Radu Beligan, la 0,95 de secole, în Cartea Recordurilor

14 December 2013

Radu Beligan, care a împlinit 95 de ani (din care 75 dedicaţi filmului şi teatrului) pe 14 decembrie 2013, a intrat în Cartea Recordurilor în același an cu titlul de „Cel mai longeviv actor încă în activitate”. Chiar de ziua lui, Beligan a putut fi aplaudat în piesa „Lecţia de violoncel”, pe scena teatrului Metropolis. Actorul a primit distincția a doua zi, pe 15 decembrie 2013, la Teatrul Naţional Bucureşti, la finalul spectacolului „Egoistul“, în care juca şi pe care l-a regizat. Premiul i-a fost înmânat de prezentatorul TV Cătălin Măruţă, care, împreună cu echipa emisiunii „La Măruţă“, a făcut demersurile pentru ca numele actorului Radu Beligan să fie înscris în Guinness World Records.

 

Radu Beligan, născut pe 14 decembrie 1918 în satul Galbeni, din comuna Filipeşti (Bacău), are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. Cariera sa cinematografică a început în 1943, sub îndrumarea lui Jean Georgescu. A avut şansa unor roluri de film cu adevărat semnificative actoriceşte abia după 1973, graţie sensibilului Mihai Constantinescu, în Tată de duminică (tandem cu Amza Pellea, 1975), Singurătatea florilor (tandem cu Toma Caragiu, 1976), sau Premiera (tandem cu Carmen Stănescu, 1976). A mai putut compune un fascinant Conte Jankovics, complex, pervers şi vulnerabil, în inegalul Horea (Mircea Mureşan, 1984).

Beligan a interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh. Lucia Sturdza Bulandra a fost principala stea călăuzitoare a vieţii sale artistice, alături de Eugen Ionescu.

Beligan este cunoscut publicului român şi în calitate de regizor al unor spectacole precum „Egoistul” de Jean Anouilh, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, „Doctor fără voie” de J. B. P. Molière, „Străini în noapte” de Eric Assous.

Radu Beligan a murit pe 2o iulie 2016, la 97 de ani.

sursa Cinemagia.ro



Citiţi şi

Fundația Alexandrion anunță laureații celei de-a XI-a ediții a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu

Adriana se face frumoasă

Ce am citit eu în ultima lună

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro