Pentru profesori nu există vacanță. O să mă contraziceți, desigur, pentru că „se știe” că noi suntem cei care avem parte de luni de vacanță nesfârșite și de bani nemeritați, nu-i așa? Poate că acestea sunt unele dintre motivele pentru care societatea românescă nici nu (prea) dă bani pe noi, tagma aceasta de oameni care nu ne găsim niciodată liniștea, nici pe cea individuală, nici pe cea colectivă.
Haideți să vă amintesc o istorie povestită de Horațiu Mălăele: “Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine: profesori și copii, eram numit “prostu’ clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic.
Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns, și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar:
“Tu ești un geniu.”
Iar eu am început să fiu.”
Ei, da, când se ivește câte un profesor de genul acesta, ziceți că e o excepție și că e rara avis. Probabil. Notele de la definitivat, titularizare, rezultatele din școlile mai puțin „pretențioase” aruncă o lumină și mai nefastă asupra celor puțin peste 200 de mii de cadre didactice, în scădere vertiginoasă în anii de după revoluție. „Numărul profesorilor din sistemul de învățământ a scăzut cu aproape 70.000 în ultimii 22 de ani”, se preciza într-o sursă a Ministerului de resort, într-un raport din 2018.
Cred că nici nu mai au interesul să mai numere, le ajunge doar să taie. Cu variantele sinonimice: „a comasa”, „a reduce”, „a limita” etc
Cenușăreasa fiecărei guvernări, Educația. O țară cu oameni educați e greu de condus, nu-i așa, dragi conducători? E un clișeu al „marilor” oameni politici ai lumii, nu că am fi descoperit acum apa caldă. Atâtea experimente s-au făcut de-a lungul a celor aproape 30 de ani de la Revoluție, încât ai crede că suntem masa cea mai potrivită pentru rolul de cobai ai unei societăți care, ce să vezi, merge într-un picaj vizibil cu ochiul liber, uitând de manevrele de revenire și salvare – măcar pe linia de plutire. Am pierdut numărul miniștrilor, cred că m-am oprit pe la 25, în 2017. 4 miniștri într-un an mi se pare o performanță absolută. În rest, experimente, repet. Care mai de care mai fanteziste, mai ireale, mai păguboase din punct de vedere social. Nu mai avem meseriași, liceele vocaționale sunt la coada clasamentului, avem buni-la-toate, adică la nimic. Cine e cu stea-în-frunte sau cu bani învață, cine nu, stă pe tușă și miroase „savoare” de educație.
Immanuel Kant spunea că „Omul nu poate ajunge om decât prin educație.” La ce ne trebuie oameni, când suntem atâta populație?
Unde voiam să ajung, de fapt. Zilele acestea citesc minunea: „Dăncilă ar merge pe mâna unui tehnocrat la Educație. Ce nume sunt vehiculate pentru funcția de ministru” (sursa aici). Vă spun sincer că apelativul „Dăncilă” este cu totul neprotocolar, regretabil în presa de calitate. Întâi de toate e femeie, apoi ocupă o funcție publică importantă. Indiferent de alte circumstanțe, care sunt (toate) subiective!
Dar să continuăm.
Primul loc îi revine lui Radu Szekely (oare pe ce criteriu l-au trecut înaintea celor două doamne:)?, mă întreb – cu un zâmbet), despre care aflăm că „a fost consilier pe probleme de strategie al fostului ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, timp de aproape 6 luni. A lucrat în Finlanda, este fondator al Școlii Finlandeze din Sibiu și expert în educație la Comisia Europeană. A coordonat viziunea ”Educația ne unește”, un proiect de reformare a sistemului de educație românesc, lansat în luna martie în dezbatere publică. Proiectul stă la baza unui Plan de acțiune pentru educație 2019-2030, document aprobat de fostul ministru înainte de a fi revocat din funcție.” (aceeași sursă). Mi-l amintesc perfect, e sibian, a terminat Colegiul Național „Octavian Goga”, unul dintre liceele de prestigiu din urbe.
