te bucuri sau stai acasă!”. Trebuia să pun în bagaj tot ce pot duce cu mine, dar fără să simt vreo greutate. La cel mai mic regret, biletul era anulat.
Părea riscant, dar dorința de a a ieși din lumea mea tristă și lipsită de culoare mi-a dat curaj să mă îmbarc plină de entuziasm la bordul unei nave ce avea să mă ducă spre aventura vieții mele. Din sens opus, cineva urma aceleași instrucțiuni. Am încremenit amândoi când am văzut porțile închise, motoarele turate şi eram pregătiți de decolare. Zborul de lansare ne-a dat amândurora acea senzație inexplicabilă de gol în stomac, dar eram încrezători că nu ne vom prăbuși. Piloții erau veterani cu experiență, numiți la fel – căpitanii Dragoste de viață.
Nici unul dintre noi nu știam încotro ne îndreptăm sau cât va dura călătoria. Eram sfătuiți de o forță universală să nu punem întrebări. Misiunea noastră era să trăim senzația, să simțim pulsul vieții, să iubim ceea ce se întâmplă și să înțelegem cât de mult putem, pentru ca la întoarcere să avem ce să dăm mai departe.
Din aer, priveliștea era una dumnezeiască. Așa trebuie să se fi simțit Adam și Eva înainte să descopere urâțenia lumii. Am văzut pentru prima dată oceanele iubirii, munții prieteniei, râurile inspirației, câmpiile întinse ale recunoștinței și multe alte forme din relieful sufletului, scăldate în raze de soare. Eram fascinați de frumusețea și vitalitatea acestui ținut minunat, pe care îl mai văzuserăm cândva, dar uitaserăm complet că există. Am călătorit zile întregi, până când am fost anunțați, parcă pe nepregătite, să ne punem centurile. Urma să coborâm la sol și să cunoaștem lumea fizică.
Aveam 36 de ore la dispoziție. A fost sincronizare perfectă. Am aterizat deodată în mijlocul unui sărut. Cu o putere supraomenească am reușit să oprim timpul și să îi simțim veșnicia într-o secundă. De mână prin această scurtă călătorie, ne-am luat libertatea de a măsura viața după intensitatea trăirilor și simțirilor, nicidecum intimidați de timp sau îngustimea minții. Misiunea noastră era ca, într-un timp scurt, să descoperim grandoarea vieții și să o dăruim la rândul nostru altora.
La despărțire, am făcut schimb de bagaje cu promisiunea că nu le vom deschide până acasă. Erau cadouri pentru noi și ai noștri. Zborul spre casă a fost unul lin și plăcut. De această dată, la sol mă așteptau trei perechi de brațe deschise. Curiozitatea lor a fost la fel de mare ca a mea. Să vedem ce am adus în valiză. Dintre toate, Adevărul strălucea cel mai tare, în mijlocul unei hore pe care o jucau împreună, pline de viață, prietenia, recunoștința, inspiraţia, bucuria, curajul, admirația, respectul și libertatea. În urma acestei călătorii, eu am devenit cea mai bună versiune a mea: femeie, soție, prietenă și mamă.
Guest post by Rază de soare
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