Și pentru că e „de-al meu”, am cercetat îndeaproape traseul devenirii lui profesionale. După o perioadă de profesorat în Sibiu, și-a continuat cariera în Finlanda, unde a devenit expert în educație. Important este că s-a întors în țară, pentru a implementa aici ceea ce a deprins BUN acolo. Putea face în continuare performanță într-o țară în care educația este unul dintre sistemele cele mai bine puse la punct, din toate punctele de vedere (!), dar s-a întors, și bine a făcut. Așadar, e unul din cazurile fericite care și-au croit drumul „spre înalta societate” pe forțele proprii. Meritocrația n-a murit, mai respiră încă, să ne bucurăm!
În palmaresul lui Radu Szekely, pe primul loc stă, din punctul meu de vedere, fondarea Școlii Finlandeze de la Sibiu, o instituție care are din ce în mai multă popularitate, datorită valorilor pe care le promovează. Intrați pe site, citiți-le, și credeți fiecare cuvânt din cele scrise acolo, pentru că așa e și în realitate. Am povestit cu colege care s-au transferat acolo și care nu s-ar mai întoarce în ruptul capului în sistemul de stat. Nu pentru bani, ci pentru atmosferă, pentru condiții, pentru principiile pe care le promovează ca idealuri educaționale. O alternativă excelentă pentru profesori și elevi, cu rezultate mai mult decât notabile.
În al doilea rând, participarea la proiectul „Educația ne unește”, aflată (încă) în dezbatere și care, după demiterea D-nei Andronescu, sperăm că va fi continuată… de el însuși, pentru că așa ar fi normal, nu-i așa? Ar fi pentru prima oară când, după atâția ani de alegeri mai mult sau mai puțin arbitrare, am avea un ministru care a demonstrat că poate, înainte de a fi delegat oficial cu prerogativele puterii de a face. Cum să nu-l susții? Și nu doar pentru că e tânăr și cu potențial, dar mai ales pentru că e preocupat realmente de educație și, în plus, cunoaște și alte sisteme din străinătate, care sunt foarte eficiente.
Pe scurt, câteva idei dintr-un interviu pe care l-a acordat sparknews.ro, și pe care îl puteți citi în întregime aici.
- trecerea ”de urgență” la itemi obiectivi pentru a se elimina ”orice doză de subiectivitate inerentă omului”, observație făcută după rezolvarea contestațiilor de la bacalaureatul 2019, context în care s-a remarcat o diferență îngrijorătoare și nejustificată între prima și a doua notă. Din experiența personală, vă spun că e extrem de frustrant nu doar pentru dascăl, convins de temeinicia cunoștințelor unui elev, cât mai ales pentru elevul care, aflat în pragul trecerii spre clasa a 9-a, ratează liceul, și, implicit, profilul pe care și l-a dorit!!! din cauza subiectivității corectării (la matematică, 30 de sutimi în minus la contestație???);
- un lucru pe care profesorii îl reclamă de ani buni: „Cu tot respectul pentru cei care au evaluat lucrările, este necesară o pregătire mai temeinică a acestor evaluatori în aplicarea baremului…”. Cu siguranță, cursuri de formare a evaluatorilor sunt absolut obligatorii, pentru că trebuie să dispară cazurile în care lucrări de nota 5 se întorc de la contestație cu nota 9 (cazuri reale);
- în primii trei ani de școală, copiii vor face activități care să îi pregătească pentru învățare pentru tot parcursul vieții, să li se descopere stilurile de învățare, să vadă fiecare ce talente, aptitudini are, unde învață mai ușor, unde învață mai greu și ideea este ca, până la clasa a III-a, să îi învățăm să citească, să scrie, să socotească și cam atât. Probabil că astfel, instrumentele muncii intelectuale fundamentale vor fi atât de bine asimilate încât se va ajunge la reducerea analfabetismului, care la ora actuală se ridică la proporții nu îngrijorătoare, ci alarmante!;
- creșterea numărului de consilieri școlari și psihopedagogi care vor asigura baterii de teste prin care vor fi evaluate aceste competențe ale copiilor care îi ajută să învețe. La finalul clasei a treia, Radu Szekely propune o dublă evaluare a competențelor, una cognitivă și una psiho-emoțională, soldate cu o evaluare narativă, continuă, formativă a copilului. Pe scurt: adică să nu mai dăm calificative, pentru că sunt evaluări sumative care nu spun foarte multe la o vârstă atât de fragedă. Da, există multe sisteme de învățământ în care s- a renunțat la sistemul rigid de notare, acesta fiind înlocuit cu evaluarea competențelor, pe baza unui sistem mai puțin formal, axat pe dezvoltarea copilului și nu pe cantitatea de cunoștințe relevabilă la un moment dat și care poate fi influențată de factori psiho-emoționali importanți. Câți elevi străluciți nu și-au ratat examenele datorită stresului la care au fost supuși de către părinți, profesori sau prejudecăți sociale („să nu ne faci de rușine”)?Iată o abordare pe care și-o asumă public Radu Szekely:„E dezamăgitor felul in care ne raportam la evaluare. Sunt și profesori competenți, care evaluează corect și coerent. Dar în ansamblu nu putem trece de ideea de evaluare pentru ierarhizare, etichetare sau blamare. De evaluare pentru învățare nu vrem să vorbim.
Oare de ce nu am putea să folosim limba română în loc să ne ascundem în locul cifrelor și să descriem ce știe un copil, unde are lacune și ce tip de activități remediale am propune, unde excelează și trebuie susținut, ce ar trebui sa facă părinții pentru a-l sprijini, etc? De ce nu vrem să ne descurcăm fără amenințarea notelor? Ce legătură are un moment de neatenție, poate datorat unor probleme acasă, cu abilitatea copilului de a aplica, sau nu, principii matematice de bază în contexte cotidiene acasă? Aceasta din urmă e o descriere a competenței care ar trebui evaluată și al cărei nivel acel 1/10 ar trebui să îl reflecte – în ce măsură vorbim de evaluare obiectivă aici?” (pe pagina de FB)
Asta în condițiile în care nota, să fim realiști, a devenit în ziua de astăzi, cel puțin pentru unii profesori, doar un mijloc punitiv care le e foarte la îndemână în locul autorității și prestanței profesionale pe care nu reușesc să o atingă. Eu una sper să ducă ideea mai departe și să vadă necesitatea introducerii mai multor ore de psihologie, filozofie, literatura universală (mai ales, eu aș începe din clasele primare, ca oră de lectură din textele unor autori clasici), de arte, pentru a obține, într-adevăr, acel ideal uman dezvoltat din toate punctele de vedere, atât al nivelului rațiunii, cât și al sensibilității. Efectele pe termen lung ar fi cu totul îmbucurătoare, m-aș hazarda să pariez.
Și mai sunt multe, majoritatea cuprinse în „Planul pentru educație 2019-2030” (îl aveți în întregime aici), pe care am putea să-l citim și să-l discutăm, să participăm la dezbateri și să ne exprimăm punctul de vedere, ca furnizori de educație, noi și instituțiile pe care le reprezentăm. Pentru a contracara inițiativele discutabile care se pot transforma în măsuri nefericite, greu de adoptat și, mai laes, de adaptat la specificul educabililor noștri. Nu toate măsurile pe care le împrumutăm de dincolo ne sunt potrivite, dacă ne amintim de formula maioresciană a „formelor fără fond”. Însă putem susține oamenii care cunosc ambele realități și ar putea avea șansa să le transforme în realități profitabile pentru ceea ce înseamnă educația, adică viitorul oricărei națiuni. Și aici nu vorbesc în clișee.
Acest articol nu este o reclamă, pentru că la așa ceva nu mă pricep. Este o pledoarie pentru valoarea confirmată și o dorință de a vedea că în țara asta mai există șansa să fim reprezentați de oameni autentici, cu viitor. Poate așa ne recăpătăm încrederea în sfârșit, ar fi ca o gură de aer într-un ocean de marasme.
Și pentru că sloganul lui Radu Szekely este „Pursuing meaningful work”!
P.S. Abia aștept să citesc și despre celelalte persoane de pe lista eligibililor la funcția de Ministru al Educației. Ca să simt că lucrurile coboară pe pământ, acolo unde noi, cei mulți, întreținem focul.
Dacă sunteți curioși, aveți întrebări sau pur și simplu vreți să fiți băgați în seamă, pe Radu îl găsiți aici. A, și mai puteți citi foarte multe lucruri interesante despre el – îi place bulldog-ul francez, știe să fie și haios, dar și incisiv când vine vorba despre chestiuni legate de atitudinea unor jurnaliști, a unor profesori sau a unor părinți, despre școala românească și diverse propuneri, care mai de care mai „interesante” – și despre oamenii școlii.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nimic în afară de ochii blânzi, prea timizi, nu-l deosebea de restul clasei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
